Universitatea Yale, acuzată că îi discriminează pe asiatici şi albi la admitere

1.811 vizualizări
Sursa: Facebook / Yale University
Universitatea Yale a fost notificată de Departamentul de Justiţie al SUA că a discriminat candidaţii asiatici americani şi albi cărora le-a încălcat drepturile civile, aceştia având cu mult mai puţine şanse la admitere decât studenţii de culoare, potrivit News.ro. Sursa citată precizează că Universitatea a respins categoric aceste acuzații.

Departamentul de Justiţie susţine, într-un comunicat publicat pe site, citat de News.ro, că instituţia de învăţământ s-a bazat pe criterii rasiale atunci când a primit studenţi noi, în fiecare an. Majoritatea candidaţilor, asiatici americani şi albi, au avut şanse de 1/10 până la 1/4 în comparaţie cu afro-americanii, chiar dacă aveau rezultate comparabile.

Universitatea Yale a calificat acuzațiile drept ”nefondate”. ”Noi ne interesăm de persoana în ansamblu când alegem pe cine admitem”, a transmis universitatea, declarându-se „mândră” de criteriile ei de selecţie.

„Nu există formă de discriminare rasială pozitivă”, a spus secretarul de stat adjunct al Departamentului pentru Drepturi Civile Eric Dreiband. „Împărţirea ilegală a americanilor în categorii rasiale şi etnice încurajează stereotipurile, resentimentele şi divizarea”, a adăugat el. Deşi Curtea Supremă a apreciat că universităţile care primesc fonduri de la stat au libertatea de a-şi alege candidaţii în anumite condiţii, Departamentul de Justiţie îşi menţine poziţia cu privire cu faptul că la Yale au fost folosite criterii rasiale, potrivit sursei citate.


1 comment
  1. Se înmulţesc excesele. În Le Monde, 15 august 2020, Roxana Azimi despre Cancel Culture şi concedieri forţate în muzeele americane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul Iași: Doar doi din cinci elevi de clasa a XII-a au obținut medii de promovare la testarea din decembrie – raport ISJ / Mai puțin de jumătate au luat cel puțin nota 5 la Proba obligatorie a profilului – prăbușire față de anii trecuți

Mai puțin de 1.700 de elevi din cei peste 4.200 care au participat la toate probele scrise din cadrul simulării examenului de Bacalaureat din decembrie, în județul Iași, au luat…
Vezi articolul

Modele de subiecte Definitivat 2026 – învățământ primar, publicate de Ministerul Educației / Prima inspecție are termen 6 februarie

Modelele de subiecte pentru examenul de definitivare (DEF) în învățământ 2026, pentru profesorii de învățământ primar, au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare…
Vezi articolul