Universitatea Babeș-Bolyai anunță cea mai avansată platformă de imagistică biomedicală din Europa de Est, Inspire, care reunește trei centre de cercetare

471 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Universitatea Babeș-Bolyai a reunit trei centre de cercetare-dezvoltare-inovare într-o nouă platformă dedicată imagisticii biomedicale din România, numită Inspire, în prima fază de organizare a acesteia, anunță instituția de învățământ superior. Aceasta descrie Inspire drept „cea mai avansată unitate de imagistică biomedicală din Europa de Est și una dintre cele mai avansate la nivel internațional).

Platforma Inspire este concepută drept unul dintre pilonii noului program UBBMed din cadrul UBB School of Health. Potrivit comunicatului de presă,  ea este rezultatul unei colaborări mai vechi între două institute de referință ale UBB, și anume Institutul de Studii Avansate în Psihoterapie și Sănătate Mintală Aplicată și Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe.

Inspire cuprinde, în prezent, trei centre CDI:

  • (1)  Platforma BrainQ (Centrul MRI Clinic),  cu dotări pentru imagistică biomedicală clinică și sisteme de realitate virtuală și un laborator de inteligență artificială și analiza datelor (parte din Institutul de Sănătate Mintală);
  • (2)  Centrul MRI Preclinc  (parte din Institutul de Bio-Nano-Științe);
  • (3)  Centrul pentru Agenți de Contrast și Terapeutici (parte din Institutul de Bio-Nano-Științe). 

Lansarea publică a Platformei Inspire este programată pentru 20-24 mai 2024, cu participarea partenerilor strategici din SUA (ex. Athinoula A. Martinos Center for Biomedical Imaging de la Harvard Medical School) și din Europa (ex. școlile medicale din alianța universitară EUTOPIA, potrivit UBB.


1 comment
  1. Platforma de citit în palmă, să mor io. /s

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Digitalizarea unei universități cu Adservio, exemple concrete de la profesoara Simona Caraiman, prorector la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași: studenții noștri au acces prin aplicația mobilă la planul de învățământ, catalog, cazări, taxe / Profesorii și cercetătorii vor avea acces în curând la un modul de gestiune, analiză și raportare a rezultatelor cercetării (P)

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este recunoscută drept una dintre cele mai avansate instituții de învățământ superior din România în ceea ce privește digitalizarea și modernizarea managementului academic. Colaborarea…
Vezi articolul

Mătușile nu vor putea să-și promoveze rudele pe posturi universitare, cum propunea fostul ministru Cîmpeanu, însă verii da: cine nu poate fi membru în comisiile pentru examenul de promovare în cariera didactică, în învățământul superior, potrivit proiectului de lege Deca

Mătușile și unchii nu vor mai putea să-și ajute rudele pentru promovarea în cariera universitară, așa cum propunea proiectul de lege a învățământului superior propus de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul