Un nou kit digital pentru „Săptămâna Verde”, cu jocuri originale despre protecția mediului, pus gratuit la dispoziția profesorilor de ASAP România

2.129 de vizualizări
Foto: ASAP România
Profesorii pot să folosească noul kit digital al Armatei Selectării Atente a Plasticului (ASAP) pentru lecțiile despre protecția mediului, potrivit unui comunicat de presă. Kitul conține resurse teoretice despre colectare separată, reciclare, consum responsabil și impactul plasticului asupra planetei, dar și activități practice și jocuri educative pentru elevi.
  • Kitul digital este disponibil gratuit profesorilor pentru descărcare pe site-ul www.asap-romania.ro, în secțiunea Resurse. De asemenea, kitul a început deja să fie distribuit în format digital către cele 1.700 de școli partenere, menționează ASAP.

Potrivit ASAP, kit-ul digital pentru Săptămâna Verde din acest an introduce patru jocuri noi, originale, menite să stimuleze curiozitatea și implicarea activă a elevilor:

  • ASAP Rebus, pentru descoperirea cuvintelor cheie legate de sustenabilitate;
  • ASAP Mafia – Jocul Reciclării, inspirat de cunoscutul joc Mafia, dar pe tema reciclării;
  • ASAP Generations, care explorează impactul deșeurilor pe termen lung și diferențele între materiale biodegradabile și cele aproape indestructibile, pe baza Directivei Cadru privind deșeurile;
  • ASAP 1 Adevăr, 2 Minciuni, pentru identificarea adevărului și combaterea dezinformării despre mediu.

„Încă din 2023 dezvoltăm kitul digital pentru Săptămâna Verde și ne bucurăm să vedem cât de mare este impactul lui în rândul elevilor. Ne dorim ca acest instrument de lucru să transforme lecțiile despre mediu în experiențe interactive pentru elevi. Și pare că așa se întâmplă: profesorii parte din programul ASAP ne împărtășesc entuziasmul copiilor atunci când știu că urmează să descopere activitățile din kit. Iar anul acesta, cu jocuri complet noi, au un motiv în plus să-și pună curiozitatea, imaginația și creativitatea la încercare”, declară Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP România, potrivit sursei menționate.

  • Amintim că programul național Săptămâna Verde se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, pe parcursul a 5 zile lucrătoare consecutive, stabilite la decizia fiecărei școli.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uneori mi se pare că nu înțelegem bine ecosistemul în educație, triada cheie: profesori-elevi-părinți. Nu înseamnă că toți putem face orice, spune ministrul Educației: Părintele este și el contribuitor la actul de educație pentru copiii lui, trebuie să-l asculți. Decizia tot la profesor și la școală ajunge

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că „uneori mi se pare că nu înțelegem bine ecosistemul în educație, triada cheie: profesori-elevi-părinți”. „Nu înseamnă că toți putem face orice, că părinții…
Vezi articolul

Noi modificări la calendarul competițiilor școlare și sportive: Olimpiada balcanică de matematică pentru seniori are loc în Bosnia, în loc de Grecia, de pe 25 aprilie / Campionatul de lupte greco-romane începe cu două săptămâni mai devreme

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis mai multe erate prin care anunță modificări în desfășurarea olimpiadelor și competițiilor școlare din anul 2024-2025, afectând atât evenimentele sportive, cât și cele…
Vezi articolul