Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, în negocieri de fuziune cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

555 de vizualizări
Sursa: Uem.ro
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa se află în negocieri cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după ce conducerea instituţiei reşiţene a hotărât că fuziunea ar fi cel mai bun parcurs pentru învăţământul superior cărăşean, potrivit Agerpres.

Prorectorul UEM, conf. univ. dr. ing. Cristian Chioncel, citat de agenția de presă:

  • „Fuziunea dintre Universitatea ‘Eftimie Murgu’ din Reşiţa şi Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca rămâne un fapt şi merge înainte. Tema fuziunii a apărut chiar de la începutul anului universitar şi vine ca o contrapondere la fuziunea cu Universitatea Politehnica Timişoara, propusă de unele cadre didactice. Pe parcursul acestui an, fuziunea a fost aprobată de senatele celor două universităţi, iar mai multe echipe de la instituţia clujeană au evaluat diferitele departamente, astfel încât să fie sigure că o dată cu încheierea procesului instituţia reşiţeană va îndeplini standardele UBB. (…)”.

În anii precedenţi, Universitatea ‘Eftimie Murgu’ a încercat o fuziune cu Universitatea de Vest din Timişoara şi o altă propunere de fuziune a venit din partea Politehnicii Timişoara, dar ambele procese au fost respinse în cele din urmă de către UEM, amintește Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În noiembrie, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Buzău susțin simularea județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2025. Rezultatele obținute pot fi trecute în catalog la solicitarea scrisă a elevului, potrivit procedurii

În perioada 26-28 noiembrie, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Buzău dau simularea județeană pentru Evaluarea Națională și pentru examenul național de Bacalaureat 2025, potrivit unui…
Vezi articolul

Elevul și părintele pot să-și imagineze că dezvoltă un curriculum de origami, spune directoarea Dana Bobocea: Dacă eu nu am specialist în origami, cum pot eu să-l propun în oferta educațională? Managerul de școală este cel care știe pe ce resurse se bazează

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a vorbit la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, despre planurile-cadru 2025: „Elevul și părintele pot să-și imagineze…
Vezi articolul

INTERVIU Cercetătorul Ciprian Fartuşnic: În școala în care ai o violență vine imediat inspectoratul și te arată cu degetul. Violența nu este întâmplătoare. De multe ori, agresorii de la școală sunt, la rândul lor, victime în alte contexte

„La noi, în școala în care ai o violență vine imediat inspectoratul și te arată cu degetul. Poate nu întâmplător în școala respectivă există violență, am nevoie să mă ajuți,…
Vezi articolul