Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat „intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU „transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

2.284 de vizualizări
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a scris aici, sunt un demers intern. UBB notează, totodată, că „instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități”.

UBB – comunicatul integral:

„Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat notă de discuțiile din spațiul public legate de teza de doctorat a domnului ministru Lucian Bode.

În numele rigorii academice și al transparenței, facem următoarele precizări:

(1) La solicitarea conducătorului de doctorat, prof. univ. dr. Adrian Ivan, am extins procedura de analiză a tezelor din perioada 1990-2016 și la această teză din anul 2018. Deși procedura internă a fost demarată ca urmare a solicitării ministerului pentru tezele din 1990-2016, nu există restricții de a o extinde și la teze publicate înainte de 1990 sau după 2016. În această analiză se vor include toate informațiile disponibile până în prezent. Dacă în urma acestei analize vor rezulta suspiciuni de încălcare a eticii academice, acestea vor fi mai departe analizate de Comisia de Etică a UBB, urmând procedurile interne și naționale.

(2) Menționăm însă că, până la această dată, UBB nu a primit nicio sesizare de suspiciune a încălcării eticii academice în ceea ce privește teza discutată, demersul fiind unul intern, rezultat în urma autosesizărilor pornind de la informațiile apărute din spațiul public. De asemenea, reamintim că instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități.”

Context:

Anterior, rectorul Daniel David spusese pentru Edupedu.ro că “mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” o procedură prin care experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai să se pronunțe dacă ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat sau nu în teza sa de doctorat. Potrivit rectorului, verificările au fost cerute de către coordonatorul de doctorat al lui Lucian Bode, Adrian Ivan, și se desfășoară printr-o procedură stabilită inițial pentru verificarea tezelor de doctorat mai vechi.

  • Declarațiile rectorului UBB vin în condițiile în care USR, partid de opoziție ai cărui membri au transcris în ultima perioadă teza de doctorat a ministrului Bode, a susținut luni că acesta a tradus și copiat cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia – mai multe aici.

Daniel David precizase, tot luni, pentru Edupedu.ro, că, în cadrul UBB, verificările au început săptămâna trecută, în urma unei solicitări a coordonatorului de doctorat, Adrian Ivan. “Aceasta fiind o situație problematică, de interes public, am cerut să fie tratată cu celeritate. Mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” verificarea, termenul neputând fi unul de doar câteva zile, deoarece evaluările nu pot fi făcute așa rapid, “dar nici nu trebuie să fie o prelungire nerezonabilă, mai ales acum, când este o situație de interes public”, a spus rectorul citat.

El a explicat că verificările sunt făcute conform procedurilor puse la punct în UBB în urma ordinului de acum un an al fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, ca universitățile să verifice toate tezele de doctorat din perioada 1990-2016. De ce se aplică și în cazul tezei lui Lucian Bode, care e mai recentă (2018)? “Generalizăm procedura stabilită pentru perioada 1990-2016, așa încât să fie valabilă în orice situație sau când cineva solicită verificarea unei teze. Noi vom face aceste analize și pentru tezele apărute după 2016, dacă sunt astfel de solicitări”, a spus reprezentantul universității. 

Pe de altă parte, Comisia de Etică este cea care, în mod normal, are ca atribuții analiza și soluționarea plângerilor privind abaterile de la etica universitară și inclusiv strategia UBB de combatere a plagiatului spune că “În ceea ce privește plagiatul, Comisia de etică are competența de a investiga și sancționa această abatere de la etica cercetării”. Președintele comisiei de etică a UBB, Dacian Dragoș, a spus pentru Edupedu.ro că doar faza verificărilor inițiale nu implică această comisie. “Oricine poate să facă o sesizare referitoare la un plagiat, sesizare care poate să fie analizată de comisia de etică, indiferent că este rezultatul unei proceduri de verificare ca urmare a ordinului de ministru (privind verificarea tezelor de doctorat din perioada 1990-2016 – n. red.) sau ca urmare a verificărilor proprii ale cuiva”. 

Citește și:
Teza de doctorat a ministrului Bode: experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja – rectorul UBB Daniel David
USR susține că ministrul Lucian Bode a copiat de pe Wikipedia în teza de doctorat
Un fragment din teza de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode a fost transcris de mână de voluntari USR, pentru că lucrarea nu există în format fizic și nu poate fi consultată decât pe un calculator fără acces la internet, la Biblioteca Națională / Teza are 220 de pagini, iar bibliografia conține 40 de cărți care sunt în limba engleză, două în franceză, una în italiană
Emilia Șercan: Nu voi accepta să verific teza de doctorat transcrisă de membrii USR, în cazul ministrului Bode, e o acțiune politică / Dacă voi decide să verific teza lui dr. Bode o voi face de una singură
16 septembrie 2021 – OFICIAL Ordinul care prevede verificarea tezelor de doctorat de către universități a intrat în vigoare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărturia unei foste consumatoare de droguri, în fața câtorva mii de elevi din Sibiu: De la eleva eminentă, olimpică premiantă, am ajuns să dorm prin scări de bloc, pe cartoane. Am distrus totul în jurul meu / Georgiana Drăgan Moldoveanu este în prezent directoarea unui centru de fete care luptă cu dependența de droguri VIDEO

Directoarea Centrului de fete House de la Teen Challenge Romania, Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri, le-a povestit joi, câtorva mii de elevi din municipiul Sibiu, strânşi în Sala…
Vezi articolul

Valoarea totală a investiției în laserul de la Măgurele, ELI-NP, crește de la 1,73 miliarde de lei la peste 2 miliarde, în condițiile în care guvernul a decis să finalizeze în 2026 proiectul major de cercetare / România și-a asumat să susțină continuarea proiectului, declarat nefuncțional acum un an din cauza falimentului unei companii americane

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care stabilește o nouă valoare totală a investiției în proiectul major de cercetare „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ce vizează tehnologii…
Vezi articolul

Cel mai bun judecător al unui dascăl este elevul, spune șeful ISJ Dolj: Dacă un copil îți transmite că anumite metode folosite la clasă nu sunt eficiente pentru el, trebuie să te analizezi tu pe tine și să încerci să îndrepți lucrurile

Daniel Alexandru Ion, șeful Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a declarat că „cel mai bun judecător al unui dascăl este elevul”. Acesta a spus că, dacă un copil transmite profesorului că…
Vezi articolul

Ce documente justificative au școlile de arhivat pentru profesorii și angajații care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima profesională de 500 de lei – precizările Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

Școlile au de arhivat, pentru profesorii care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei, diplomele de participare la cursuri și declarațiile pe proprie răspundere privind…
Vezi articolul

Peste 100 elevi ucraineni din clasele primare vor învăța după curriculum ucrainean la o școală de stat din București. Vor face ore online, dar vor fi prezenți în bănci și vor avea și cursuri de limba română

Luni, peste 60 de copii ucraineni refugiaţi în România au participat la o ceremonie prin care s-a marcat proiectul sprijinit de organizația Salvați Copiii la Şcoala nr. 73 „Barbu Delavrancea”…
Vezi articolul