Universitatea Sapientia din Transilvania, finanțată de statul ungar, vrea să lanseze specializarea de asistent medical cu studii superioare

971 de vizualizări
Márton Tonk, rectorul Universitatii Sapientia / Foto: Facebook.com
Universitatea Sapientia din Transilvania vrea să lanseze, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginereşti din Miercurea Ciuc, o specializare care să pregătească asistenţi medicali cu studii superioare, au anunţat cei din conducerea universităţii, vineri, la Miercurea Ciuc, transmite Rador care citează agenţia ungară de presă MTI.

Lansarea specializării a fost iniţiată de Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc şi Consiliul Judeţean Harghita, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de internet a universităţii finanţate de statul ungar.

Pentru început, cerinţele referitoare la cadrele didactice, respectiv la condiţiile de funcţionare vor fi asigurate în mare parte de Universitatea Semmelweis din Budapesta, urmând ca formarea de asistenţi medicali să înceapă în cadrul specializării externalizate a universităţii Semmelweis. Potrivit acordului dintre cele două instituţii de învăţământ superior, părţile vor depune eforturi pentru ca noua specializare să fie preluată, cât mai curând posibil, de Universitatea Sapientia.

Ede Lázár, decanul Facultăţii de la Miercurea Ciuc a Universităţii Sapientia, a declarat că în prezent se lucrează la dosarul de acreditare, care ar putea fi finalizat până în toamnă, relatează portalul maghiar Szekelyhon.ro.

Judit Konrád, managerul spitalului din Miercurea Ciuc, a afirmat că de lansarea acestei specializări au mare nevoie atât spitalul şi comunitatea medicală, cât şi oamenii din întreaga regiune, care merită să fie trataţi, la nevoie, de personal instruit la cel mai înalt nivel.

Márton Tonk, rectorul Universităţii Sapientia, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că este prea devreme pentru a vorbi despre momentul în care va începe formarea de asistenţi medicali. În ultimele săptămâni şi luni s-a lucrat intens la întocmirea unui dosar de acreditare care să îndeplinească cerinţele din Ungaria, relatează Rador. Procesul a fost accelerat de faptul că Spitalul Judeţean de Urgenţă Harghita a reuşit să îndeplinească o serie de condiţii importante.

Rectorul a relatat că, despre necesitatea lansării unei asemenea specializări, s-a vorbit atât la Miercurea Ciuc, cât şi la Odorheiu Secuiesc, unde există deja o tradiţie în formarea infirmierilor. Cu toate acestea, la Odorheiu Secuiesc nu este instruit personal medical cu studii superioare. Márton Tonk a adăugat totodată că se doreşte ca, în viitor, asistenţi medicali să fie formaţi atât în Miercurea Ciuc, cât şi în Odorheiu Secuiesc.

Citește și:
Guvernul Ungariei, încă o investiție majoră în România: campus universitar la Sfântu Gheorghe


1 comment
  1. Ce prostie!Pai mai bine se fac doctori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comisiile de etică din universități să poată aplica mai multe sancțiuni și să se poată autosesiza – cerințe ale Alianței organizațiilor studențești / ANOSR propune amendamente extinse pentru codul-cadru de etică universitară, pe marginea proiectului de HG pentru acceptarea sesizărilor anonime în cazul hărțuirilor sexuale

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR), anunță, miercuri, printr-un comunicat, că a retrimis Ministerului Educaţiei un pachet de amendamente la Codul-cadru de etică şi la Legea învăţământului superior, pentru „toleranță…
Vezi articolul

Universitatea din California, una dintre cele mai prestigioase din SUA, va plăti aproape 250 de milioane de dolari la peste 200 de femei abuzate sexual de un medic ginecolog care a lucrat la clinica medicală din campus vreme de 35 de ani. Ginecologul, acuzat de alte 5.500 de femei de aceeași crimă

Universitatea din California (UCLA) a fost de acord să plătească aproape 250 de milioane de dolari la peste 200 de femei care susțin că au fost agresate sexual de un…
Vezi articolul

Rectorul universității care verifică teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, este fostul șef de cabinet al acestuia, propus pentru avansarea în grad chiar de Ciucă / A ajuns rector printr-o modificare a regulilor solicitată indirect de Ministerul Apărării, condus atunci tot de Nicolae Ciucă

Rectorul Universității Naționale de Apărare Carol I, generalul Dorin Corneliu Pleșcan (57 de ani), este fostul șef de cabinet al premierului Nicolae Ciucă (54 de ani), pe vremea când acesta…
Vezi articolul

Platformă pentru transparența și promovarea activității de cercetare, lansată de Universitatea din București – Harta cercetătorilor UB

Universitatea din București lansează o platformă interactivă ce are drept scop să transparentizeze activitatea internațională a cercetătorilor instituției și, simultan, să promoveze această activitate. Proiectul, numit Harta cercetătorilor UB, prezintă…
Vezi articolul