Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din București – singurele universități românești incluse în ediția din acest an a QS World University Rankings

4.483 de vizualizări
Top 5 – QS World University Rankings 2021 / Sursa: Topuniversities.com
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din București sunt singurele instituții de învățământ superior din România care figurează în QS World University Rankings 2021, unul din principalele clasamente ale universităților de top din lume, dat publicității săptămâna aceasta. Clasamentul global listează doar 1.002 de instituții, iar cele două din România figurează în segmentul 801-1000.
  • UPDATE Universitatea din București arată, într-un comunicat de presă, că este „singura universitate din România prezentă în topul QS – Employability 2020, cu o poziționare în marja 301-500, dovedindu-și astfel reputația pe care o are în rândul angajatorilor”. Același comunicat mai notează că UB figurează în 10 domenii și subdomenii din cele 53 analizate.

Topul, realizat de compania Quacquarelli Symonds din Marea Britanie, se bazează pe criterii precum reputația academică, reputația angajatorilor, citări, număr de studenți per facultate, proporția studenților internaționali.

Ediția din acest an este condusă, pentru al nouălea an consecutiv, de către Massachusetts Institute of Technology (SUA), care a înregistrat scorul perfect 100/100 în evaluarea QS.

Top 10 QS World University Rankings 2021:

1. MIT

2. Stanford University

3. Harvard University

4. California Institute of Technology

5. University of Oxford

6. ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology

7. University of Cambridge

8. Imperial College London

9. University of Chicago

10. University College London

Citește și: Iunie 2019 – Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+


4 comments
  1. De ce nu publicati si locurile pe care se afla?

    1. Pentru ca sunt mult prea jos ca sa fie relevante. sunt pe la finalul listei (cele mai proaste)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Debirocratizare profesori. După ce norma de predare a crescut, ministrul Daniel David le-a tot repetat profesorilor că sarcinile lor birocratice vor fi reduse. Până în acest moment, profesorii au primit doar promisiuni din partea oficialului

De când norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore, profesorilor li s-a tot repetat de către Ministrul Daniel David că va fi redusă încărcătura birocratică, dar…
Vezi articolul

În ce fel s-au terminat acțiunile de protest ale sindicatelor profesorilor, în Anglia: oferta guvernului a fost acceptată prin votul tuturor membrilor / Fără greve pentru salarii în toamnă, dar „pentru anul viitor este cu totul altă discuție”

Decizii luate prin votul tuturor membrilor, separarea problemei salariale de celelalte probleme ale profesorilor și promisiunea de a presa din nou, după un an, pentru creșteri suplimentare: așa se încheie,…
Vezi articolul

De luni, profesorii universitari vor face grevă de avertisment, anunță Anton Hadăr, președintele Alma Mater: Premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare pe care noi le-am creat și care se află la Ministerul Muncii

De luni, 22 mai, profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment, după cum a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater (federație reprezentativă în mediul universitar). Declarațiile au fost…
Vezi articolul

Candidații la examenul de Bacalaureat 2024 nu mai trebuie să stea ore în șir pentru încărcarea lucrărilor în platformă. Trebuie să fie prezenți doar la scanarea lor, spune președintele comisiei naționale de BAC, Zoltan Kallos

Candidații care dau joi, proba la alegere a profilului la BAC 2024, nu mai trebuie să aștepte mult timp în sală după terminarea lucrării, pentru a nu se repeta situația…
Vezi articolul

„Țară, țară, vrem testare”, cer reprezentanții elevilor. Silviu Morcan, președintele CNE: „Nu este posibil ca, după ce testele au fost promise și așteptate nepermis de mult, să blocăm întregul demers de lipsă de asumare, comoditate sau dezinteres”

Consiliul Național al Elevilor cere autorităților să asigure testarea elevilor așa cum au promis, înainte să se închidă din nou școala. „Nu este posibil ca, după ce testele au fost…
Vezi articolul