Universitățile vor face „raportări anuale unice” pe o nouă platformă administrată de Ministerul Educației, în locul „efortului supradimensionat” al raportărilor multiple de până acum – schimbare legislativă

539 de vizualizări
Reducerea birocrației din școli
Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com
Universitățile nu vor mai fi nevoite să transmită raportări separate mai multor instituții,  de la ARACIS la Institutul Național de Statistică, ci să facă o raportare pe an, pe o singură platformă, numită Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior, aflată în administrarea Ministerului Educației. Așa prevede o nouă Lege pentru completarea Legii educației, adoptată săptămâna aceasta de Senat, cameră decizională.

Măsura legislativă, inițiată de Senatorul PNL Adrian Hatos (profesor la Universitatea din Oradea) și Senatorul PSD Leonard Azamfirei (rector la Universitatea George Emil Palade din Târgu Mureș), a fost propusă deoarece “administrațiile universitare, cadrele didactice și cercetătorii consumă prea mult timp și efort pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare care le revin”, după cum scrie în expunerea de motive.

  • Aceasta arată “încă din perioada 2009-2012” un obiectiv al platformelor înființate atunci, Registrul Matricol Unic și CNFIS (Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior), a fost să unifice activitățile de culegere a datelor, dar procesul a rămas, în 2021, în același stadiu.

Măsura adaugă un nou alineat la articolul de lege (192) ce cuprinde dispoziții generale pentru promovarea calității în învățământul superior, astfel:

  • “(21) Raportările instituționale solicitate de Ministerul Educației sau de organismele consultative ale acestuia, prevăzute la art. 217, de Institutul Național de Statistică și de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior se vor realiza printr-o raportare anuală unică, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare Unică în Învățământul Superior”.

Se adaugă, totodată, în Legea educației o nouă atribuție pentru Ministerul Educației, prin adăugarea unei noi litere la art. 216 alin. (2):

  • “h1) elaborează și asigură mentenanța Platformei Naționale de Raportare Unică în Învățământul Superior, în vederea colectării datelor statistice, a raportărilor instituționale și a raportărilor individuale privind activitatea științifică a personalului didactic și de cercetare, solicitate de Ministerul Educației, de organismele consultative ale acestuia, prevăzute la art. 217, de Institutul Național de Statistică, de Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Superior sau de alte entități ale statului către care instituțiile de învățământ superior raportează date instituționale. Universitățile vor avea acces la datele incluse și la rapoartele realizate de această platformă pentru personalul didactic și de cercetare propriu”.

În expunerea de motive, inițiatorii arată că situația actuală, ce obligă universitățile la multiple raportări, generează, conform unui raport publicat de CNSPIS încă de acum 5 ani, “un efort supradimensionat și conduce, în condițiile inexistenței personalului specializat, la erori și întârzieri de raportare”. Expunerea mai arată că “în acest moment, universitățile sunt obligate să completeze formulare de date, uneori de câte două ori pe an, pentru RMU, ANS și INSSE, iar la acest efort de culegere de date se adaugă obligația de a completa formulare de date pentru ARACIS odată cu evaluările instituționale cât și pentru alte entități – precum CNEE sau Banca Mondială – pentru diverse situații în care se impune utilizarea unor date”, iar numeroase informații astfel colectate se suprapun.

Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marian Preda

INTERVIU Marian Preda, rectorul Universității din București: Doctoratele și mai ales abilitarea au consecințe în promovare și în salarii. Cum să-i întrebi pe oameni: vreți să hotărâți singuri cui dați doctoratele și abilitarea, fără să fiți verificați?

Universitatea din București va discuta „la toamnă, după ce ne terminăm urgențele, în Senat” propunerea Consiliului Rectorilor de a organiza un referendum pe tema eliminării Ministerului Educației din procedura de…
Vezi articolul

Politehnica București, unde este lector candidatul Călin Georgescu, promotor al teoriilor conspirației și contestatar al unor evidențe științifice, spune că „susține libertatea de exprimare a membrilor săi”: Implicarea în activități politice e „un drept personal” al cadrelor didactice / Instituția încurajează societatea să participe activ și responsabil la vot

Politehnica București, universitate care operează și Centrul universitar din Pitești unde candidatul Călin Georgescu, figurează ca lector, a emis, joi, un comunicat de presă în care arată că este o…
Vezi articolul

VIDEO Barca propulsată cu hidrogen, realizată de studenți de la Politehnica din Timișoara, a fost lansată pe apă. „Soluția nu este foarte diferită de cea pe care am aplicat-o la realizarea bicicletei sau a mașinuței”

După ce a lansat cu succes bicicleta și mașinuța cu hidrogen, grupul de studenți condus de profesorul Corneliu Crăciunescu de la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a creat și o barcă…
Vezi articolul

Cinci mari universități românești vor să stabilească programe de studiu comune, de la licență la doctorat, mai ales în domenii „hot topic” și clasice. Decizia Consorțiului Universitaria

Cele cinci mari universități românești care formează Consorțiul Universitaria intenționează să desfășoare pe viitor programe academice comune, “inclusiv cu dublă diplomă și/sau cu utilizarea sistemului de microcredite”, dar și să…
Vezi articolul

DOCUMENT Guvernul Ciucă avizează negativ propunerea legislativă ca rectorii să aibă maximum 2 mandate, deci 8 ani, în fruntea unei universități. Executivul condus de un acuzat de plagiat susține că mandatele de rector nu pot fi limitate pentru că proiectul legii Cîmpeanu, el însuși rector de 3 mandate, propune mandate pe viață

Guvernul Ciucă a dat aviz negativ propunerii legislative a USR care prevede ca rectorii să nu poată avea mai mult de două mandate, însumând 8 ani, în fruntea aceleiași universități.…
Vezi articolul