Universitățile regionale: strategia propusă de Coreea de Sud pentru revigorarea lor, în fața pierderilor cauzate de problema demografică – hub-uri locale de inovare implicate în parteneriate internaționale, cu sprijin financiar masiv de la stat

319 vizualizări
Foto: Nikolay Georgiev de la Pixabay
Universitățile regionale din Coreea de Sud ar urma să fie întărite, cu ajutorul unor finanțări majore, ca hub-uri regionale de inovare conectate la industriile globale, potrivit unui plan prezentat de Ministerul Educației din această țară, citat de University World News. Planul promite un sprijin financiar “enorm” pentru un grup restrâns de asemenea universități, însă a produs îngrijorări cu privire la modul cum vor fi folosiți banii, atunci când va fi implementat.
  • Scopul proiectului este să întărească acele universități regionale afectate negativ de declinul demografic al țării și de reorientarea studenților către centrele universitare din marile orașe – situație care se resimte în numeroase țări. Pentru România, situația poate fi, în plus, relevantă prin atenția acordată de autoritățile române acestei țări, în domeniul educației și cercetării – vezi dorința de înființare a unui oficiu pentru știință și tehnologie în statul asiatic sau contactele recente ale ministrului Educației, Ligia Deca – ex. aici sau aici.

Potrivit analizei citate, strategia autorităților este, pe de o parte, să ofere un puternic sprijin financiar anumitor universități regionale, care se pot asocia în parteneriate cu industrii relevante la nivel global. Pe de altă parte, există îngrijorări cu privire la competența autorităților locale, care ar urma să implementeze planul, dar și la soarta universităților care nu vor fi luate în calcul.

Ministerul de profil intenționează să aloce autorităților locale peste jumătate din fondurile destinate granturilor universitare, precum și să lase aceste autorități să dezvolte planuri personalizate de sprijin pentru instituțiile de învățământ superior, în funcție de nevoile locale. Planul va fi pilotat anul acesta printr-un program ce va include cinci administrații locale, urmând să fie extins la toate regiunile în 2025.

Universitățile alese vor fi sprijinite să dezvolte programe în parteneriat cu diverse companii globale, în funcție de prioritățile economice locale. În acest sens, 10 universități regionale vor fi selectate anul acesta pentru a primi, în următorii cinci ani, un grant echivalent cu 78 milioane de dolari, urmând ca numărul universităților astfel sprijinite să crească la 30, până în 2027.

University World News citează reprezentanți ai mediului academic potrivit cărora această formă de sprijin ar putea produce numeroase probleme, riscând să devină un instrument de “filtrare” a universităților cu șanse de supraviețuire. Este citat un reprezentant KCUE, for de cercetare în domeniul învățământului superior, potrivit căruia universitățile care nu se vor afla printre cele 30 incluse în programul guvernamental s-ar putea confrunta cu riscul să nu supraviețuiască reformei. Și aceasta, în condițiile crizei demografice care produce o scădere a numărului de studenți, scădere care se resimte dezechilibrat, fiind mult mai acută în cazul universităților regionale decât în rândul celor din capitală sau din marile orașe.

  • Este citat și un comunicat recent al mai multor organizații sindicale din învățământul superior, potrivit cărora programul de granturi propus de guvern “oferă un cadru de ‘selectare și concentrare’ ce are drept rezultat un sprijin pentru puține universități regionale, pe când celelalte vor fi lăsate să moară”.


1 comment
  1. Universitatile au nevoie de modernizare. Statul roman ar trebui sa isi finanateze in principal universitatile mai mari cu sanse sa supravietuiasca in lupta internationala pentru studenti care se ascute tot mai tare. Degeaba dai bani unei universitati din oraselul X caci nu va face mai mult decat invatamant dual pe care tinerii nu prea il vor dori. Chiar si in tari mai solide economic cum e Germania, e plin de universitati regionale care nu au studenti in ciuda unor finantari generoase si a companiilor care ofera job-uri.

    E mai bine ca statul roman sa finanteze universitatile care au oarece traditie , capacitate de inovare si prezenta internationala si eventual sa le ceara acestor universitati sa faca programe hibride in orasele X si Y ca sa nu se mai multe toti absolventii de liceu din oraselul X spre un mare centru universitar.

    Ca sa reuseasca un astfel de program in Romania este nevoie insa de urmatoarele:

    -dezvoltarea unei componenete solide de EdTech la nivel local. Invatamantul viitorului se va face cu AI, semiconductori, microcertificari si alte tehnologii avansate;
    -punerea la punct a „colegiilor centenare” care au ajuns sa se creada vedete ale educatiei si cer admitere desi fac mai mult meditatii decat scoala iar doamnele directore si profesoare se tin mai mult de planuri de postari decat de planuri de invatamant. Daca elevii ies nepregatiti din invatamantul liceal(cum se cam intampla acum), universitatile nu vor face niciodata performanta;
    -cresterea relevantei consortiilor universitare prin transformarea lor in entitati finantabile de stat. Din pacate consortiul Universitaria nu are buget si este acum o simpla entitate formala. In cadrul unor consortii puternice se poate face si o separare a profesorilor capabili de inovare de cei care vad universitatea ca pe un simplu job lejer in care pot vorbi cu placere studentilor;
    -cresterea rolului componentei de inovare si reducerea rolului publicatiilor. Acest aspect tine si de felul cum se vor pozitiona lucrurile la nivel international. In momentul de fata, universitatile locale nu sunt atractive pentru inovatori si start-up-uri deoarece nu promoveaza o cultura a inovarii. Profesorii locali care se ocupa de inovare adevarata pot fi numarati pe degetele de la doua maini. In schimb e plin de persoane care vaneaza articole si citari. Aceste persoane isi folosesc talentul, farmecul personal si inteligenta ca sa apara pe tot felul de articole din tot felul de reviste mai mult sau mai putin indexate. Pana la urma investitorii cauta start-up-uri inovative nu citari iar universitatile locale trebuie sa ia act si ele de acest fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marian Preda

BREAKING Cei 45 de studenți de la Drept „care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați – a anunțat rectorul de la Universitatea din București. Marian Preda: Validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate

Cei 45 de studenți de la Drept „care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați, a decis rectorul de la Universitatea din București. „În calitate de rector al Universității…
Vezi articolul

Studenții din localități fără stații de tren și cei care călătoresc cu mai mulți operatori până la facultate nu primesc încă reducerea de 90% pe calea ferată pentru că autoritățile discută în continuare procedura de aplicare

Studenții care nu au gară în oraș sunt lăsați fără proceduri de transport feroviar după ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025. Modul aplicării reducerii limitate…
Vezi articolul

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității rector-parlamentar, posibilitatea demiterii rectorului de către senatul universitar, eliminarea condamnaților din conducerea universităților și aplicarea masteratului didactic

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității dintre funcția de rector și cea de parlamentar sau lider de partid. În plus, orice condamnare definitivă trebuie să atragă încetarea imediată…
Vezi articolul

DOCUMENT Bursele în străinătate pentru studii de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare vor fi de cel puțin 1.000 de euro pe lună și vor fi acordate anual prin concurs organizat la nivel național – proiect de HG

Burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro vor fi acordate pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, printr-o hotărâre de guvern aflată în stare…
Vezi articolul

Luptă împotriva pedepsei cu moartea. Povestea Dianei, avocata la doar 23 de ani, absolventă a două dintre cele mai bune universități din lume: Am vrut să învăț într-un sistem unde se promovează gândirea liberă

”Am vrut să învăț într-un sistem unde se promovează gândirea liberă și se promovează formarea propriilor opinii în încercarea de a schimba legea în bine”, spune Diana Maria Suciu, absolventă…
Vezi articolul