Un profesor din Focşani a generalizat o problemă dată la Olimpiada Internaţională de Matematică din 1988, rezolvată în forma inițială de actualul președinte Nicușor Dan

579 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Un fost profesor de matematică de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani a reuşit să generalizeze o problemă celebră propusă la Olimpiada Internaţională de Matematică din Australia în anul 1988, realizând o demonstraţie valabilă pentru o clasă mult mai largă de situaţii matematice decât cazul particular formulat în enunţul olimpic, relatează Agerpres.

Demonstraţia realizată de profesorul Mihai Teodor, care identifică structura matematică generală aflată la baza problemei şi oferă o formulare unitară pentru toate soluţiile posibile, a fost publicată săptămâna trecută în Enciclopedia online a şirurilor de numere întregi (OEIS), una dintre cele mai importante baze de date matematice la nivel internaţional.

Problema a devenit cunoscută şi prin faptul că a fost rezolvată, la vremea respectivă, de actualul preşedinte al României, Nicuşor Dan, iar demersul profesorului de a o aborda a fost inspirat chiar de relatarea preşedintelui privind modul în care a găsit soluţia.

„Am văzut o emisiune în care domnul preşedinte a povestit cum a rezolvat acea problemă: a încercat mai multe metode şi, într-un final, a ajuns la o soluţie în cinci pagini, într-o oră şi un sfert. M-am gândit şi eu la problemă şi am reuşit să o rezolv printr-o altă metodă. După ce am rezolvat-o, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva pot afla toate valorile parametrilor implicaţi, pentru toate valorile a şi b, adică generalizarea problemei respective’, a declarat, pentru Agerpres, profesorul Mihai Teodor.

Prin metoda obţinută, problema de la Olimpiada Internaţională din 1988 apare ca un caz special al unui rezultat mult mai general, ceea ce reprezintă un progres teoretic important, susţine profesorul.

Problema a fost rezolvată doar de 11 participanţi la competiţia olimpică din 1988, însă doar pentru cazul particular din enunţ.

Mihai Teodor a avut o activitate de peste 30 de ani la Colegiul Cuza din Focşani de unde a ieşit la pensie anul trecut. Activitatea sa a fost remarcată de colegi, mulţi dintre aceştia chiar foşti elevi ai profesorului.

„M-am uitat pe internet şi în enciclopedii şi nicăieri nu am găsit prezentate toate valorile posibile. Peste tot apăreau fel de fel de cazuri particulare, care se obţin cu ajutorul calculatorului foarte uşor. Am constatat că lipseşte formula generală, adică prezentarea completă a tuturor soluţiilor. Asta am încercat să fac şi am reuşit, a precizat profesorul. Iar rezultatul este reutilizabil şi poate fi aplicat în rezolvarea ecuaţiilor cu numere întregi, probleme care sunt studiate încă din gimnaziu şi până la nivel liceal şi care apar frecvent în competiţiile de matematică, dovadă că s-a şi dat în acel an la Olimpiada Internaţională”, spune profesorul.

„Soluţia domnului preşedinte a fost una foarte elaborată, dar trebuie ţinut cont de contextul de examen, unde important este să ajungi la rezultat. La acea olimpiadă, din toată lumea, doar 11 candidaţi au reuşit să rezolve problema, unul dintre ei fiind preşedintele. Eu am căutat o soluţie mai concisă şi am reuşit să o formulez într-o singură pagină’, a mai spus Mihai Teodor.

„Profesorul revine astfel în atenţia comunităţii academice internaţionale, după ce, în anul 2022, a publicat o formulă pentru calculul sumei produselor tuturor numerelor naturale până la un număr dat, confirmând contribuţia sa constantă în domeniul cercetării matematice.

„Domnul profesor a fost un cadru didactic remarcabil. Dedicat specializării pe care a predat-o temeinic în cei peste 30 de ani de activitate în colegiul nostru, a pregătit un număr impresionant de elevi, atât pentru bacalaureat, cât şi pentru admitere în învăţământul superior sau olimpiade şi concursuri şcolare. Ca diriginta la clase de matematică – informatică, nu am putut să nu remarc de-a lungul anilor rezultatele de excepţie la bacalaureat, unde elevii obţineau note mari la matematică. Foarte mulţi elevi care au studiat cu dânsul au urmat mai apoi studiilor unor universităţi importante din ţară şi străinătate. Printre cei care au avut onoarea de a-l avea pe domnul profesor la catedră mă număr şi eu, sora, mulţi dintre prietenii mei, chiar şi actualul primar al oraşului a fost elevul domnului profesor”, a spus directoarea Colegiului Naţional ‘Al. I. Cuza’ din Focşani, Andreea Săndulescu.


1 comment
  1. Bravo, dom’ profesor! Haideți că mai putem avea și alți președinți de soi in viitor. N-ați dori un minister liber, cumva? M-aș bucura să văd un rezolvitor la MEC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei mai mulți bani pentru programul masa caldă ajung anul acesta în județul Sibiu, de aproape 3 ori mai mult față de suma medie, potrivit listei cu sume publicată în Monitorul Oficial / Direcționarea fondurilor programului, în special către localitățile cu primari PNL

Nu se cunosc toate cele 350 de școli care vor intra anul acesta în proiectul pilot masă caldă, deși până acum au fost publicate în Monitorul Oficial două liste cu…
Vezi articolul

Să faci economii când vine vorba de formarea profesorilor este o idee foarte proastă, spune ministra Educației din Franța: Pregătirea profesorilor e cheia dacă vrem să ridicăm nivelul elevilor

Ministra Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța, Élisabeth Borne, afirmă că „formarea profesorilor este mama tuturor bătăliilor” atunci când vine vorba de îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor. Într-un…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să împiedice elevii de clasele primare să participe la peste 200 de etape pe țară ale concursurilor extrașcolare 2024. Profesorii organizatori au avut termen să modifice regulamentele – adresă trimisă școlilor

Elevii din clasele primare nu pot trece mai departe de fazele pe județ sau regionale ale concursurilor școlare din cadrul proiectelor educative 2024 (CPEENI, fostele CAEN), transmite Ministerul Educației școlilor.…
Vezi articolul

DOCUMENT Directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, contrazice instituția în care lucrează și transmite școlilor informații eronate care blochează acordarea banilor pentru elevii navetiști

Mihai Păunică, director general în Ministerul Educației, contrazice ministerul în privința sumelor forfetare pe care trebuie să le primească elevii navetiști. Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, directorul Direcției economice…
Vezi articolul