Universitatea din București figurează pe primul loc în rândul universităților din Uniunea Europeană și pe locul 3 în lume în ceea ce privește promovarea egalității de gen, potrivit ediției din 2025 a University Impact Rankings, clasament realizat de Times Higher Education. Acesta evaluează contribuția universităților la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite. În ranking apar 25 de instituții de învățământ superior din România, între care conduce detașat Universitatea din București.
Aceasta figurează pe locul 93 în clasamentul general și este universitatea românească ce are cele mai multe apariții în top-urile 50 legate de obiective specifice. O singură altă universitate românească a mai fost identificată cu o apariție într-un top 50 după obiective de dezvoltare – ASE București (locul 31 tot la „Egalitate de gen”).
Mai precis, Universitatea din București apare pe:
- Locul 25 global – obiectivul „Educație de calitate”
- Locuk 3 global – obiectivul „Egalitate de gen”
- Locul 36 global – obiectivul „Pace, justiție și instituții puternice”
Clasamentul privind obiectivul de dezvoltare durabilă „Egalitate de gen” urmărește măsura în care universitățile elimină orice formă de discriminare și de violență împotriva femeilor, contribuie la îmbunătățirea accesului la drepturi reproductive, asigurarea participării femeilor în structuri de conducere și la viața publică.
În acest clasament pentru Obiectivul „Egalitate de gen”, UB – universitate care s-a confruntat cu cazuri multiple de hărțuire în anii recenți – este prima din UE și a 3-a universitate din lume în evaluarea Times Higher Education, după Walailak University (Thailanda) și Bahcesehir University (Turcia).
Clasamentul Impact Ranking 2025 include 2.526 de universități din 130 de țări. Dintre acestea, 25 sunt din România:
Universitatea din București – locul 93
ASE București – locul 201-300
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – locul 401-600
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – locul 401-600
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – locul 401-600
Universitatea Al.I. Cuza din Iași – 1001-1500
Universitatea Dunărea de Jos din Galați – 1001-1500
UMF Grigore T. Popa din Iași – 1001-1500
UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca – 1001-1500
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava – 1001-1500
Universitatea din Bacău – 1001-1500
UMF Carol Davila din București – 1001-1500
Universitatea din Oradea – 1001-1500
Universitatea de Vest din Timișoara – 1001-1500
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad – 1501+
UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș – 1501+
Universitatea de Arhitectură și Urbanism București – 1501+
Universitatea Ovidius din Constanța – 1501+
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești – 1501+
Universitatea Politehnica București – 1501+
Universitatea Politehnica Timișoara – 1501+
Universitatea Tehnică de Construcții București – 1501+
Universitatea Transilvania – 1501+
USAMV Cluj-Napoca – 1501+
Universitatea Valahia din Târgoviște – 1501+
Top 5 global – Times Higher Education University Impact Rankings 2025:
1 – Western Sydney University (Australia)
2 – University of Manchester (Marea Britanie)
3 – Kyungpook National University (Coreea de Sud0
4 – Griffith University (Australia)
4= – University of Tasmania (Australia)