Universitatea Harvard le va cere studenților să fie vaccinați împotriva COVID-19 la începutul semestrului din toamnă

795 de vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Studenţilor de la Universitatea Harvard din Statele Unite li se va cere să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 la începutul noului semestru în toamnă, informează DPA, citată de Agerpres.

„Pentru a atinge nivelurile ridicate de vaccinare necesare pentru a ne proteja comunitatea, Harvard va cere ca toţi studenţii care vor fi în campus în această toamnă să fie vaccinaţi”, a anunţat miercuri universitatea. Potrivit declaraţiei, excepţiile vor fi acordate doar din motive medicale sau religioase.

Anterior, alte universităţi din Ivy League, cum ar fi Yale, Columbia şi Princeton, au introdus deja o astfel cerinţă privind vaccinarea.

Înainte de a se întoarce în campus, studenţii trebuie să se imunizeze complet cu un vaccin aprobat de Food and Drug Administration (FDA), sau de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Aceasta înseamnă că trebuie să fi trecut cel puţin două săptămâni de la administrarea ultimei doze de vaccin, se adaugă în declaraţia universităţii.

Pentru studenţi internaţionali şi cei care nu au acces la un vaccin înainte de venirea toamnei, universitatea le va oferi posibilitatea de a se imuniza la sosire.


1 comment
  1. Stiri de doi lei. ,,Li se va cere”! Si daca nu, ce-o sa fie? Exmatriculare? O fi pus vreun ,,apartinator” de-al universitatii sa sustina ca daca s-ar cere ar fi de acord ca apoi sa poata fi construita ,,stirea”. Cum au facut pe aceste meleaguri cu Campeanul ,,nostru” cu studentii in ,,combinezoane”. Sigur, sigur la nivel international s-a preluat ,,stirea” ca-n Romanica studentii sunt bagati in combinezoane daca nu se inteapa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
ANOSR

Va fi înființat un Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii, pentru a încuraja tinerii să participe la studii de profil, anunță ministrul Cîmpeanu după discuții cu reprezentanții universităților tehnice / Cursanții studiilor de scurtă durată vor fi recunoscuți ca studenți

Un “Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii” va fi înființat în baza noii legi a învățământului superior, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Școlile trebuie să comunice elevilor și părinților până pe 1 octombrie când sunt ”Școala altfel”, „Săptămâna verde” și vacanța mobilă din februarie, prevede ordinul cu structura anului școlar 2023-2024

Școlile trebuie să informeze elevii și părinții cu privire la perioadele în care se vor organiza programele Săptămâna „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, dar și despre perioada de 7 zile…
Vezi articolul