Un proiect de cercetare în oncologie, condus de un laureat al premiului Nobel, la UMF ”Iuliu Hațieganu”

355 de vizualizări
Foto: UMF Iuliu Hațieganu
Profesorul Aaron Ciechanover, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, medic, biochimist și profesor emerit al Technion – Israel Institute of Technology din Haifa, Israel a fost în vizită în cadrul unui simpozion, joi, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat de presă al Universității.

Aflat la Cluj-Napoca, profesorul israelian s-a întâlnit cu echipa Centrului de Cercetare pentru Medicină Avansată MedFUTURE, alături de care derulează un proiect de cercetare exploratorie, pentru descoperirea căruia i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Chimie, în 2004, alături de cercetătorii cu Avram Hershko și Irwin Rose.

În cadrul acestui proiect, echipa de cercetare se axează pe investigarea de noi mecanisme celulare de supresare tumorală, ce ar putea fi folosite în viitor în scop terapeutic.

Directorul proiectului, profesorul Ciechanover, este primul cercetător care a descoperit rolul proteinei KPC1, ce stă la baza cercetării româno-israeliene, cu potențiale implicații clinice  majore. Adițional rolului supresor tumoral, proiectul investighează și implicațiile sistemului imun asupra tumorilor maligne, cu impact în imunoterapia modernă.

„Efectele cercetării profesorului Aaron Ciechanover sunt majore și au schimbat abordarea terapeutică în medicină, în special în oncologie și hematologie, prin dezvoltarea de medicamente care au contribuit la schimbarea radicală a tratamentului unor forme de cancer, precum mielomul multiplu. Conform statisticii Globocan, numeroase subtipuri de cancer sunt asociate cu o rată foarte mare de mortalitate și morbiditate. Îmbunătățirea indexului terapeutic poate schimba în bine supraviețuirea pacientului cu cancer, cu beneficii clare medicale și socio-economice.

Simpozionul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca s-a axat pe cercetarea translațională în biologie tumorală. De asemenea, s-au prezentat activitățile proiectului condus de profesorul Ciechanover și colaborarea acestuia cu echipa de cercetători din cadrul universității și s-a oferit mentorat tinerilor investigatori și studenților mediciniști,” potrivit comunicatului de presă.

La eveniment au fost invitati prof. dr. Tudor Ciuleanu, coordonatorul Departamentului de Oncologie medicală al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, prof. dr. Mihnea Zdrenghea, coordonatorul Departamentului de Hematologie și dr. Ciprian Tomuleasa, cercetător științific și medic primar hematolog, care au prezentat impactul clinic al cercetării profesorului Ciechanover.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Al. I. Cuza din Iași anunță „două realizări științifice de excepție” ale reprezentanților săi, cu articole publicate în reviste internaționale de prestigiu / Anunțul – făcut în aceeași zi în care a fost dezvăluit cazul major de fraudă cu citări într-o revistă a instituției

Doi reprezentanți ai Facultăților de Chimie, respectiv de Fizică din cadul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași semnează articole publicate săptămâna trecută în două publicații științifice de prestigiu – „Science”,…
Vezi articolul

File din jurnalul de teren al unui cercetător – Adriana Maria Constantinescu, geolog marin la GeoEcoMar: Suntem de ieri la Jurilovca, e deja a doua zi de muncă și a venit vara peste tot. E numai bine de mers la măsurători. Azi suntem pe lacul Razelm

Acest material prezintă câteva file din jurnalul de teren pe care l-a ținut cercetătoarea Adriana Maria Constantinescu în timpul celor trei campanii la care a participat în lunile iunie, iulie…
Vezi articolul