Un nou acord în Educație între guvernele României și Republicii Moldova se semnează vineri. Ce diplome în plus vor fi recunoscute

287 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Guvernul României și cel al Republicii Moldova vor semna vineri un nou acord în domeniul Educației prin care se vor recunoaște mai multe diplome și certificate ca până acum, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, în briefingul de presă de la finalul ședinței Executivului de joi.

Astfel, pe lista diplomelor recunoscute se vor adăuga diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și școlilor medicale de bază cu durată de minim trei ani de studiu după absolvirea școlii generale de 9 ani de studiu.

„În domeniul Educației, a fost aprobat un proiect de lege pentru ratificarea acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, document semnat la București, la 23 noiembrie 2021. Proiectul vizează ratificarea noului acord dintre guvernele României și Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor. Față de prevederile acordului în vigoare, noul document prevede recunoașterea anumitor diplome și certificate de nivel preuniversitar din Republica Moldova care nu intră în domeniul de aplicare rațiune-materie al acordului în vigoare și ale căror recunoaștere a fost solicitată de către România.

Mai exact, este vorba despre diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și școlilor medicale de bază cu durată de minim trei ani de studiu după absolvirea școlii generale de 9 ani de studiu. La momentul acesta, în România există peste 12.000 de studenți din Republica Moldova și alți peste 2.000 de elevi”, a declarat Dan Cărbunaru în conferința de presă de la Guvern.

De asemenea, vor fi recunoscute atestatele de studii medii de cultură generală din Republica Moldova eliberate înainte și după 2011, studiile universitare de scurtă durată cu studii din învățământul terțiar non-universitar, precum și diplomele și certificatele obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia Română respinge asocierea instituției cu ideile suveraniste și filoruse / Academia l-a primit ca membru pe cel care a scris prefața la o carte a ideologului putinist Dughin și organizează simpozioane cu parlamentar al partidului extremist AUR și cu cercetător care susține că SUA ar pornit războiul din Ucraina

Academia Română respinge „hotărât” orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor „nociv naţionaliste”, antieuropene şi anti-NATO, calificând drept „răuvoitoare”,…
Vezi articolul

VIDEO Descindere a ministrului Educației la Inspectoratul București: Într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie. Astăzi începem distribuirea tabletelor în școli

Conflict între ministrul Educației, Monica Anisie, și conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care stă de două săptămâni cu aproape 10.000 de tablete școlare în depozite. Ministrul a descins în…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA, după scandalul generat de Șoșoacă și Simion: Solicit comisie de anchetă pentru a analiza dacă formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate «partide politice democratice»

„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul