Universitățile de Arte cer public să nu fie modificat articolul 114 din proiectul legii învățământului superior, așa cum a fost anunțat după negocierile cu Universitaria, pentru că ar reduce finanțarea pentru acestea: Peste 6.000 de studenţi ar fi direct afectaţi

448 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Modificarea articolului 114 din proiectul legii învățământului superior este cerută public de Consorţiul Universitar Arte într-un comunicat trimis la redacție. Alianța de universități scrie mai întâi că „îşi manifestă susţinerea pentru pachetul legislativ România Educată în forma propusă în dezbaterea publică”, după care în același comunicat scrie că „ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu propunerile de modificare a unor indicatori de finanţare (Art. 114), care ar avea ca efect o diminuare a fondurilor alocate universităţilor de arte din România”.

„În condiţiile în care, în prezent, universităţile de arte îşi acoperă cu greu cheltuielile de funcţionare, o scădere a finanţării ar face imposibilă supravieţuirea unui domeniu pe care-l considerăm important atât pentru învăţământul superior, cât şi pentru cultura românească în ansamblul ei”, transmit autorii comunicatului.

Aceștia susțin că „peste 6.000 de studenţi ai universităţilor de arte ar fi direct afectaţi dacă măsurile legislative care vor fi adoptate nu vor ţine cont şi de specificul domeniului artistic”.

Aceștia cer ministrului Educaţiei ca art. 114, să fie menţinut în forma propusă în dezbaterea publică, și nu în forma anunțată după negocierile cu Consorțiul Universitaria, „altfel va fi afectată iremediabil activitatea din universităţile noastre, din atelierele artistice, studiourile muzicale, unităţile de producţie teatrale şi cinematografice şi spaţiile destinate performanţei artistice”.

Forma negociată de ministrul Educației cu Consorțiul Universitaria, luni, 1 august, după ieșirea președintelui Iohannis de duminică și după criticile aduse proiectelor de legi de către rectorul Universității București:

Art. 114 va avea următorul conținut: “Instituțiilor de învățământ superior de stat li se alocă o finanţare suplimentară de minimum 45% raportat la finanțarea de bază, pe baza criteriilor şi a standardelor de calitate stabilite de Comisia Naţională a Finanţării Învăţământului Superior şi aprobate de Ministerul Educației.”;

Art. 114 inițial:

Statul încurajează excelenţa în instituțiile de învăţământ superior de stat prin pârghii de finanțare specifice:
a) Instituțiilor de învățământ superior de stat li se alocă o finanţare suplimentară de minimum
33% din suma alocată la nivel naţional institutiilor de învățământ superior de stat ca finanţare de bază, pe baza criteriilor şi a standardelor de calitate stabilite de Comisia Naţională a Finanţării Învăţământului Superior şi aprobate de Ministerul Educației;
b) Instituțiilor de învățământ superior de stat li se alocă un fond distinct pentru dezvoltarea instituţională, din bugetul alocat Ministerului Educației. Fondul de dezvoltare instituţională se adresează tuturor instituțiilor de învăţământ superior şi se alocă conform unor criterii competitive, bazate pe standarde elaborate de Comisia Naţională a Finanţării Învăţământului Superior. Metodologia de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională se elaborează de către Ministerul Educației şi se aprobă prin ordin al ministrului educației.
c) Institutiilor de învățământ superior de stat li se alocă un fond distinct pentru finanţarea cercetării ştiinţifice universitare. Metodologia de alocare și utilizare a fondului destinat cercetării științifice universitare, se aprobă prin ordin al ministrului educației.

Consorţiul Universitar Arte este format din şase instituţii:

  • Universitatea Naţională de Arte ‘George Enescu’ din Iaşi,
  • Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti,
  • Universitatea Naţională de Artă teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ Bucureşti,
  • Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca,
  • Academia Naţională de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj Napoca,
  • Universitatea de Arte din Târgu-Mureş.
  • Consorţiul Universitar Arte este susţinut de facultăţi din cadrul altor unsprezece universităţi româneşti care au în componenţă programe de învăţământ universitar artistic.
Comunicatul integral, aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câteva universități românești apar în clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu 2022 – Inginerie și Informatică, toate în jumătatea inferioară / Babeș-Bolyai e prima din țară, la ambele categorii

Patru universități românești figurează în clasamentul Times Higher Education 2022 după domenii de studiu – Informatică – și șapte apar în același clasament pentru domeniul Inginerie. Cele două clasamente, publicate…
Vezi articolul

Nou grup de cercetare în științe sociale înființat prin programul european de finanțare Horizon Europe de către Universitatea Lucian Blaga din Sibiu / Recrutarea cercetătorilor a fost realizată alături de profesori de la universități din Canada, SUA, Suedia și Spania (P)

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu anunță înființarea unui nou grup de cercetare în cadrul proiectului Horizon Europe ‘Fostering Excellence in Research on State-Church-Body Politics (FERBOPO 101184092). Coordonat de ERA Chair…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Cazare gratuită la munte timp de o săptămână în luna februarie, pentru studenții integraliști, cu bursă socială sau cu performanțe deosebite / Înscrierile, deschise deja la unele facultăți – condițiile de participare

Sesiunile de tabere studențești 2024 se deschid cu două săptămâni care pot fi petrecute în locații din zone de munte, în luna februarie, în premieră pentru ultimii ani, potrivit comunicatelor…
Vezi articolul