UNICEF: Profesorii să aibă prioritate la vaccinurile anti-COVID-19, așa încât școlile să stea deschise

5.006 vizualizări
Foto: Pexels.com
UNICEF a cerut, luni, ca profesorii şi învăţătorii să aibă prioritate la administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19, pentru ca procesul de învăţământ să se poate desfăşura cu prezenţă fizică, iar centrele şcolare să rămână deschise, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Organizația a cerut într-un comunicat ca această colectivitate să fie vaccinată imediat după personalul sanitar din prima linie şi categoriile de risc, cele două grupuri care vor fi primele vaccinate în majoritatea ţărilor.

Directoarea executivă UNICEF, Henrietta Fore:

  • “Pandemia de COVID-19 a făcut ravagii în educaţia copiilor din întreaga lume. Vaccinarea profesorilor este un pas cheie. (…) Deşi deciziile privind repartizarea vaccinurilor rămân la decizia guvernelor, consecinţele unei educaţii pierdute sau limitate o perioadă prelungită de timp sunt profunde, mai ales pentru cei mai defavorizaţi”.

Fore a reamintit că, cu cât vor petrece mai mult timp copiii în afara şcolii, cu atât este mai probabil ca ei să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală şi va fi mai dificil pentru părinţii lor să revină la locurile de muncă.

Deși s-a redus comparativ cu prima fază a pandemiei, închiderea şcolilor continuă totuşi în multe locuri ale lumii, deşi – potrivit UNICEF – “există tot mai multe dovezi că şcolile nu sunt un factor important de transmitere comunitară”. 


3 comments
  1. Sigur ! Profesorii sa fie primii cobai umani ..atata timp cand nici medicii nu vor sa se vaccineze !!

  2. Normal că așa ar trebui procedat dar pt asta ar trebui făcute demersuri serioase și în România. Vă rugăm mult de tot implicati vă ca școlile să fie deschise cât mai repede nu mai avem timp de pierdut. Copiii noștri au de suferit enorm din aceasta cauză oare chiar nu i pasă nimănui de ei!!

  3. Problema este pusa greșit.
    Profesorii nu sunt bone, ca să aibă rolul de a sta cu copiii altora cu scopul ca parintii lor sa poată merge la serviciu.
    Nu la școală se îmbolnăvesc elevii, ci de exemplu în mijloacele de transport în comun. Se știe ca elevii sunt în general asimptomatici, ei constituind principalul factor de transmitere a virusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Școlile și grădinițele vor fi închise încă 2 săptămâni în București. Incidența cazurilor de coronavirus este 3,91. Prefectul Capitalei: Singura decizie normală și firească în Comitet era ca activitățile școlilor să continue în sistem online

Toate școlile și grădinițele de stat sau private rămân închise încă 2 săptămâni în București, cu activitate exclusiv online. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații…
Vezi articolul

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au discutat cu rectorii universităților de stat și private pentru „dezvoltarea Bucureștiului ca important centru academic”. Pe lista discuțiilor: terenuri sau clădiri pentru cursuri, festival și muzeu al universităților

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, au discutat luni pe tema colaborării pentru dezvoltarea Bucureştiului ca important centru academic, transmite Agerpres. Cei doi oficiali s-au…
Vezi articolul

Director de școală: Dacă profesorii sunt plătiți la examenele propriu-zise, de ce să nu fie plătiți și la simulare? Presiunea din partea părinților este aceeași / Marius Nistor, FSE: Nu mai există o diferență majoră între examenul în sine și simularea examenului respectiv

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că la simularea examenelor naționale „presiunea din partea părinților este aceeași”. „Dacă (profesorii…
Vezi articolul