University College London, reclamată în instanță de mii de studenți, din cauza grevelor și a studiilor din timpul pandemiei de Covid-19. Plătitori de taxe, studenții acuză că universitatea și-a încălcat contractul

241 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Mii de studenţi au reclamat în instanţă faimoasa universitate britanică UCL (University College London) din cauza perturbării studiilor în cursul pandemiei de COVID-19 şi al unor greve, relatează miercuri Reuters, transmite Agerpres.ro.

Peste 3.000 de studenţi foşti şi actuali – care au plătit cel puţin 9250 de lire (10.636 dolari la cursul actual) pe an – acuză UCL că şi-a încălcat contractul, iar acest caz ar putea fi urmat de altele similare vizând alte universităţi britanice.

UCL afirmă că nu şi-a încălcat contractul cu studenţii, argumentând că acesta permite schimbarea sau anularea oricăror cursuri în circumstanţe extraordinare cum au fost pandemia şi lockdownul ce a urmat.

Potrivit avocaţilor care se ocupă de caz, circa 100.000 de studenţi de la 18 universităţi, inclusiv UCL, au solicitat iniţierea unei acţiuni în justiţie, mai scrie Agerpres.

Universităţile din întregul Regat Unit au trecut online în timpul pandemiei, iar studenţii nu au avut acces nici la facilităţi de instruire cum sunt bibliotecile.

Potrivit Annei Boase, unul dintre avocaţii studenţilor, acestora li s-a promis în contract că vor învăţa „în persoană, în campus”, dar „nu au primit ceea ce au contractat”.

Procesul de învăţare a fost afectat şi de acţiunile de protest dintre 2017 şi 2022, un total de 47 de zile de predare fiind „anulate” ca urmare a grevelor, a adăugat avocata, conform sursei citate.

„Vor dreptate”, a subliniat aceasta. „Vor diferenţa dintre sumele uriaşe plătite şi valoarea reală a serviciilor furnizate de UCL”.

La rândul lor, avocaţii UCL susţin că nu sunt diferenţe între „valoarea de piaţă” a susţinerii cursurilor în persoană şi online.

Judecătoarea Barbara Fontaine de la Înalta Curte din Londra a indicat după audierea de miercuri că va decide la o dată ulterioară lansarea sau nu a unui proces, mai informează Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: La greva din 2005, care a durat 3 săptămâni, s-a câștigat un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii din școli. Degeaba am școlile dotate, atâta vreme cât nu am și oameni, atâta vreme cât oamenii pe care îi avem între aceste ziduri nu sunt motivați

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație, a amintit că la ultima grevă generală de amploare, din 2005, Guvernul a alocat un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii în școli.…
Vezi articolul

Primarul Brașovului vrea să introducă „Masa caldă în şcoli” pentru toți elevii din județ, pe modelul orașului francez Tours, care are o bucătărie centrală unde sunt gătite zilnic 8.000 de mese pentru școli

Primarul Brașovului, Allen Coliban, vrea să implementeze în municipiu mai multe proiecte inspirate din modelul francez al oraşului Tours, pe care l-a vizitat la sfârşitul lunii trecute, printre care „Masa…
Vezi articolul

Programa de Limba română propusă pentru clasa a IX-a să fie rescrisă de la zero, susține profesoara Georgiana Turtureanu: Abordarea nu este deloc pliată pe elev. Limbajul arhaic nu prinde acum

Georgiana Turtureanu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a…
Vezi articolul

DOCUMENT Obligațiile școlilor care folosesc catalogul electronic, stabilite prin ordin de ministru. Din toamnă, toate cataloagele vor avea autentificare în doi factori pentru profesori, părinți și elevi

Standardele tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în cele 742 de școli– pilot au fost aprobate printr-un ordin de ministru. Documentul a fost trimis de Ministerul Educației către inspectoratele…
Vezi articolul

Reforma posturilor bugetare a început „în forță”: primele 4 locuri au fost tăiate de la cancelaria prim-ministrului Ciolacu, unde erau 103 angajați / Premierul anunța recent că banii din această reformă vor fi dați Educației

Început „în forță” al reformei aparatului bugetar, în urma căreia premierul Ciolacu anunța recent că din economiile obținute vor fi finanțate domeniile prioritare, ca Educația și Sănătatea. De la cancelaria…
Vezi articolul