Un Ghid de bune practici pentru tranziția verde, bazat pe experiența norvegiană, va fi elaborat după un forum desfășurat la București, cu „cel mai mare număr de institute de cercetare participante”

149 de vizualizări
Sursa: Climate Solutions Forum
Un Ghid de bune practici în ceea ce privește tranziția verde, destinat decidenților politici și antreprenorilor, este ținta proiectul bilateral norvegian-român Climate Paths, în cadrul căruia, săptămâna aceasta, a avut un amplu forum pe tema soluțiilor climatice, la București. Potrivit unui comunicat de presă, forumul a marcat „cel mai mare număr de institute de cercetare adunate vreodată la București”: 90 de institute din România, șapte din Norvegia, unul din Belgia și unul din Regatul Unit.

Potrivit organizatorilor, ghidul de bune practici „va oferi decidenților politici și antreprenorilor un set clar de recomandări pentru adoptarea unor soluții sustenabile și inovatoare. Acest ghid se va baza pe concluziile forumului și pe colaborarea cu experții din Norvegia, care au demonstrat succes în tranziția verde”.

  • Dezbaterile organizate la București s-au desfășurat în cadrul Forumului „Bilateral Green Innovation: Climate Solutions”, desfășurat pe 17-18 octombrie.

În cadrul proiectului menționat va fi organizată și o vizită de lucru a unor experți români în Norvegia, pentru a prelua „din experiența norvegiană în domeniul tehnologiilor verzi și transferului de tehnologii sustenabile”. 

  • Potrivit lui Thomas Egger Sørensen, Director for the Special Assignments Department, Innovation Norway, for ce operează Mecanismul Financiar Norvegian prin care este finanțat proiectul, „Norvegia are expertiză în tranziția verde de care România poate beneficia. Norvegia este o țară cu un sector energetic bine dezvoltat, cu o vastă expertiză și experiență în operațiuni offshore și maritime. Ca parte a tranziției verzi, redirecționăm această capacitate de la sectorul petrolului și gazelor către energia regenerabilă. Această capacitate este un avantaj competitiv pentru Norvegia în industrii cheie, cum ar fi eolianul offshore, CCS, transportul maritim ecologic, inclusiv hidrogenul, electrificarea, și multe altele”.


1 comment
  1. Forumul despre tranziția verde de la București, îmbogățit de experiența norvegiană și de o participare puternică a cercetătorilor, este un pas vital către dezvoltarea durabilă. Partajarea documentelor de cercetare voluminoase, a studiilor de caz sau a ghidurilor de bune practici de la acest eveniment se poate face eficient prin intermediul https://www.filemail.com/, care asigură transferuri rapide și securizate de fișiere, util în special pentru colaborarea între institutele de cercetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul demisionar al Cercetării, despre Laserul de la Măgurele: Criza politică pune sub semnul întrebării întâlnirea pe care trebuia să o am cu miniștrii de resort din Ungaria și Cehia, pentru ca ELI-NP să fie membru ERIC

„Criza pune sub semnul întrebării întâlnirea pe care trebuia să o am cu miniștrii de resort din Ungaria și Cehia, pentru ca ELI-NP să fie membru ERIC”, susține ministrul demisionar…
Vezi articolul

Un cercetător de la Universitatea din București – co-autor al unui studiu „care rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne”, publicat în revista Nature / O parte dintre fosilele analizate au fost descoperite în Geoparcul Țara Hațegului

Un studiu care „rescrie istoria ceratopsienilor, dinozauri cu coarne aparținând Cretacicului târziu”, studiu care a fost publicat miercuri de revista Nature, are printre co-autori pe Zoltan Csiki-Sava, cercetător și cadru…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă: Asociația Ad Astra cere înlocuirea directorilor din cercetare care au depășit vârsta de pensionare sau care au mai mult de două mandate / La institutele Academiei, 5 directori au depășit 80 de ani

Numărul mare de directori cu vârste peste pragul pensionării, la Institutele Naționale de Cercetare și Dezvoltare (INCD) și la institutele Academiei Române, precum și existența multor directori cu peste două…
Vezi articolul

Universitatea din București organizează prima ediție a Școlii de vară INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, pe teme de cercetare și inovare, la centrul din Țara Hațegului-Retezat

Universitatea din București organizează prima ediție a Școlii de vară INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”, ce are drept scop “stimularea maturizării organizaționale în etapa de cercetare a inovării tehnologice”. Evenimentul are loc…
Vezi articolul