Universitatea din București și Europa FM îi invită pe Iohannis și Dăncilă la dezbatere, pe 22 noiembrie, la Facultatea de Drept

1.742 de vizualizări
„Universitatea din București și Europa FM lansează o invitație publică la dezbatere candidaților la alegerile prezidențiale aflați în turul al doilea, doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă și domnului Klaus Werner Iohannis”, anunță Universitatea, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Dezbaterea propusă ar urma să aibă loc vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 19.00, în Aula Magna a Facultății de Drept (B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46)”, precizează Universitatea din București.

Universitatea din București este condusă de Mircea Dumitru, fost ministru al Educației în Guvernul Cioloș.

Aceasta este a doua invitație la dezbatere pe care cei doi candidați din alegerile prezidențiale o primesc, înainte de turul al II-lea: tot astăzi, în premieră, sindicaliștii din educație din Iași, USLIP Iași, au anunțat că îi așteaptă pe Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la dezbatere, la Palatul Culturii din Iași.

Iohannis a fost profesor de Fizică la Liceul “Samuel von Brukenthal” din Sibiu și apoi a fost inspector școlar general în Sibiu, iar Dăncilă a fost profesoară la Liceul Industrial din Videle, unde a predat discipline tehnice, precum „Mașini și utilaje în foraje extracție”, „Organizarea producției și a muncii în întreprinderi și legislație economică”, „Probe producție și reparații sonde”, potrivit publicației Vice.

Comunicatul integral al Universității din București

„Invitație publică la dezbatere adresată celor doi candidați din turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Universitatea din București și Europa FM lansează o invitație publică la dezbatere candidaților la alegerile prezidențiale aflați în turul al doilea, doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă și domnului Klaus Werner Iohannis.

Universitatea din București, fidelă misiunii sale de a contribui, prin dezbateri publice, la o democrație autentică și la consolidarea spiritului critic și a implicării civice a membrilor societății noastre, este deschisă să găzduiască dezbaterea dintre dna. Vasilica-Viorica Dăncilă și dl. Klaus Werner Iohannis.

La rândul său, postul de radio Europa FM, prin jurnaliștii și moderatorii săi, va contribui substanțial la asigurarea unui cadru neutru și obiectiv al dezbaterilor, în măsură să genereze un dialog despre proiectele de țară ale celor doi candidați.

Dezbaterea propusă ar urma să aibă loc vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 19.00, în Aula Magna a Facultății de Drept (B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).

Cele doua instituții, Universitatea din București și Europa FM, rămân deschise dialogului asupra formatului dezbaterii propuse.”

Invitațiile vin în contextul în care, în campania care a precedat primul tur al alegerilor prezidențiale 2019, nici Klaus Iohannis și nici Viorica Dăncilă nu au participat la nicio dezbatere electorală.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicat al profesorilor: Nu există un orizont temporal clar definit în ceea ce privește salarizarea potrivit grilelor negociate în a doua jumătate a anului 2023 / Protestele vor avea loc abia după alegerile prezidențiale – document

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că „nu există un orizont temporal clar definit în ceea ce privește salarizarea potrivit grilelor negociate în a doua jumătate a anului 2023”. Amintim…
Vezi articolul
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, către președintele Iohannis: Schimbați urgent modul de admitere la liceu. Vom produce generații întregi de infirmi intelectual, pentru că nimeni nu va mai dori să fie profesor de fizică, chimie, biologie, istorie, geografie

„Din cauză că doar româna și matematica vor fi importante pentru intrarea la liceu, ne îndreptăm către un cataclism educațional. Nimeni nu va mai dori să fie profesor de fizica,…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024

Evaluarea școlilor a fost scoasă din ROFUIP 2024: dispar inspecțiile făcute de inspectoratele școlare, evaluările externe ARACIP, iar comisia de asigurarea a calității – CEAC e lăsată fără atribuții

Inspecțiile făcute de inspectoratele școlare și evaluările ARACIP nu mai sunt prevăzute în regulamentul de funcționare al școlilor intrat în vigoare pe 1 septembrie. În plus, comisia de evaluare și…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre Educația sexuală: „Propunerea Ministerului Educației este ca toți elevii să se înscrie la o disciplină care să conțină elementele de educație sexuală, având posibilitatea retragerii tuturor acelora pentru care părinții nu sunt de acord”

Educaţia sexuală trebuie cuprinsă, alături de educația sanitară, educaţia pentru alimentaţie sănătoasă, într-un sistem „modular” numit „Educaţie pentru viaţă”, materie care să fie predată o dată pe săptămână, în conformitate…
Vezi articolul