Universitatea Sorbona Paris Nord salută faptul că noul președinte al României este fostul său doctorand: O reușită a parcursului universitar franco-român

1.791 de vizualizări
Foto: © Taras Polataiko | Dreamstime.com
Universitatea Sorbona Paris Nord a transmis într-o postare pe Facebook aprecieri față de Nicușor Dan, ales președinte al României pe 18 mai 2025, și a subliniat legătura academică pe care acesta o are cu instituția.

Născut în 1969, Nicușor Dan s-a remarcat încă din adolescență prin performanțele sale la matematică, obținând de două ori medalia de aur la Olimpiadele Internaționale, notează instituția de învățământ superior în mesaj.

„Universitatea se bucură să-l aibă printre foștii săi doctoranzi pe noul președinte al României”, scriu reprezentanții Sorbonne Paris Nord.

„Nicușor Dan reprezintă o reușită a unui parcurs universitar franco-român”, mai transmite universitatea, exprimându-și bucuria de a-l avea printre foștii săi doctoranzi.

După ce a studiat la École Normale Supérieure, el și-a continuat parcursul academic la Universitatea Sorbona Paris Nord, fosta Sorbona 13, unde a susținut în 1998 o teză de doctorat în matematici fundamentale, intitulată „Courants de Green et prolongement méromorphe”, sub coordonarea profesorilor Christophe Soulé și Daniel Barsky.

Foto: © Taras Polataiko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Președintele Nicușor Dan: Am avut o discuție foarte emoțională cu fiica mea, când am luat-o de la școală. Toată lumea voia să facă poze cu mine și ea a stat și m-a așteptat într-un colț
Societatea Americană de Matematică, reacție după alegerea lui Nicușor Dan președinte: O dovadă că matematica nu e doar pentru școală, ci ne ajută să ajungem gânditori mai buni, lideri în orice profesie
Directoarea Colegiului „Radu Negru” din Făgăraș, absolvit de noul președinte al României, Nicușor Dan: Rezultatul obținut de domnia-sa certifică spiritul competitiv și este motiv de onoare și bucurie pentru întreaga comunitate
École Normale Supérieure din Paris îl felicită pe absolventul său Nicușor Dan după ce a fost ales președintele României: Reflectă la cel mai înalt nivel toate valorile noastre
Cine este Nicușor Dan, câștigătorul alegerilor prezidențiale 2025 din România: primul președinte matematician cu aur „pur” la două olimpiade internaționale și primul care a declarat că Educația trebuie tratată ca problemă de securitate națională
Nicușor Dan este singurul olimpic internațional cu aur „pur” la matematică și absolvent al Ecole Normale Superieure care intră în turul II al unor alegeri prezidențiale. Pe primul loc după primul tur este George Simion, absolvent al Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București
Ce subiecte a rezolvat Nicușor Dan la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 și 1988, unde a obținut medalii de aur cu scor absolut / Dan devine primul olimpic internațional din istorie care câștigă președinția unei țări


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA celor 121 de școli admise în etapa de evaluare a eligibilității proiectelor pentru școli-pilot finanțate prin PNRR cu 12 milioane de euro: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, dar și școli speciale au avut proiecte admise. Urmează evaluarea calitativă / Ministerul a încălcat cu 20 de zile propriul calendar

Ministerul Educației a publicat rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor din cadrul apelului „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, care include școlile care pot pilota intervenții educaționale inovative, noi…
Vezi articolul

BREAKING Greva generală în școli continuă, iar joi va fi miting de amploare în București. Liderii sindicali, după discuția informală cu premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu: Nu am primit o soluție în așa fel încât să fim mulțumiți. În acest ritm vom avea, Doamne ferește!, săptămâni de grevă

Continuă greva generală în Educație, asta au transmis liderii sindicali după întâlnirea informală de marți, de la Guvern. Aceștia au anunțat că pregătesc un miting de amploare pentru joi, în…
Vezi articolul

Eseul cu particularitățile unei poezii de Mihai Eminescu, subiectul cel mai dificil și cu cel mai mare punctaj de la Bacalaureat, a fost identic cu cel dat anul trecut, pentru elevii de la real și tehnologic care au susținut azi examenul cu varianta de rezervă

Varianta de rezervă pentru proba de Limba și literatura română la bacalaureat 2023, sesiunea august, a fost folosită de Ministerul Educației pentru câțiva elevi care au susținut examenul după-amiază, imediat…
Vezi articolul