Universitățile care folosesc până la 10% din finanțarea de bază pentru investiții trebuie să depună anual rapoarte privind utilizarea banilor, iar cheltuielile vor fi verificate de Ministerul Educației – proiect de metodologie

241 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Universitățile de stat cărora li se repartizează bani pentru cheltuieli de investiții, în limita a 10% din finanțarea de bază, vor face anual raportări privind folosirea banilor, iar Ministerul Educației va controla modul cum aceste fonduri sunt utilizate, în concordanță cu scopul alocării lor, potrivit unui proiect de Metodologie pus în consultare publică.
  • Este vorba despre proiectul de „Metodologie pentru utilizarea sumelor din finanțarea de bază într-un procent de maximum 10% pentru cheltuieli de investiții în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare şi antreprenoriat”. Aceasta, concepută în baza noii Legi a învățământului superior, o înlocuiește pe cea din 2021, prin care erau puse în aplicare prevederile vechii Legi a educației naționale.

Spre deosebire de vechea metodologie, care menționa doar generic „cheltuieli de investiții” cea propusă acum preia prevederile Legii 199/2023 și menționează ce fel de investiții se încadrează pentru utilizarea a 10% din finanțarea de bază – Cheltuieli „în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat”:

  • Legea 199/2023 – Art. 149 (6) „Instituțiile de învățământ superior de stat pot utiliza sumele din finanțarea de bază, într-un procent de maximum 10% din valoarea acesteia, pentru cheltuieli de investiții, în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat, în conformitate cu o metodologie adoptată prin ordin al ministrului educației.”

Noua metodologie introduce, față de normele de până acum, două noi articole ce prevăd instrumente de control pentru folosirea banilor. Astfel, universitățile care primesc fonduri pentru cheltuieli de investiții conform acestei metodologii vor depune anual „o situație justificativă privind utilizarea acestor fonduri și vor publica pe site-ul universității un raport sintetic”.

Totodată, proiectul prevede că sumele repartizate, dar neutilizate la sfârșitul anului financiar vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație. Iar până la îndeplinirea obligațiilor universitățile cărora li se repartizează astfel de fonduri „nu pot înainta Ministerului Educației o nouă solicitare” pentru cheltuieli similare.

  • „ART. 10. (1) Instituțiile de învățământ superior de stat cărora li se repartizează pe baza actului adiţional la contractul instituţional fonduri pentru cheltuielile de investiții, în beneficiul procesului educaţional, de cercetare, inovare şi antreprenoriat, la solicitarea acestora, vor depune la finele anului financiar, la Directia generală învățământ universitar, o situație justificativă privind utilizarea acestor fonduri și vor publica pe site-ul universității un raport sintetic.
  • (2) Sumele repartizate pentru cheltuielile de investiții și rămase neutilizate la sfârșitului anului financiar vor fi utilizate în anul următor cu aceeași destinație.
  • (3) Prin excepție de la prevederile art. 1, nu sunt eligibile instituțiile de învățământ superior care sunt la data alocărilor financiare nu au transmis, în conformitate cu prevederile art. 112 și art. 124, datele în PNRUIS /ANS și RUNIDAS/RMUR, conform calendarului stabilit de CNFIS/ME.
  • (4) Instituțiile de învățământ superior până la îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1) nu pot înainta Ministerului Educației o nouă solicitare pentru aprobarea unei cheltuieli de investiții în beneficiul procesului educațional, de cercetare, inovare și antreprenoriat.”

Iar un alt articol nou prevede că Ministerul va face verificări privind folosirea sumelor în conformitate cu obiectivele propuse:

  • „ART. 11 (1) Ministerului Educației notifică, verifică și/sau controlează instituțiile de învățământ superior de stat privind utilizarea sumelor în concordanță cu scopul pentru care au fost alocate.
  • (2) Anual, Ministerul Educației publică pe site-ul propriu un raport cu privire la utilizarea sumelor alocate din finanțarea de bază pentru cheltuielile de investiții, în beneficiul procesului educaţional, de cercetare, inovare şi antreprenoriat, pentru anul financiar anterior.”

Față de procedurile folosite până acum, noua Metodologie prevede schimbări în circuitul de avize. Dacă până acum, la Minister, în vederea acestei alocări era nevoie de o notă de fundamentare emisă de Direcția generală învățământ universitar, împreună cu Direcția generală infrastructură, cu avizul Direcției generale economice, acum circuitul ministerial suferă modificări:

  • Art. 3 din proiectul de Metodologie: „Direcţia generală învăţământ universitar emite o notă de fundamentare, avizată de Direcţia generală dezvoltare patrimoniu și de Direcţia generală economică, prin care solicită modificarea contractului instituţional, pentru evidenţierea sumei destinate cheltuielilor de investiţii în cadrul finanţării de bază, pe care o înaintează ordonatorului principal de credite.”

Proiectul de metodologie, integral:

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Institutul pentru Fizica Pământului a instalat trei staţii seismice în zona Salinei Praid, pentru a înregistra vibraţiile cauzate de eventuale prăbuşiri sau mişcări interne ale masei de sare şi sol

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a amplasat, la Salina Praid, trei staţii seismice pentru a înregistra vibraţiile cauzate de eventuale prăbuşiri sau mişcări interne ale masei de sare…
Vezi articolul

Programe de licență și de masterat în premieră pentru România au fost aprobate de Guvern. Daniel David: La licență vom avea Securitate informatică și știința datelor, Tehnologii și sisteme pentru mobilitate inteligentă, Sisteme autonome, iar la nivel de master – Inteligența artificială pentru industrii conectate

Noi programe de licență, master și specializări universitare au fost adoptate de Guvern în ședința de joi, 24 aprilie, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a prezentat câteva dintre…
Vezi articolul

Premierul Ciucă i-a cerut lui Burduja să debirocratizeze în 3 luni granturile pentru cercetare și să propună 5 domenii prioritare pe științe, care să fie finanțate de Guvern: Cercetătorii trebuie să stea în laboratoare, nu să piardă timpul cu hârtii / Unde am fi fost azi dacă acum 10-15 ani am fi finanțat AI și vehiculele electrice?

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut public lui Sebastian Burduja, ministrul cercetării, ca în 3 luni să debirocratizeze gestionarea granturilor pentru cercetare și să propună cinci domenii prioritare în științe, „domenii…
Vezi articolul