USL light. Cum mimează reformele grupul transpartinic organizat de la Cotroceni

1.013 vizualizări
Cristian Pantazi / Foto: Arhiva personală
O premieră tristă în acest week-end: președintele Iohannis nu s-a ostenit să dea măcar un mesaj de Ziua Justiției, prilej pe care în anii electorali nu îl rata ca să se răfuiască din vârful buzelor cu corupții din PSD.

De fapt, imediat după ce și-a instalat guvernul lui, Iohannis a evacuat total dintre preocupări tema justiției, în particular, și a reformelor serioase, în general. Perdeaua de fum ridicată de războiul zgomotos din PNL acoperă o realitate neagră: justiția, educația, administrația au intrat în zona conservării status-quo-ului generat de PSD, atât de util însă liberalilor, cu Iohannis în frunte.

Cheia înțelegerii situației e în discursurile din PNL și ale președintelui. Cîțu și Orban vorbesc, cu ochii scoși din orbite, de cei 80 de miliarde de euro care vor veni de la UE. Ce pradă suculentă, ce festin așteptat pentru un partid căruia i-au cam ghiorțăit mațele în atâția ani de opoziție amară. O justiție independentă, liberă și eficientă ar face ca îmbucăturile din felia cuvenită fiecăruia să intre cu ghionturi, să cadă greu și să producă indigestii, uneori penale. Printre rânduri, asta promit ei partidului: 8 ani, 12 ani la guvernare, neîntrerupți nici de PSD, nici de justiție.

Un liberal emoționant de sincer a spus-o în public, pe șleau: când a preluat Poșta Română, 80% din companie era roșie. Un an mai târziu, după mandatul lui Horia Grigorescu, compania de stat gândește ”galben”. Misiune îndeplinită, mufarea la bani desăvârșită, aplauze frenetice din sală.

Iohannis însuși a dat glas visului său de la Grivco, de când tatăl și ideologul USL, Dan Voiculescu, îl scosese din joben pentru funcția de premier. Într-un discurs scurtuț despre lunga reformă în educație, începută acum 6 ani și continuată în pași sprințari de melc, președintele a anunțat că se va constitui rapid ”un grup de lucru transpartinic” care va transpune viziunea lui în lege.

Adică reforma educației făcută împreună cu PSD, în traducere liberă. PSD-ul bine reprezentat la consultările de la Cotroceni prin Corina Dumitrescu, rectorița cu diplomă inexistentă la ”Standford”, de care până și Ponta s-a rușinat și a retras-o după doar 6 zile de ministeriat propus în 2012.

Să ne înțelegem: nu poți reforma educația cot la cot cu PSD, când inima PSD-ului bate pentru conservarea actualei încremeniri care îi furnizează bani, putere și influență. Nu poți reforma educația permițând fabricilor de diplome universitare să înființeze colegii pentru elevi fără bacalaureat, doar ca să compenseze scăderea naturală a numărului de studenți – mulți dintre ei plecați în toate zările ca să scape de un sistem educațional croit strâmb tocmai de acest PSD.

Citește analiza integrală pe G4Media.ro


2 comments
  1. O sa avem o reforma galbena, facuta de ignoranti, in interesul lor. Nu e greu de inteles, e greu de acceptat. Reforma ar fi trebuit sa inceapa cu o curatenie. Dar s-ar fi scandalizat politicienii si nu ar mai fi cooperat la planul maret al ficusului ofilit.

  2. Atât timp cât nu introduceți examene, teste și evaluări periodice precise pentru toți titularii din sistem nu rezolvați nimic. Profesorii educă copiii, nu partidele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orice schimbare riscă să eșueze dacă decidenții nu se asigură că profesorii o înțeleg, au cum să o pună în aplicare și sunt motivați să o facă – raport al Băncii Mondiale despre când și cum funcționează politicile care privesc munca profesorilor

Se adună în programul de școală săptămâni „altfel” și „verzi”, programe de educație financiară sau sanitară, opționale noi sau discipline extra care trebuie integrate într-un fel sau altul? Promite guvernul…
Vezi articolul

Dan Petre, sociolog: Închiderea școlilor și organizarea alegerilor a avut impact mare și a fost sancționat ca dublu limbaj. Pe cei care nu cred în virus i-a activat să iasă. La AUR, corelez energia aceasta cu negaționismul / Cei din AUR sunt și cu convingeri religioase, iar BOR a fost în conflict în ultimele săptămâni cu autoritatea medicală

Rezultatele alegerilor parlamentare vin cu un partid-surpriză de 9% apărut complet pe sub radar în Parlament, cu un scor de 25% pentru PNL, 29% pentru PSD și 16% pentru USR,…
Vezi articolul

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre rezultatele la PISA 2022: Este aberant să spui că a rămâne pe penultimul loc este reziliență. Este un loc din care nu prea mai poți coborî / Soluția nu este a înmulți evaluările elevilor, ci de a converti rezultatele de la evaluări în programe remediale personalizate

Singurul ministru al educației din România care a demisionat după ce guvernul nu a acordat Educației 6% din PIB așa cum promisese la preluarea mandatului și unul dintre fondatorii legii…
Vezi articolul