Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri comune care să asigure continuarea predării cu prezență fizică în siguranță, solicită europarlamentarul Victor Negrescu

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
În contextul începerii școlii pentru elevii din ciclul primar și pentru copiii de la grădiniță, europarlamentarul Victor Negrescu a scris pe pagina sa de Facebook că a solicitat ca „Uniunea Europeană să adopte măsuri comune care să asigure continuarea predării cu prezență fizică în condiții de siguranță”. Acesta a menționat că „situația este foarte incertă în ceea ce privește menținerea accesului la educație în contextul noului val pandemic”.

Referitor la soluții, europarlamentarul s-a referit la fonduri pentru suplimentarea personalului medical din școli, teste, măști, precum și dispozitive de învățare online, sisteme de mobilier modulare pentru clase, dispozitive de comunicare adaptate copiilor și profesorilor.

„Printre soluțiile posibile se numără posibilitatea achiziționării, în regim de urgență, din bani europeni, a tuturor celor necesare pentru asigurarea accesului la educație (fonduri pentru suplimentarea personalului medical din școli, utilarea cabinetelor medicale școlare, teste, măști, dezinfectanți, filtre de aer, dispozitive de învățare online, sisteme de mobilier modulare pentru clase, dispozitive de comunicare adaptate copiilor și profesorilor, etc.)”, a precizat Victor Negrescu.

Textul integral publicat de Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook:

Reîncep școlile, dar situația este foarte incertă în ceea ce privește menținerea accesului la educație în contextul noului val pandemic. În absența unei politici comune în materie, fiecare stat membru își adaptează strategia la situația sa specifică, existând însă riscul apariției de noi inegalități și blocaje în termeni de acces la educație la nivel european. Accesul la educație trebuie protejat în contextul noului val pandemic!

Am solicitat ca Uniunea Europeană să adopte măsuri comune care să asigure continuarea predării cu prezență fizică în condiții de siguranță. Printre soluțiile posibile se numără posibilitatea achiziționării, în regim de urgență, din bani europeni, a tuturor celor necesare pentru asigurarea accesului la educație (fonduri pentru suplimentarea personalului medical din școli, utilarea cabinetelor medicale școlare, teste, măști, dezinfectanți, filtre de aer, dispozitive de învățare online, sisteme de mobilier modulare pentru clase, dispozitive de comunicare adaptate copiilor și profesorilor etc.).

Mult succes tuturor copiilor și profesorilor care astăzi revin în clase. Aveți grijă de voi!

https://www.facebook.com/100044265104696/posts/471436057675227/


1 comment
  1. Normal ca e mai usor sa nu-ti asumi nimic de 3 ani, sa nu investesti nimic in oameni, cabinete, spitale, protectie, dezinfectanti si sa arunci totul in carca profesorului pe banii lui online. Iata ca nu se mai poate. Teoretic, desi clar si faptic, invatamantul e pe cale sa intre in colaps din cauza cheltuielilor imense cu caldura, curent, internet. Un profesor cu 2400 lei nu mai poate face asta in astfel de conditii. E ca si cum ar munci aducand bani de acasa. Si atunci mai bine iti pui munca in folosul a orice, dar care scoate profit. Sa platesc intretinere in plus de 1700 in loc 700 si sa si muncesc, nu inseamna profit. Ca voi trai cu 700 lei pt TOATE celelalte cheltuieli din viata de familie: sa imbrac, hranesc copiii, familia, sa platesc rata la apartament, sa fac cumparaturile necesare, medicamente, rechizite, carti etc. Si nu s-a intalnit hotul cu prostul. Mai bine las postul 3 luni descoperit( sa se zbata cine o sti sa gaseasca profesor) si plec 6 luni la munca in Italia. In 6 luni adun de 4 ori mai mult, nu am atata bataie de cap si responsabilitati si cat muncesc aduc acasa, nu scolii. Care scoala este obligatorie si GRATUITA. Obligatia mea ca profesor este sa educ elevii, nu sa-i cresc din banii mei, eu am proprii copii de crescut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul și scriitorul Radu Vancu, reacție la propunerea Academiei Române de a desființa Institutul de Istorie a Religiilor: E pur și simplu exasperant că trăim într-o cultură care-și amputează toate instituțiile funcționale pe care, cu chiu și vai, le generează

Semnal de alarmă din partea scriitorului și profesorului Radu Vancu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), față de decizia Academiei Române de a desființa, printre altele, Institutul de…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan: Profesorii au ajuns birocrați. Într-un an de zile s-a ajuns la niște chestii îngrozitoare – nici nu vă închipuiți câtă birocrație e în sistemul de învățământ și nimeni nu vrea să o dea afară. De ce? Pentru că e un aparat imens în sistem care stă bine-mersi acolo

Profesorul Radu Gologan trage un semnal de alarmă: birocrația sufocă școala românească. Într-o declarație la Metropola TV. Profesorul Gologan a vorbit despre cum profesorii au fost transformați în birocrați și…
Vezi articolul

UPDATE Mama aflată în greva foamei de cinci zile, în fața Ministerului Educației, a fost internată la Spitalul Universitar, apoi a reluat protestul. Reacția părintelui față de răspunsul MEC: Este profund dezamăgitor ca o instituție obligată să aplice legea alege, în continuare, să o relativizeze / Îmi reprezint fiica, un copil aflat în sistemul public de educație, nu într-un experiment

La cinci zile de la declanșarea grevei foamei în fața Ministerului Educației și Cercetării, Oana Corina Rogojanu, mama unei eleve de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von…
Vezi articolul

Fetiță de 13 ani, fără boli și nevaccinată, moartă de Covid / Medicul Mihai Craiu: Nu există un risc suplimentar la copii față de adulți, ba din contră. Nu trebuie să facem dintr-un caz singular, despre care nu știm totul, o știre de panică

O fetiță de 13 ani din Bacău, fără comorbidități și nevaccinată, a murit de Covid, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Ea se numără printre cei 365 de pacienți cu…
Vezi articolul