Un profesor din Huși care a fost filmat în timp ce lovea și jignea un elev, a fost sancționat cu 15% din salariu, timp de 4 luni

195 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Comisia de disciplină întrunită la nivelul instituţiei de învăţământ din Huși a decis ca profesorul care în luna martie a fost filmat în timp ce lovea și jignea un elev, să primească o sancţiune de 15% din salariu pentru o perioadă de patru luni, scrie Agerpres.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui a transmis că astfel de incidente nu pot fi tolerate şi a precizat că imediat după incident profesorul şi-a cerut scuze pentru comportamentul său şi a spus că regretă cele întâmplate.

„Comisia de disciplină întrunită la nivelul instituţiei de învăţământ a decis în cazul profesorului respectiv o sancţiune de 15% din salariu pentru o perioadă de patru luni. Cadrul didactic are dreptul legal să conteste această sancţiune. Am discutat cu conducerea şcolii despre această situaţie şi ni s-a transmis că profesorul a luat legătura cu familia elevului şi şi-a cerut scuze pentru felul în care a reacţionat. Cadrul didactic implicat în acest incident nu a creat probleme până acum’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul general şcolar din cadrul IŞJ Vaslui, Elena Mustaţă.

Cazul a apărut în spațiul public, la începutul lunii martie, când a apărut o înregistrare audio în care un profesor de la un liceu din Huși, lovea un elev şi ţipa la el adresându-i injurii.

În paralel, și reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au demarat verificări în cazul profesorului, acesta fiind cercetat pentru purtare abuzivă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salvați Copiii: Trebuie respectată distanța fizică de minim 1,5 m între elevi, nu cea propusă în normele Ministerului Sănătății / Organizația oferă consiliere primăriilor și școlilor din 150 de comune și orașe mici, în sprijinul a 30.000 de copii

Organizația Salvați Copiii România anunță că specialiștii săi vor oferi consiliere autorităților locale și unităților de învățământ din 150 de localități din mediul rural și urban mic, pentru ca acestea…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Educaţia este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă / „De la începutul primului meu mandat, am articulat viziunea unor comunități profesionale pe domenii de expertiză”, susține președintele

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj în deschiderea Conferinţei „Smart diaspora – diaspora în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat”, în care afirmă că „educaţia este cheia pentru…
Vezi articolul

Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică

Promisiuni pentru elevii care în septembrie vor intra în clasa a VIII-a din partea vicepremierului Raluca Turcan, la Consiliul Național al PNL. Prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, Turcan a declarat…
Vezi articolul