Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a înființat o nouă facultate, de Științe Medicale și ale Sănătății. Aceasta vizează programe în engleză și gândite în paradigme educaționale de tipul case-based

34.050 de vizualizări
Foto: © Ronstik | Dreamstime.com
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are din toamnă o nouă facultate: Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, anunță instituția de învățământ superior. „În lume nu prea există universități comprehensive de referință care să nu să aibă o componentă biomedicală – unde se publică și se citează mult -, lucru exprimat apoi în vizibilitate și impact, inclusiv în clasamentele internaționale. Prin acest demers, UBB intră în normalitatea academică internațională, acoperind acum toate domeniile academice majore, așa cum am gândit din anul 2020”, a declarat rectorul ales (și autosuspendat) al UBB, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

Acesta a afirmat că, „în ciuda unor speculații care uneori doresc să genereze animozități în domeniu, ambiția noastră în zona educațională de licență este mai limitată – ex. nu țintim competiția cu UMF din Cluj, un reper academic național cu masă critică în domeniu, ci vizăm programe cu număr mai redus de studenți, în limba engleză și gândite în paradigme educaționale inovative alternative (ex. problem/solution/case-based) – și focalizată mai mult pe componente educaționale avansate (master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar). De asemenea, în zona de cercetare-dezvoltare-inovare țintim colaborări și coordonări, nu suprapuneri, cu alți actori în domeniu, din Cluj-Napoca și din țară, pentru a poziția mai bine în medicină/sănătate orașul și țara în diverse competiții internaționale”.

Rectorul interimar al UBB, Adrian Petrușel susține că, „acum, că avem și acest cadru formal, vom dezvolta programe academice noi, accentul fiind pe cele avansate de tip master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar. UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start.”

În comunicatul în care anunță înființarea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca notează că „tradiția medicală la UBB a început în 1775/1776 în Universitas Claudiopolitana (Universitatea din Cluj) și a continuat în universitatea maghiară și apoi românească din Cluj până în 1948, când, prin reforma comunistă, componenta biomedicală a fost organizată separat de UBB (care se numea atunci Universitatea Victor Babeș). Pentru a se ancora în prezent și viitor și pentru a-și recupera tradiția în domeniu – UBB este succesoarea legală a Universității românești din Cluj și astfel a tradiției acesteia -, în anul 2020 UBB a creat Școala de Sănătate (School of Health), care a evoluat în 2022 în UBB School of Health – UBBMed. Noua Facultate de
Științe Medicale și ale Sănătății, înființată în 2025, devine astfel componenta centrală a UBBMed”.

Hotărârea de Guvern aprobată astăzi, 24 aprilie 2025, cu lista programelor de licență și de masterat acreditate în România, prevede următoarea structură pentru Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, care va funcționa din această toamnă:
Structura noii facultăți de medicină a UBB / Sursa foto: sgg.gov.ro

Foto: © Ronstik | Dreamstime.com

Citește și:


1 comment
  1. Numai vorbe goale! Niciun fundament serios privind necesitatea și solicitările din mediul social!! La ce este utilă această facultate?? Ce specializări are și de cine sunt solicitate?? Vor fi medici, vor fi psihologi, vor putea consulta??? Vor primi locuri de la buget?? Vor fi viitorii șomeri???
    Doar consumă resurse de la bugetul țării!!!
    Totul numai simulacru…, ca să fim în clasamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Povestea Teodorei Dumitru, studentă la medicină în Spania: Din cauza diagnosticului meu, nu am putut niciodată să scriu de mână. Am ales să dau la medicină, în ciuda faptului că mi s-a spus că cineva „ca mine” nu poate fi doctor. Simt că pentru asta m-am născut

Maria Teodora Dumitru fost diagnosticată la vârsta de un an cu paralizie cerebrală și tetrapareză spastică, în cuvintele ei: “merg pe patru roți”. A obținut media de intrare la liceu…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași acuză că mai mulți profesori de la UMF Grigore T. Popa ar fi comis abuz în serviciu și șantaj, pentru că ar fi condiționat accesul la examene de vaccinarea studenților împotriva Covid-19

Liga Studenților din Iași anunță că a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin care acuză cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie…
Vezi articolul

LISTA Cele 55 de universități și filiale care organizează în anul universitar 2022-2023 programe de formare psihopedagogică / Pot fi școlarizați aproape 27 de mii de studenți

Lista universităților care organizează în anul universitar 2022-2023 Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II) a fost publicată în Monitorul Oficial. Este…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Dacă universitățile unde fostul șef Antidrog Cătălin Țone și-a obținut doctoratele nu se autosesizează după dezvăluirile de plagiat, le voi cere public să o facă

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune, într-un interviu pentru Pressone.ro, că așteaptă „responsabilitate” din partea celor două universități unde fostul șef Antidrog Cătălin Țone și-a obținut cele două doctorate,…
Vezi articolul

Numărul studenților la licență a crescut în ultimul an / Cei mai mulți sunt înscriși la Afaceri, Drept, Inginerie, Medicină / Creșterea încetinește în cazul Științelor educației – ultimele date INS

Numărul studenților înscriși la studii de licență, în ultimul an universitar (2024-2025), s-a ridicat la 432.907, potrivit celor mai noi date făcute publice de Institutul Național de Statistică (INS), puse…
Vezi articolul