Unele dintre cele mai vechi și îndepărtate galaxii, fotografiate de telescopul spațial James Webb. Cercetătorii vor analiza și imaginile viitoare pentru a stabili dacă este un record

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com / NASA’s James Webb Space Telescope
Telescopul spațial James Webb al NASA – Administrația Națională Aeronautică și Spațială din Statele Unite – a surprins recent imagini cu galaxii care se crede că s-au format foarte aproape de momentul Big Bang, din punct de vedere al timpului din astronomie, anume la circa 350 de milioane de ani de acesta, transmite NASA, potrivit The Guardian.

În doar patru zile de analiză, doi cercetători – Marco Castellano de la Institutul Național de Astrofizică din Roma și Rohan Naidu de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian și Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Cambridge, Massachusetts – au descoperit două galaxii excepțional de strălucitoare în imaginile obținute de Webb, potrivit agenției spațiale.

„Aceste galaxii s-au format la aproximativ 450 și 350 de milioane de ani după Big Bang (…). Măsurătorile spectroscopice viitoare ale Webb vor ajuta la confirmare” (n. red. a acestor date), scrie în informarea de la NASA, după ce Castellano și Naidu au publicat joi, în Astrophysical Journal Letters, rezultatele analizei pe imagini.

FOTO completă de la NASA (sursa):
Foto: NASA, ESA, CSA, Tommaso Treu (UCLA)

Observațiile telescopului „îi determină pe astronomi să ajungă la un consens asupra faptului că un număr neobișnuit de galaxii din universul timpuriu erau mult mai strălucitoare decât se așteptau. Acest lucru va facilita descoperirea de către telescopul Webb a unui număr și mai mare de galaxii timpurii în studiile ulterioare ale cerului profund, spun cercetătorii”, mai notează agenția spațială.

Conform publicației The Guardian, astronomii au declarat că, dacă rezultatele vor fi confirmate, această mulţime de stele recent descoperită ar depăşi cea mai îndepărtată galaxie identificată de telescopul spaţial Hubble, cea care s-a format la 400 de milioane de ani după Big Bang.

Citește și:
VIDEO Noi detalii despre Nebuloasa Tarantula, aflată la 161.000 de ani-lumină față de Pământ, dezvăluite de telescopul spațial James Webb
AUDIO Datele și fotografiile color obținute în premieră de telescopul spațial James Webb, “transformate” în sunete
Astronomii au descoperit un “Super-Pământ”, la 100 de ani-lumină distanță de Terra. E posibil să fie acoperit integral de oceane, spun cercetătorii
Telescopul spațial James Webb al NASA surprinde prima dovadă a prezenței dioxidului de carbon pe o exoplanetă
NASA a publicat o imagine cu galaxia Cartwheel, aflată la 500 de milioane de ani-lumină distanță față de Pământ / “Este rezultatul unui eveniment intens”, o coliziune între alte două galaxii, anunță agenția spațială
FOTO În premieră, un set de fotografii color cu Universul va fi publicat astăzi de NASA, din misiunea telescopului spațial James Webb / Analizarea lor va ajuta la cunoașterea galaxiilor îndepărtate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, către partidele parlamentare: fără investiții în inovație și cercetare, “vom irosi iar resursele naționale și europene” și vom deveni “o colonie științifică/tehnologică”

“Investițiile țării trebuie făcute înțelept, susținând în paralel inovația și motorul generator al acesteia – cercetarea avansată exploratorie și resursa umană. Altfel, vom irosi iar resursele naționale și europene pe…
Vezi articolul

Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor / Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei, Paratetis / Acesta ocupa cea mai mare parte din teritoriul României

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină anunță că o echipă de cercetători români și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor pentru descoperirea proporțiilor imense ale…
Vezi articolul

Elevii din 10 clase primare ale unei școli din Timișoara petrec circa o oră pe zi pentru temele de acasă, iar subiectele în care se pot exprima liber îi motivează cel mai mult să lucreze cu plăcere / În ziua în care nu au teme, elevii au mulțumit că au fost „liberi” – studiu

Elevii își fac temele cu plăcere când e vorba de subiecte în care se pot exprima liber și în mod creativ și când gradul de dificultate al temelor este unul…
Vezi articolul

Sebastian Țoc, profesor și cercetător, propune „renunțarea la ierarhizarea elevilor la liceu și școala profesională în funcție de examene cu miză mare, fiind preferabil un mix de criterii”, printre alte măsuri care ar duce la școli mai incluzive

Modalitatea de organizare a sistemului de învățământ din România tinde să încurajeze ierarhizarea școlilor și, adesea, segregarea pe criterii economice, etnice sau de rezidență, bazându-se pe ierarhii puternice și pe…
Vezi articolul

Fizicianul Cristian Presură desființează apelul Academiei Române în problematica tehnologiei 5G: pericolele radiației 5G par să nu le depășească pe cele cunoscute – alimentația nesănătoasă, condusul mașinii

Fizicianul Cristian Presură desființează punct cu punct poziția alarmistă a Academiei Române, care astăzi a cerut o analiză detaliată a impactului 5G asupra sănătății publice. „Pericolele radiației 5G, atât cât…
Vezi articolul