Universitățile din Olanda atrag și anul acesta cei mai mulți studenți din România, urmate de cele din Marea Britanie

2.534 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
În Olanda studiază peste 5.600 de studenți români, ceea ce plasează această țară în topul destinațiilor externe pentru studii universitare, în ceea ce-i privește pe tinerii din România, potrivit datelor făcute publice de compania de consultanță educațională IntegralEdu. Pe locul al doilea, ca destinație de studiu preferată de români, este Marea Britanie, urmată de Germania, Italia, Danemarca, SUA și Irlanda.
  • Amintim că și Olanda, și Marea Britanie se confruntă cu probleme în privința cazării studenților străini. În vară, unele universități din Olanda îi sfătuiau pe studenții străini care vor să li se alăture să ia în calcul alte destinații de studiu, din cauza lipsei locurilor de cazare. Despre “criza locurilor” de cazare pentru studenți, în Marea Britanie, a scris recent The Guardian.

IntegralEdu, care organizează târguri educaționale în perioada următoare, arată că  unele familii din România își trimit copiii la studii în străinătate încă din gimnaziu, iar cererea pentru tabere educaționale în străinătate s-a triplat. “În ceea ce privește studiul gimnazial și liceal, numărul de aplicații în Marea Britanie rămâne constant, alte destinații solicitate fiind: Elveția, Germania, Austria, Spania dar și America de Nord”, arată compania.

Aceasta a realizat și un top al domeniilor preferate de români pentru studiile în străinătate. Conform datelor Integraledu, specializările alese în 2022 se grupează astfel: 

1.     Computer Science

2.     Economie și Afaceri

3.     Artă și Design

4.     Inginerie

5.     Drept

6.     Psihologie

7.     Turism

Potrivit sursei citate, toul taberelor educaționale exlusiviste este format din tabere de snowboarding în Elveția și tabere de limba engleză în Dubai, Mauritius sau Singapore.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orban, întrebat de ce statul nu asigură măști pentru toți elevii: Toți copiii sunt la fel, dar părinții nu sunt la fel din punct de vedere al veniturilor. Vom asigura măști doar pentru copiii din familii fără posibilități

„Toți copiii sunt la fel, dar părinții nu sunt la fel din punct de vedere al veniturilor există diferențe”, a declarat premierul Ludovic Orban la Brașov, în justificarea măsurii prin…
Vezi articolul

Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor: Declarațiile de meditații ale profesorilor să fie publice și să conțină numărul elevilor, nu și numele acestora

Președinta CNE Miruna Croitoru a declarat pentru DigiFM că nu susține declararea numelui elevilor pe formularele tipizate pentru declarațiile de interese ale profesorilor, formulare puse în dezbatere săptămâna trecută de…
Vezi articolul