Controlul politic al guvernului Orban asupra universităților din Ungaria determină restricții de finanțare și sprijin din partea Comisei Europene – publicație maghiară

251 de vizualizări
Viktor Orban / Foto: Facebook.com
Universitățile din Ungaria care sunt administrate de fundații aflate sub controlul partidului de guvernământ, Fidesz, ar urma să nu mai primească sprijin european prin programul Erasmus+ sau prin programul-cadru pentru cercetare Orizont Europa, după cum scrie, luni, publicația maghiară Nepszava

Potrivit acesteia, o poziție în acest sens a Comisiei Europene a fost deja transmisă autoritățile competente din Ungaria la sfârșitul lunii decembrie, iar interdicția s-ar aplica pentru solicitările depuse după data de 15 decembrie 2022.

Nepszava scrie că 21 de universități din Ungaria funcționează sub administrarea unor fundații, fundații care sunt dominate de oameni ai partidului condus de premierul Viktor Orban. Potrivit publicației, majoritatea au primit sprijin semnificativ din partea structurilor europene, fiind dat exemplul Universității Corvinus din Budapesta, câștigătoarea unor programe de milioane de euro pentru cercetare.

Totodată, publicația citată precizează că, în 2020, datele Comisiei Europene arată că peste 22.500 de cetățeni ai Ungariei au participat la programe Erasmus+, Universitatea Corvinus – care între timp a trecut la modelul funcționării prin fundație – fiind una dintre cele trei universități cu cel mai mare număr de participanți la programul european.

Potrivit Nepszava, instituțiile educaționale și culturale care operează pe baza unor fundații au devenit, inițial, ținta UE deoarece modelul lor operațional nu asigura un management transparent ar fondurilor europene, deoarece nu li se aplicau regulile aferente achizițiilor publice sau conflictelor de interese. Sub presiunea Bruxelles-ului, scrie publicația, parlamentul a efectuat, în toamnă, modificări legislative, dar, în pofida avertismentelor europene, nu a schimbat prevederea potrivit cărora oficialități politice de rang înalt pot face parte din conducerea fundațiilor. Și aceasta, continuă Nepszava, în condițiile în care UE consideră că este o incompatibilitate situația în care lideri politici pot decide alocarea unor fonduri publice către organizații unde ei sunt angajați sau au putere de decizie.

Modelul funcționării universităților din Ungaria pe baza unor fundații controlate de oameni politici a fost introdus în 2021, prin schimbări legislative ce a întărit controlul guvernului asupra acestor sector. Multe dintre universități – care funcționau cu finanțate directă de la stat și beneficiau de autonomie universitară extinsă – au trecut la noul model, printre ele numărându-se Universitatea de Agricultură și Științele Vieții, Universitatea Corvinus, Universitatea Semmelweis, Universitatea de Științe Economice din Budapesta, multe universități regionale.

Citește și:
Guvernul Orban își consolidează dominația ideologică prin reforma universitară, spun criticii săi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Drept la replică

Pentru corecta informare a opiniei publice, ca urmare a articolului de presă apărut în portalul Edupedu.ro, la data de 01.03.2022, intitulat „Președinta ARACIP a folosit o diplomă care „nu poate…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ilie Bolojan: Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. A fost o involuție în acești ani. Universitățile au mers pe ideea unui număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii de la bugetul de stat nu ţin de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora

Premierul Ilie Bolojan a spus că sistemul de învățământ este „rupt de realitatea economică” și că universitățile au pus accent pe număr mare de absolvenți, nu pe calitatea lor. În…
Vezi articolul

Daniel David, întrebat dacă intenționează să plece din Guvern în 2026: Nu pot să vă răspund la această întrebare, deocamdată este un lucru la care gândesc în aceste zile. Nu pot face predicții / Ar trebui să fie un ministru care va lucra la bugetul pe anul viitor, fiindcă dacă eu lucrez la bugetul pe anul viitor, ar trebui să-mi asum continuarea mandatului

Ministrul Educației Daniel David spune că se gândește în aceste zile dacă să plece din Guvern. Întrebat dacă va pleca în 2026, David a spus: „Nu am un răspuns deocamdată,…
Vezi articolul

Cine este Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Ciolacu 2, după eșecul România educată: susținător al politicilor bazate pe dovezi științifice, al regândirii formării profesorilor în universități, dar și al legii Deca-Iohannis pe care a catalogat-o ca „bine conectată cu reformele europene”, deși un raport al Parlamentului European a criticat dur legea românească – UPDATE

Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, profesor de științe cognitive clinice și președinte al Asociației Psihologilor din România, Daniel David (52 de ani) este propunerea oficială înaintată de liderul PNL,…
Vezi articolul