Un post de lector de limba română la Universitatea Cambridge din Regatul Unit, scos în premieră la concurs de Institutul Limbii Române / Candidații pot aplica până pe 19 noiembrie și pentru alte posturi din Bulgaria, Maroc, Republica Moldova

2.106 vizualizări
Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com
Cadrele didactice care predau limba română pot aplica până pe 19 noiembrie 2024 pentru posturile de lector de la 4 universități din străinătate, printre care se numără și un post la Universitatea Cambridge (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), scos la concurs în premieră de Institutul Limbii Române (ILR), conform anunțului publicat de Ministerul Educației.

„Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei românești prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultații, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/ organizări de manifestări științifice, îndrumarea și coordonarea studenților etc.), precum și prin organizarea și participarea la alte activităţi profesionale și culturale în comunitatea academică”, se precizează în anunț.

Cele 4 universități pentru care se poate aplica sunt:

  • Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc, poziția 4;
  • Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, poziția 12;
  • Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Republica Bulgaria, poziția 17;
  • Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova, poziția 43.

Pentru a ocupa postul, candidații trebuie să aibă o vechime de cel puțin 2 ani în învățământul universitar și să fie titulari într-o instituție acreditată sau autorizată.

Lectorii acceptați în urma concursului vor putea preda în străinătate în anul universitar 2024-2025, cu posibilitatea de a prelungi contractul, anual, pentru cel mult 3 ani universitar.

Cei interesați trebuie să mai știe că salariul pe care lectorii îl vor primi este echivalent cu salariul corespunzător postului deținut la instituția/unitatea de învățământ unde este titular și plata unei indemnizații în valută.

Iată care sunt condițiile specifice pe care lectorii trebuie să le îndeplinească, pentru fiecare universitate:

1.Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc (poziția 4):

  • licență în filologie;
  • experiență în predarea limbii române;
  • cunoașterea limbii franceze (cel puțin la nivel B2).

2. Universitatea Cambridge, Regatul unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (poziția 12):

  • doctorat în științe filologice (limba română, lingvistică);
  • experiență în predarea limbii române;
  • cunoașterea limbii engleză (cel puțin la nivel C1);
  • cunoștințe și specializare specifice în lingvistica română și relația acesteia cu cel
  • elalte limbi romanice;
  • avantaj: expertiză comparativă și în alte limbi romanice.

3. Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Republica Bulgară (poziția 17):

  • cadru didactic universitar;
  • doctorat în științe filologice;
  • avantaj: grad didactic conferențiar sau profesor.

4. Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova (poziția 43):

  • doctorat în științe filologice;
  • cadru didactic universitar (conferențiar sau profesor).

Candidații vor trebui să treacă de 2 probe: evaluarea dosarelor de concurs și interviul. Iată calendarul concursului:

Proba I – Evaluarea dosarelor de concurs

a. depunerea dosarelor în format tipărit şi electronic (CD sau DVD, sau stick), la sediul Institutului Limbii Române, direct sau prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat – data limită: 19.11.2024, ora 14.00

b. evaluare dosare și afișare rezultate: 21.11..2024

c. depunerea contestațiilor: 22.11..2024

d. afișarea rezultatelor după contestații: 25.11.2024

Proba a II-a- Interviu:

a. susținerea interviului: 26.11.2024

b. afișarea rezultatelor: 26.11..2024

c. depunerea contestațiilor 27.11.2024

d. afișarea rezultatelor după contestații: 28.11.2024

Afișarea rezultatelor finale: 28.11.2024

Rezultatele vor fi disponibile pe site-ul www.ilr.ro.

„Concursul se consideră finalizat după desemnarea de către universitate, dintre candidații admiși, a lectorului”, se mai menționează în anunț.

Candidații trebuie să includă următoarele documente în dosarul de concurs:

a) opis al documentelor cuprinse în dosar, semnat de către candidat;

b) cererea de înscriere la concurs, semnată de candidat, conform anexei nr. 1;

c) copie a documentului de identitate;

d) copie a certificatului de căsătorie sau alt document care face dovada schimbării numelui, dacă este cazul;

e) adeverinţă medicală cu menţiunea “apt pentru muncă”;

f) adeverinţă privind statutul de titular al candidatului într-o instituţie/unitate de învăţământ acreditată sau autorizată şi privind vechimea în învăţământ;

g) copii ale diplomelor care atestă studiile candidatului: licenţă, master, doctorat, postdoctorat; în cazul în care diplomele de studii au fost obţinute în străinătate, vor fi însoţite de documente privind recunoaşterea sau echivalarea acestora în România;

h) adeverinţă privind calitatea de doctorand, dacă este cazul;

i) adeverinţă privind gradul didactic, pentru candidaţii proveniţi din învăţământul universitar;

j) copie a documentului privind gradul didactic, pentru candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar;

k) curriculum vitae în format european, în limba română, precum şi în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică;

l) lista lucrărilor de specialitate;

m) lista evenimentelor ştiinţifice, proiectelor de cercetare etc. la care a participat candidatul;

n) certificat de competenţă lingvistică pentru o limbă străină sau un document echivalent;

o) proiect de activitate didactică pentru un ciclu complet de studii de 3 ani, precum şi un rezumat al acestuia – în limba română, precum şi în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică;

p) două recomandări în limba română, cu traducere în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică, din care cel puţin una să fie din partea unui reprezentant al instituţiei/unităţii de învăţământ în care candidatul este titular;

q) alte documente conform cerinţelor particulare postului de lector pentru care candidează.

Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa reprezentanților ILR la numărul de telefon 021/2110631 sau pe email, la adresa resurseumane@ilr.ro.

DOCUMENT Anunțul Institutului Limbii Române din 25 octombrie 2024:

DOCUMENT Cerere de înscriere la concurs:

Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții să fie liniștiți, să-și trimită cu încredere copiii la școală, spune ministrul Educației, în contextul amenințărilor trimise în școli: Suntem conștienți, și noi, și directorii, și inspectoratele, de potențialul pericol. Poliția și Jandarmeria sunt acolo, fără panică

Mesajul de „îngrijorare rațională” pentru părinți a fost reluat de ministrul Daniel David la București FM, miercuri, 24 septembrie. Acesta a declarat că, în contextul unei serii de amenințări transmise…
Vezi articolul

Echipele mobile de vaccinare vor merge în peste 2.400 de școli, anunță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale: Au fost vaccinați 69 de elevi din 3 județe, în prima săptămână de școală

„Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile”, după cum a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea…
Vezi articolul

Reacție ARACIS la proiectul de lege PSD care propune ca ligile studențești LSRS și USR să fie în conducerea agenției, după ce liderii acestora au fost eliminați pentru copiat: Nu apartenența la o structură reprezintă condiția pentru a fi selectat ca expert evaluator, ci activitatea academică și competențele în asigurarea calității

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a reacționat luni cu privire la proiectul de lege depus joi de PSD la Parlament prin care ligile studențești LSRS…
Vezi articolul

Vom verifica în prima inspecție tematică modul în care se organizează orele remediale, pentru că cele 2 ore de activități trebuie să figureze distinct în orar, spune Florian Lixandru, inspector școlar general București

Șeful ISMB, Florian Lixandru, a spus că la prima inspecție tematică în școli, inspectorii vor verifica modul în care se organizează orele remediale. Este vorba despre obligativitatea învățătorilor de a…
Vezi articolul