Universitățile din România vor acorda universităților din Republica Moldova acces la infrastructura didactică și de cercetare proprie și le vor susține să se integreze în Aria Europeană a Educației și în Spațiul European al Cercetării – rezoluție comună a Consiliilor Rectorilor din România și Moldova, după prima reuniune a forurilor din ultimii 10 ani

[jp_post_view]
Universitățile din România vor acorda acces celor din Moldova la infrastructura lor didactică și de cercetare, potrivit rezoluției comune semnată de Consiliul Național al Rectorilor din România și Consiliul Național al Rectorilor din Republica Moldova. Reuniunea a avut loc la Chișinău, între 12-15 septembrie. Rezoluția adoptată subliniază sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, cu accent pe participarea activă în structurile educaționale și de cercetare ale Uniunii Europene.

Cele două consilii ale rectorilor au stabilit mai multe direcții strategice, menite să faciliteze accesul universităților moldovenești în rețelele academice europene, inclusiv în cadrul Asociației Universităților Europene (EUA).

Colaborarea strânsă între universitățile din cele două țări este una ditnre aceste direcții. Instituțiile de învățământ superior din România vor sprijini universitățile moldovenești să participe la programele europene de educație și cercetare, pentru a contribui la creșterea nivelului de internaționalizare a acestora.

Consiliul Național al Rectorilor din România și universitățile membre ale Alianțelor europene vor demara discuții pentru a include universitățile din Republica Moldova în aceste alianțe, se mai arată în document.

Evenimentul a marcat aniversarea a 60 de ani de la înființarea Universității Tehnice a Moldovei, un moment simbolic pentru învățământul superior din Republica Moldova. La eveniment a participat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Potrivit reprezentanților CNR, precedenta reuniune a celor două foruri academice a avut loc în 2014, în urmă cu 10 ani.

Publicăm rezoluția integrală:

„Luând în considerare comunitatea de limbă, cultură, istorie, tradiții și valori, Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova, reunite la Chișinău în data de 13 septembrie 2024, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființarea Universității Tehnice a Moldovei, adoptă prezenta Rezoluție:

  1. Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova susțin parcursul european al Republicii Moldova și vor conlucra activ pentru a sprijini aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
  2. În acest context, Consiliul Național al Rectorilor din România va întreprinde toate demersurile pentru a sprijini Consiliul Rectorilor din Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline în Asociația Universităților Europene (European University Association, EUA), precum și în alte structuri asociative europene.
  3. Consiliul Național al Rectorilor din România și universitățile din România vor întreprinde demersurile necesare în vederea sprijinirii integrării universităților din Republica Moldova în Aria Europeană a Educației și în Spațiul European al Cercetării (European Research Area – ERA), precum și în structurile asociative europene relevante. De asemenea, instituțiile de învățământ superior din cele două țări vor colabora în implementarea angajamentelor asumate în cadrul Procesului Bologna.
  4. Consiliul Național al Rectorilor din România și universitățile din România, membre ale Alianțelor universităților europene, vor demara discuții și negocieri cu membrii alianțelor europene din care fac parte, în vederea cooptării universităților din Republica Moldova în acestea.
  5. În vederea creșterii gradului de internaționalizare a universităților din Republica Moldova, universitățile din România și Consiliul Național al Rectorilor din România vor susține participarea universităților din Republica Moldova la programele europene dedicate învățământului superior.
  6. Consiliul Național al Rectorilor din România și Consiliul Rectorilor din Republica Moldova solicită guvernelor din România și Republica Moldova să susțină eforturile universităților din cele două țări în vederea participării la programe și proiecte comune în domeniul educației, cercetării și internaționalizării, precum și în scopul sprijinirii mobilităților, în beneficiul studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor din universitățile din ambele țări.
  7. Universitățile din România vor acorda universităților din Republica Moldova acces la infrastructura didactică și de cercetare proprie, în vederea îmbunătățirii rezultatelor echipelor de cercetare moldovenești.
  8. Luând în considerare valorile fundamentale ale învățământului superior, promovate în cadrul Procesului Bologna, Consiliul Național al Rectorilor din România susține întărirea autonomiei universităților din Republica Moldova. În acest context, Consiliul Național al Rectorilor din România îndeamnă autoritățile moldovenești să accelereze și să extindă procesul de reformă pentru ca universitățile din Republica Moldova să beneficieze de o reală autonomie universitară (în ceea ce privește guvernanța, organizațională, financiară, precum și în selectarea personalului), iar libertatea academică să fie întărită, în folosul comunităților academice, precum și al întregii societăți moldovenești.
  9. Consiliul Național al Rectorilor din România a decis acordarea statutului de invitat permanent conducerii Consiliului Rectorilor din Republica Moldova la ședințele sale”.

Articol în curs de actualizare


2 comments
  1. Ce caută,,REGINA PLAGIATULUI DIN ROMÂNIA” la acest eveniment??? RUȘINE FĂRĂ LIMITE EI ȘI CELOR CE AU ADMIS/TOLERAT PARTICIPAREA EI!!!

  2. Câmpeanu, om compromis, politruc cu accent de impostor, nu are ce căuta într-o postură de reprezentare !
    Prin șforile trase a introdus în lege posibilitatea de a fi rector în România 4-5 mandate și drept recompensă a fost și el ,,reales”, astfel baronizează și blochează dezvoltarea universităților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesaj către Guvern, de la sindicatele din Educație: Nu suntem asistați social, avem nevoie de salarii decente, nu facem jocuri politice! Dacă Guvernul nu vine cu propuneri care să fie acceptate, angajații sunt hotărâți să iasă masiv în stradă

Sindicatele din Educație transmit Guvernului României că „nu suntem asistați social”, „avem nevoie de salarii decente”, „nu am decis să facem grevă peste noapte” și „nu facem jocuri politice”, potrivit…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Atribuțiile noilor inspectori generali școlari, numiți directori ai DJIP, păstrate la secret de noul Regulament de Organizare, așa cum decisese fostul ministru Cîmpeanu în 2015 – draft / Ce atribuții aveau inspectorii școlari generali în ordinul de ministru inițial

Atribuțiile directorilor generali din viitoarele direcții județene, adică noile inspectorate școlare, vor fi stabilite în fișa postului și nu apar în proiectul de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor…
Vezi articolul

Testarea cu teste din salivă a copiilor de grădiniță, elevilor și a profesorilor să se facă acasă, pentru că cei pozitivi ar rămâne izolați, iar la școală s-ar putea continua cursurile – scrisoare deschisă către miniștrii Educației și Sănătății a Societății Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri

Testarea cu teste din salivă a preșcolarilor, elevilor și a personalului didactic poate fi utilă dacă se realizează la domiciliul acestora, înainte de a merge spre grădinițe/școli, scrie într-o scrisoare…
Vezi articolul

Rapoartele elevilor care participă la testarea standardizată „nu conțin datele copiilor”, dă asigurari Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. Acesta mai spune că testele „nu reprezintă nici pentru elevi și nici pentru profesori vreo unitate de măsură”, dar ar putea duce la eliminarea unor conținuturi din programă, dacă unii itemi nu vor fi rezolvați, de exemplu

Datele copiilor nu vor fi introduse în platforma privată pe care Ministerul Educației a anunțat că va organiza o testare standardizată pentru elevii din clasele I-XI, fără cei de clasa…
Vezi articolul

Formalismul în școli: conducerea Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu din București declara ca fiind „un succes” o conferință organizată chiar de ea, în februarie, pe tema violenței școlare / La 3 săptămâni distanță, directoarea și-a dat demisia, după descoperirea realității ascunse până atunci a mai multor cazuri de bullying și agresiune sexuală între elevi

Cu doar trei săptămâni înainte să iasă la iveală cazul elevului care ar fi fost abuzat sexual de două ori de un alt elev minor la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu…
Vezi articolul