„Universitatea din Oradea te vrea parte la carte”, acțiune prin care locuitorii orașului primesc gratuit cărți donate Universității

411 vizualizări
Foto: Facebook.com – Universitatea Oradea
Universitatea din Oradea oferă gratuit locuitorilor oraşului diferite cărţi de ştiinţă şi beletristică, provenite din donaţiile pe care instituţia le primeşte periodic de la diferite persoane sau familii, scrie Universitatea pe site-ul său.

Acţiunea, organizată în premieră, se derulează sub genericul „Universitatea din Oradea te vrea parte la carte” şi a pornit la iniţiativa prorectorului Sorin Borza.

„Iniţial, până a ajunge eu aici, mare parte din cărţile primite, mai cu seamă cele foarte vechi, se dădeau la topit. Motivaţiile sunt diverse. Cărţile donate fac parte din colecţiile ‘Biblioteca pentru toţi’, unele manuale, altele de ştiinţă pentru copii, care nu prezintă interes academic. Şi ca să nu le aruncăm, am găsit soluţia cea mai bună de a le pune la dispoziţia publicului amator să le citească, mai ales a tinerelor generaţii. Le oferim gratuit. Până de curând, în anii trecuţi, am făcut donaţii către şcoli, ceea ce a presupus nişte eforturi organizatorice. Acum însă am decis doar să le expunem”, a declarat Sorin Borza, pentru Agerpres.

Unde se găsesc cărțile

Cărțile sunt puse la dispoziţia celor interesaţi în holurile Bibliotecii Universităţii din Oradea şi ale Facultăţii de Drept, din bulevardul Magheru, respectiv Facultatea de Medicină, parcul 1 Decembrie. Pentru început, pe rafturile instalate în fiecare dintre aceste locuri, au fost aşezate câte 250 de volume, stocurile de carte urmând a fi completate periodic.

„Primele reacţii sunt foarte bune. Încă din prima zi am avut profesori şi studenţi care s-a arătat interesaţi de acest proiect şi care, evident, n-au plecat cu mâna goală de lângă raftul cu cărţi”, a declarat şefa serviciului Bibliotecă a Universităţii din Oradea, Florica Ujoc.

Ideea de a aduce cât mai aproape instituţia academică de comunitatea locală şi de a oferi orădenilor „acces la cunoaştere” nu se opreşte aici.

Prorectorul Sorin Borza a declarat că, în aceste zile, se caută soluţiile tehnice optime pentru ca orădenii să poată avea acces şi la acele cărţi în format electronic, deţinute de Biblioteca Universităţii, care nu se află sub incidenţa drepturilor de autor.

În prezent, sunt peste 400.000 de cărți dar și material audio, video, discuri în Biblioteca Universităţii Oradea.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Demiterea șefilor de Direcții de educație din Republica Moldova care nu au fost desemnați prin concurs, cerută de ministrul Dan Perciun: Două treimi din directorii organismelor locale de specialitate în învățământ trebuie demiși / Ministerul va desemna interimari, în cazul în care autoritățile locale refuză desfacerea contractelor

Ministerul Educației din Republica Moldova le-a cerut oficial autorităților locale să-i demită pe șefii Direcțiilor de educație (echivalentul Inspectoratelor Școlare Județene din România – N.Red.) care se află în funcție…
Vezi articolul

Mi se pare criminal că nu abordăm direct reducerea analfabetismului funcțional, care duce la abandon școlar. Copilul care se simte prost va face tot ce poate să nu se ducă la școală – Liliana Romaniuc, Asociația Română de Literație

Copiilor nu le place școala. Este o caracteristică a acestui timp și, „dacă am dori să le placă școala, ar trebui să facem niște transformări în modul în care le…
Vezi articolul

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Constantinescu, despre postarea care compara exmatricularea studenților de la drept care au copiat cu o execuție publică: „E o poziție redactată de mine”

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Sorin Constantinescu, a spus sâmbătă seară că este autorul controversatului text publicat pe Facebook de USR Tineret în care scria, referitor la cei 45 de studenți…
Vezi articolul

Ligia Deca și rectorul SNSPA, Remus Pricopie, au fost decorați de Klaus Iohannis cu Ordinul „Steaua României” / Alți 13 profesori, directori, o inspectoare și 5 universități – decorate de președinte pe final de mandat

Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler i-a fost acordat rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, prin decret prezidențial, în data de 29 noiembrie, „în semn de apreciere…
Vezi articolul

Donald Trump semnează joi ordinul de desființare a Departamentului de Educație și a invitat și elevi la ceremonie / Sindicatele: Un buldozer peste școlile publice, ca să finanțeze facilități fiscale pentru miliardari

Președintele Donald Trump urmează să semneze joi un ordin executiv care va iniția procesul de desființare a Departamentului Educației, potrivit a doi oficiali ai administrației citați de CNN. Despre decizie…
Vezi articolul