Ungaria este singurul stat membru al UE unde libertatea academică este încălcată structural – raport pentru Parlamentul European

209 vizualizări
Foto: © Svershinsky | Dreamstime.com
Situaţia privind libertatea academică este semnificativ mai proastă în Ungaria decât în ​​celelalte state membre UE, rezultă dintr-un studiu recent elaborat la solicitarea Parlamentului European (PE), care urma să fie prezentat luni în Comisia de cultură și educație a PE, potrivit publicației Nepszava din Ungaria, preluată de Rador.

În cadrul studiului, cercetătorii Universităţii din Oslo subliniază: Deşi libertatea academică este ameninţată în toate ţările Uniunii Europene, Ungaria este singura ţară unde această libertate este încălcată structural. Specialiştii norvegieni au ajuns la această concluzie printr-o privire de ansamblu asupra dezbaterilor publice privind libertatea academică.

În opinia lor, discursul privind situaţia din Ungaria se concentrează în principal asupra cazurilor individuale de implicare directă a Guvernului, fără a acorda o atenție egală deteriorării generale și punerii în pericol a libertății academice.

  • Transferarea forțată a Universităţii Central Europene (CEU) la Viena, eliminarea studiilor de gen, privatizarea Universității de Teatru și Film sunt toate legate de schimbări legislative și de management care provoacă îngrijorare. Printre reformele frecvente și radicale care afectează învățământul superior, multe au avut un efect negativ asupra situației libertății academice, a limitat, de exemplu, autonomia instituţională, autoguvernarea şi rolul comunității academice în păstrarea libertății academice.

Toate acestea sunt agravate de faptul că climatul politic descurajează adesea oamenii de știință să cerceteze sau să exprime opinii care contrazic narațiunea Guvernului. Autocenzura și evitarea anumitor subiecte sunt generale în rândul cadrelor universitare, susţin autorii studiului, care se referă la un sondaj de opinie efectuat în Ungaria. Creșterea dependenței și a vulnerabilității i-a făcut pe oamenii de știință să fie precauți, mai ales că unele cercetări sunt însoțite de o campanie de discreditare a mass-mediei guvernamentale.

Studiul aminteşte ca exemplu de o listă publicată de ziarul ungar „Figyelő”, care a batjocorit şi oamenii de ştiinţă pentru că ar fi susținut rețeaua lui George Soros. Studiul mai menţionează că în Ungaria, în general, a devenit mai dificil să se obțină datele necesare cercetării din sectoarele controlate de Guvern, cum ar fi sănătatea sau penitenciarul.

Autorii studiului consideră drept îngrijorătoare şi schimbarea funcţionării universităţilor, în urma căreia instituţiile din învăţământ superior devin complet dependente de fundaţiile cu caracter de interes public în ceea ce priveşte autonomia instituţională, autoguvernarea, condiţiile de muncă şi financiare. Deşi aceste schimbări nu limitează libertatea academică pe hârtie, consiliile de administraţie ale universităţilor asigură prin membri partidului de guvernământ ai acestora prevalarea intereselor Guvernului în comunitatea didactică.

  • Cercetătorii Universităţii din Oslo au elaborat un raport de evaluare în toate cele 27 de ţări membre ale UE. Potrivit constatărilor, situația este cea mai gravă în Ungaria, dar libertatea academică este amenințată și în alte state membre UE de intervenții guvernamentale, politice sau de implicaţii în sectorul privat, respectiv de tentative de implicare.

Traducerea: Rozália Gănciulescu / Nepszava via Rador.

Foto: © Svershinsky | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Politicul pune presiune pe libertatea academică din România, atrage atenția un raport realizat pentru Parlamentul European, ce dă drept exemplu problema mandatelor rectorilor, cea a protejării plagiatorilor și subfinanțarea cercetării


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenele de licență și disertație din universități vor fi înregistrate, pentru a evita fraudele. Gigel Paraschiv, secretar de stat: Fiecare universitate are obligația de a înregistra susținerea acestor examene online și de a păstra un număr de ani înregistrările

Universitățile sunt obligate să înregistreze examenele de finalizare pe care le vor susține online studenții, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației Gigel Paraschiv. Oficialul a precizat că fiecare…
Vezi articolul

Ordinul prin care i s-a retras titlul lui doctor fostului premier Victor Ponta a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida unei hotărâri definitive din 2020

O sentință pronunțată săptămâna aceeasta de Înalta Curte de Casație și Justiție „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, adică ordinul prin care fostului premier Victor Ponta…
Vezi articolul

Cîmpeanu anunță că universitățile de Medicină discută despre posibilitatea de a înmatricula o parte dintre cei 4.900 de studenți marocani, refugiați din Ucraina, la solicitarea ministrului omolog din Maroc

Universitățile de Medicină discută despre posibilitatea de a înmatricula o parte dintre cei 4.900 de studenți marocani, refugiați din Ucraina, la solicitarea ministrului omolog din Maroc. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Asociația cercetătorilor Ad Astra cere un set de standarde minimale, pe domenii, care să fie aplicate de Consiliul de atestare a titlurilor universitare – CNATDCU – scrisoare deschisă

Asociația cercetătorilor români Ad Astra a transmis Ministerului Educației o scrisoare deschisă prin care cere “sprijinirea activității Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)”, printr-un set…
Vezi articolul

Desființarea CNATDCU este o tentativă de mușamalizare a oricărei fraude. Este aberant mecanismul care trimite o decizie de plagiat dată de experții Consiliului la decizia justiției – declară matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în conducerea instituției-cheie în soluționarea plagiatelor

Propunerea de desființare a CNATDCU și de transferare către universități și justiție a rolului de soluționare a plagiatelor din doctorate „este o tentativă de mușamalizare a oricărei încercări de fraudă”,…
Vezi articolul