Universitatea din Craiova va trece la cursuri online de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lunii martie / Instituția vrea să valorifice infrastructura creată pentru cursuri online în pandemie, dar să facă și economii la energie

2.310 vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă, scrie G4Media.ro.

Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor. Un prim anunț în legătură cu predarea online a fost făcut încă de la jumătatea lunii septembrie.

„Hotărârea de a intra în online a fost luată la propunerile facultăţilor. Deci prin consultarea celor 12 facultăţi ale Universităţii s-a hotărât ca noi să adoptăm, pentru anul universitar 2022-2023, modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului online cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile – predare/învăţare, cercetare şi activităţile practice. Perioada pe care noi am stabilit-o şi care a fost acceptată de cele 12 facultăţi a fost pentru ultimele 4 săptămâni din semestrul I şi primele 4 săptămâni din semestrul al doilea, mai exact perioada 28 noiembrie – 23 decembrie şi 20 februarie – 19 martie, pentru ne încadra şi în standardele de calitate elaborate de ARACIS. De altfel, noi suntem sub proporţia de 50% online permisă de standardele ARACIS”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii, Nicolae Dumitru.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR Tineret, despre propunerea pentru exmatriculare a 45 de studenți de la Drept: Execuțiile publice sunt o rămășiță medievală demnă de regimurile absolute sau teocratice / Nu putem sta muți atunci când în România se formează generații de magistrați în spiritul cruzimii și răzbunării

Reacție surprinzătoare din partea USR Tineret astăzi, în legătură cu cei 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București propuși oficial pentru exmatriculare. Într-o postare publicată…
Vezi articolul

Admitere facultate 2025, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad: înscriere online până la 25 iulie 2025. Calendar și oferta educațională pentru cele 6 facultăți – tradiție, performanță și implicare în comunitate (P)

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad încheie un nou an universitar cu realizări importante și cu un angajament ferm față de misiunea sa educațională, socială și culturală. Prin mii…
Vezi articolul

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță că încetează colaborarea cu actorul Mihai Mălaimare și se retrage dintr-un proiect de teatru, la trei săptămâni după ce acesta a amenințat online „veți ajunge la canal sau în canal”

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a anunțat miercuri că nu va mai colabora cu actorul Mihai Mălaimare, din cauza „discursului său extremist”, fiind retras de la finanțare un proiect…
Vezi articolul

De ce nu poate România să afle ce-i fac absolvenții? Consiliul de Prognoză a Învățământului Superior: Eforturile s-au blocat în 2018 / Ministerul Educației nu are acces la datele privind salariații

România nu a dezvoltat un sistem de monitorizare a traseului profesional al absolvenților, instrument pe care piața europeană îl consideră esențial pentru adaptarea sistemului de învățământ la nevoile studenților și…
Vezi articolul

Studenții critică modificările propuse de Andronescu la evaluarea școlilor doctorale: un mare semnal de alarmă e reprezentat de absența studenților în evaluarea și asigurarea calității

Studenții critică propunerea de metodologie prezentată de ministrul Educației, în cadrul ședinței Consiliului Național al Rectorilor. „Un aspect din noua propunere de metodologie care ne ridică un mare semnal de…
Vezi articolul