Un nou studiu al cercetătorilor de la CERN arată felul în care antimateria răspunde la gravitație, confirmând teoriile fizicianului Albert Einstein

[jp_post_view]
Foto: CERN Elveția
În universul francizei cinematografice şi de televiziune „Star Trek”, nava spaţială Enterprise călătoreşte prin spaţiu folosind un motor warp care exploatează antimateria. Este suficient să spunem că o astfel de tehnologie aparţine de domeniul ştiinţifico-fantastic, informează Reuters, conform Agerpres.

Însă oamenii de ştiinţă fac progrese importante în ceea ce priveşte o mai bună înţelegere a antimateriei. Miercuri, ei au anunţat că au demonstrat pentru prima dată că antimateria reacţionează faţă de gravitaţie în acelaşi fel în care răspunde şi materia – prin cădere, aşa cum ne-am fi aşteptat -, în cadrul unui experiment ce a confirmat încă o dată baza teoriei generale a relativităţii formulată de Albert Einstein.

Toate lucrurile cu care suntem familiarizaţi – planete, stele, pudeli şi acadele – sunt alcătuite din materie obişnuită.

Antimateria este „geamănul” enigmatic al materiei obişnuite, având aceeaşi masă, dar o sarcină electrică opusă. Aproape toate particulele subatomice, precum electronii şi protoni, au omologi compuşi din antimaterie. În timp ce electronii au sarcină negativă, antielectronii, cunoscuţi şi sub numele de pozitroni, sunt încărcaţi cu sarcină pozitivă. În mod similar, protonii au sarcină pozitivă, iar antiprotonii sunt încărcaţi negativ, conform sursei citate.

Conform teoriei actuale, explozia Big Bang care a dat naştere Universului ar fi trebuit să producă o serie de cantităţi egale de materie şi de antimaterie. Totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa. Se pare că există foarte puţină antimaterie – iar pe Terra, aproape deloc. Mai mult decât atât, materia şi antimateria sunt incompatibile. Dacă se ating, ele explodează, un fenomen denumit „anihilare”.

Noul experiment a fost realizat la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN) din Elveţia de cercetători care lucrează la proiectul internaţional Antihydrogen Laser Physics Apparatus (ALPHA). Studiul a implicat omologul din antimaterie al hidrogenului, cel mai uşor dintre elementele chimice.

„Pe Pământ, cea mai mare parte a antimateriei ce apare în mod natural este produsă din razele cosmice – particule energetice din spaţiu – care se ciocnesc cu atomii din aer şi creează perechi de antimaterie-materie”, a declarat fizicianul Jonathan Wurtele de la Universitatea California din Berkeley, coautor al studiului publicat în revista Nature.

Acea antimaterie nou creată durează doar până când se loveşte de un atom de materie obişnuită în stratul inferior al atmosferei. Totuşi, antimateria poate fi sintetizată în condiţii controlate de laborator, aşa cum s-a procedat în experimentul ALPHA, care a folosit antihidrogen creat la CERN.

Antihidrogenul a fost captat într-o cameră cilindrică cu vid şi blocat acolo cu ajutorul unor câmpuri magnetice în partea superioară şi cea inferioară a cilindrului. Oamenii de ştiinţă au redus apoi intensitatea câmpurilor magnetice pentru a elibera antimateria cu scopul de a vedea dacă aceasta va cădea odată ce influenţa gravitaţiei urma să se facă resimţită. Acest lucru s-a întâmplat, la fel cum s-ar fi manifestat şi atomii de hidrogen în aceleaşi condiţii, scrie Agerpres.

„Rezultatul a fost prezis de teorie şi de experimente indirecte care s-au bazat pe fenomene subtile. Însă niciun grup nu a realizat vreodată un experiment direct în care antimateria a fost pur şi simplu eliberată pentru a vedea în ce direcţie va cădea”, a declarat Joel Fajans, fizician la Universitatea California din Berkeley şi coautor al studiului.

„Experimentul nostru a exclus alte teorii care necesită ca antimateria să se ridice – ‘antigravitaţie’ – în câmpul gravitaţional al Pământului”, a adăugat Jonathan Wurtele.

Atunci când Einstein a formulat teoria relativităţii generale – o explicaţie cuprinzătoare a gravitaţiei – înainte ca antimateria să fie descoperită în 1932, el a tratat toată materia cu echivalenţă, ceea ce înseamnă că antimateria ar trebui să reacţioneze în acelaşi fel la forţele gravitaţionale ca şi materia.

Dar dacă antimateria ar fi sfidat aşteptările?

„Ar fi fost o enormă surpriză, întrucât ar fi fost în contradicţie flagrantă cu multe teorii”, a declarat William Bertsche, coautor al studiului şi profesor de fizică la Universitatea Manchester din Anglia, care realizează experimente la CERN şi este purtător adjunct de cuvânt al proiectului ALPHA.

„Cred că rezultatul reprezintă o dovadă a puterii relativităţii generale şi a principiilor ei de echivalenţă”, a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă rămân însă uimiţi de penuria de antimaterie în Universul vizibil. De exemplu, nu există niciun indiciu că ar exista galaxii compuse din antimaterie.

„Absenţa aproape totală a antimateriei apărute pe cale naturală este una dintre marile întrebări cu care se confruntă fizica”, a mai spus profesorul Wurtele, potrivit sursei citate.

Demonstrând că antimateria şi materia sunt atrase gravitaţional, noul experiment a exclus o posibilă explicaţie pentru penuria de antimaterie – potrivit căreia aceasta ar fi fost respinsă gravitaţional de materie în timpul Big Bangului.

„Oricât de frumoasă ar fi teoria, fizica este o ştiinţă experimentală”, a declarat profesorul Fajans. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Oana Boca, Centrul Național al Cărții: Regret enorm faptul că un reprezentant al Ministerului Educației nu a participat la dezbaterea „Cartea digitală și societatea cunoașterii”. Am fi avut multe să îl întrebăm

Directorul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC), Oana Boca, a afirmat, vineri, că publishing-ul de carte românesc poate fi salvat doar printr-o amplă campanie de educaţie pentru lectură, transmite Agerpres. Boca…
Vezi articolul

Ligia Deca justifică de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: Va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase. Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă

„Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare…
Vezi articolul

Nu pot să spun care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit, răspunde secretarul de stat din Educație Florian Lixandru, întrebat de un elev

Secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru „nu poate să spună” care a fost motivul pentru care în legea învățământului preuniversitar s-a stabilit ca minim 30% din elevii fiecare…
Vezi articolul

Uniunea Elevilor Reprezentanți anunță că va ataca în instanță hotărârea de guvern prin care „Executivul calcă în picioare transportul gratuit al elevilor”: Nu poate afirma vreun reprezentant al Ministerului Educației că nu cunoștea problema, doar au ignorat-o cu toții

Elevii care fac parte din Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) critică Ministerul Educației pentru că elevii nu primesc transport gratuit în lunile iulie, august, așa cum prevede legea Educației și anunță…
Vezi articolul

Elevii claselor V-XI pot face cursuri online asincron, adică nu vor fi conectați simultan, ci vor primi sarcini de lucru individuale, în perioada 10-16 iunie 2025, în timp ce absolvenții de liceu susțin probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025

Absolvenții de liceu susțin marți, 10 iunie, proba scrisă la Limba română din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. În acest context, elevii celorlalte clase din liceele desemnate centre de examen…
Vezi articolul
10 lei

Toți oamenii responsabili cu salarizarea profesorilor din școli și inspectorate, chemați la o videoconferință organizată luni, 27 noiembrie, de Ministerul Educației, pentru explicații despre modulul de plată a diferențelor salariale

Contabilii și personalul responsabil cu salarizarea din școli și inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) sunt convocați luni, 27 noiembrie, de la ora 10, la o videoconferință generală pe tema plății diferențelor salariale…
Vezi articolul