Universitățile să fie obligate să asigure cel puţin 75% dintre locurile necesare pentru realizarea stagiului de practică de către studenţi – proiect de lege USR depus la Parlament

2.313 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Studenţii ar urma să aibă asigurate de universităţi mai multe locuri pentru realizarea stagiului de practică, printr-un proiect de lege depus de parlamentarii USR Silvia Dinică, Andrei Miftode şi Irineu Darău, care prevede ca instituţiile de învăţământ superior să fie obligate să asigure cel puţin 75% dintre locurile necesare pentru realizarea stagiului de practică de către studenţi. În acest moment, conform Legii învăţământului superior, deşi toţi studenţii au obligaţia de a efectua stagii de practică, universităţile nu au responsabilitatea de a asigura decât jumătate din locurile de practică necesare, transmite News.ro, citat de G4Media.ro.

”Primăvara aceasta, am desfăşurat un program de practică la Parlament pentru nu mai puţin de 120 de studenţi şi toţi mi-au spus că a fost foarte greu să îşi găsească singuri locuri pentru a realiza acest stagiu. Mulţi dintre ei mi-au menţionat că aveau chiar restanţă la practică din primul an de studii, fie pentru că nu au reuşit pe cont propriu să îşi găsească o firmă dispusă să îi primească, fie pentru că practica obţinută cu greu nu era luată în seamă pe motiv că nu putea fi echivalată cu domeniul studiat. Din moment ce practica este obligatorie şi poate rezulta într-o restanţă, studenţii ar trebui să aibă un număr cât mai mare de locuri asigurate pentru a putea realiza aceste stagii”, declară senatoarea USR Silvia Dinică. 

Proiectul USR mai prevede ca 10% dintre locurile pentru stagii de practică să fie în domeniul cercetării, fie în instituţia respectivă de învăţământ superior sau în alte instituţii similare, fie în institute de cercetare partenere. Aceasta deoarece, deşi activitatea de cercetare se numără printre preocupările cadrelor didactice universitare şi toate domeniile de studii universitare au cel puţin un aspect de cercetare ştiinţifică asociat, atragerea absolvenţilor către vârful disciplinelor pe care le studiază se face în acest moment cu dificultate. 

Citește mai mult pe G4Media.ro

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Superb, dar cu o micuta, minuscula chiar, problema.
    Daca practica se desfasoara vara, cand sunt planificate si concediile, cu cine mai fac practica studentii respectivi?

    1. Practica se desfășoară oricând, nu neapărat vara. Și chiar dacă ar fi vara, care ar fi problema? Firmele funcționează și vara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, despre sesizările elevilor olimpici privind condițiile de cazare din Pitești și Craiova: Am cerut fiecărui inspector județean să explice condițiile în care au fost organizate Olimpiadele / Propun creșterea alocației pentru cazare și hrană de la 100 la 200 de lei pe zi, pentru ca aceste situații să nu mai existe

Mai mulți elevi și părinți au semnalat zilele acestea Edupedu.ro condițiile în care au fost cazați la Pitești, cei care au participat la Olimpiada de limba Engleză. Cazare mizeră, mâncare…
Vezi articolul