Universitatea de Vest din Timișoara anunță, în contextul alegerilor prezidențiale, că rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea

235 de vizualizări
Foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță, în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale de pe 8 decembrie, că rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea și că „universitățile românești sunt un autentic «furnizor de europenizare»”, potrivit unui comunicat de presă.

Redăm punctul de vedere integral al UVT:

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea, iar în contextul alegerilor prezidențiale din această perioadă publică următoarea declarație:

Universitățile românești au atins în prezent cel mai înalt nivel de internaționalizare și promovare la nivel european. Universitățile românești sunt un autentic „furnizor de europenizare”, apreciat și valorizat prin cele 21 de instituții de învățământ superior prezente în Alianțele de Universități Europene. Universitățile românești sunt un garant al valorilor europene, recunoscute și apreciate ca promotori ai unei diplomații academice autentice. Universitățile românești au aderat la principiile diplomei europene și la libertățile oferite de mobilitățile europene ale studenților, profesorilor și cercetătorilor.

Parcursul european al universităților din România trebuie să fie ireversibil. În acest moment de cotitură, ele au obligația morală să le protejeze studenților viitorul european, accesul la diploma europeană, la recunoașterea studiilor, la un destin european de neclintit.

Dincolo de a forma specialiști buni în domeniul de studii ales, universitățile au datoria de a cultiva la studenți dorința de a contribui semnificativ la construcția unui viitor într-o Europă unită, prosperă și liberă. Cetățenia europeană nu este doar un deziderat, ci ea poate fi dezvoltată în fiecare zi, la orice vârstă, prin modul în care ne raportăm la ceilalți și prin performanțele de la școală și de la locul de muncă. Aceasta nu este posibilă însă atunci când valorile democratice și europene sunt amenințate sau când îndoiala este semănată în sufletul oamenilor.

Copiii noștri, studenții noștri sunt viitorul acestei țări. Discutând despre obligațiile pe care le avem față de studenții noștri, este imposibil să nu ne amintim de cuvintele pline de înțelepciune ale Majestății Sale, Regele Mihai I al României, care a vorbit despre cel mai frumos împrumut pe care-l poate face o țară de la copiii ei și pentru copiii ei: „Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Aceasta Românie este una europeană, una euroatlantică, în care valorile democratice trebuie să rămână principiul care ne ghidează.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista școlilor din București care pot organiza programul Școala după Școală sau au semiinternat în anul școlar 2024-2025, publicată de ISMB. Doar 39 de școli au semiinternat

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista școlilor în care există posibilitatea organizării programului Școala după Școală sau în care funcționează semiinternat, pentru a informa părinții care își înscrie…
Vezi articolul

Daniel Breaz, fost ministru al Culturii în Guvernul Dăncilă, a trecut la PNL, după o haltă în partidul ApP, care îl susține pe Liviu Dragnea/ Rector al Universității din Alba Iulia, Breaz a fost susținut în PSD tot de un apropiat al lui Dragnea

Daniel Breaz, fost ministru al Culturii în Guvernul Dăncilă, a trecut la PNL, transmite Alba24.ro, potrivit G4Media.ro. Rector al Universității din Alba Iulia, Breaz a fost susținut în PSD de un…
Vezi articolul

PISA 2022: România este la polul opus față de țările-exemplu în ce privește echitatea în educație / Analistă OCDE: Investiții mai mari nu înseamnă automat succes la învățare, dar pentru elevii români resurse mai multe ar însemna rezultate mai bune la Matematică

România este în partea opusă față de țările-exemplu din punct de vedere al echității în educație, potrivit rezultatelor PISA 2022 prezentate, marți, de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE):…
Vezi articolul

Asistenții medicali din cabinetele de medicină școlară sunt obligați să încheie și în acest an asigurări de răspundere civilă de o valoare minimă a riscului asigurat de 4.000 de euro, la fel ca până acum

Asistenții medicali care lucrează în cabinetele de medicină școlară sunt obligați, și în acest an, să încheie asigurări de răspundere civilă profesională. Această măsură este prevăzută în Hotărârea nr. 37/2025…
Vezi articolul