Un student de 18 ani din Rusia este judecat pentru că a criticat ofensiva rusă în Ucraina

406 vizualizări
Foto © Sophie Garaeva | Dreamstime.com
Un student de 18 ani este cel mai tânăr rus judecat pentru răspândirea de „informaţii false” despre armata rusă, iar procesul său a început luni la Odinţovo, o suburbie în vestul Moscovei, relatează AFP preluată de Agerpres.

Maksim Lipkan, care riscă până la 10 ani de închisoare, a fost arestat în februarie anul trecut, la scurt timp după ce a împlinit 18 ani, în timp ce plănuia să organizeze o acţiune de protest împotriva ofensivei ruse din Ucraina.

Audierea s-a derulat cu uşile închise şi în lipsa acuzatului care a fost internat vineri într-un spital de psihiatrie din Cehov, lângă capitala Rusiei, la cererea instanţei.

„Procesul se va desfăşura cu uşile închise, deoarece, potrivit unei expertize (medicale judiciare), el a fost considerat parţial iresponsabil pentru acţiunile sale”, a declarat pentru AFP avocatul său Alan Katcemazov, prezent la audiere.

Potrivit acestuia, clientul său este acuzat că a difuzat „informaţii false despre armata rusă”, pentru că a publicat pe canalul său Telegram şi pe YouTube informaţii despre „o maternitate bine cunoscută (din Ucraina) care, potrivit lui Lipkan, a fost bombardată de armata rusă”.

„Suntem foarte îngrijoraţi pentru Maksim”, a mărturisit mama sa, Elena, înainte de audiere.

Potrivit unui alt avocat al lui Lipkan, tânărul a fost „ras cu forţa” şi a avut „conflicte cu colegii săi de celulă” când se afla în arest preventiv.

Apărarea speră ca Lipkan va fi eliberat din cauza diagnosticului său care nu a fost dezvăluit.

Activist împotriva ofensivei ruse în Ucraina, Maksim Lipkan urma să studieze dreptul la universitate pentru a deveni avocat.

El plănuise înainte de a fi arestat să organizeze o acţiune de protest pentru a marca un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, care urma să se numească „Un an de iad”, însă autorităţile de la Moscova au interzis această manifestaţie. Tânărul a depus apoi o plângere în justiţie împotriva primăriei capitalei, însă a pierdut procesul.

Foto © Sophie Garaeva | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mulți profesori acuză probleme legate de birocrație excesivă și erori la scanarea lucrărilor, la proba de limbă de limba română Bacalaureat 2024: Am așteptat ore în șir ca să se ștampileze a doua foaie, scanarea a mers greoi, se blurau paginile după scanare / Stai și te chinui să încadrezi lucrarea

Mulți profesori sau membrii ai comisiilor de examen din țară spun că au fost probleme legate de scanarea lucrărilor, luni la proba de limba română la examenul de BAC 2024.…
Vezi articolul
Peste 100.000 de elevi din București revin la școală

Mai mult de 15% din elevii cu vârste peste 12 ani sunt vaccinați. 4.500 de copii s-au vaccinat în ultimele 5 zile. Cîmpeanu: Mai mulți elevi s-au vaccinat în ultimele 10 zile decât angajați din sistemul de învățământ pe parcursul verii

România a depășit pragul de 15% de elevi vaccinați, a anunțat vineri seara ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul unei ședințe de Guvern dedicată Educației, pe fondul deschiderii anului școlar…
Vezi articolul