Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată din cauza lipsei de doze. Valeriu Gheorghiță: „Am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice sau cu vârstă peste 65 de ani / Decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale”

[jp_post_view]
Valeriu Gheorghiță / Foto: gov.ro
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Guvern, că a analizat împreună cu echipa sa inclusiv opțiunea ca din 7 februarie să înceapă vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ. „Însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale. Din punct de vedere medical, am considerat alături de colegii mei că este cel mai înțelept să decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale, unde riscul medical propriu-zis pentru persoana în cauză nu este semnificativ”, a declarat Gheorghiță.

El a adăugat că „vaccinarea personalului din învățământ, în momentul acesta, depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri de la AstraZeneca vor ajunge în România, după ce se obține autorizarea de punere pe piață și în momentul acela, noi vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învățământ”.

Mai jos, declarația completă a lui Valeriu Gheorghiță:

Reporter: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea zilele trecute că din personalul didactic, undeva la 80.000 de persoane s-au programat și doar 6.000 erau vaccinate la acel moment. Ce soluții concrete avem ca școala să înceapă în condiții optime pe 8 februarie și cât mai multe cadre didactice să fie vaccinate măcar cu prima doză?

Valeriu Gheorghiță: Am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare, aveam prevăzut, după cum știți, inclusiv opțiunea ca din 7 februarie să începem vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale. Din punct de vedere medical, am considerat alături de colegii mei că este cel mai înțelept să decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale, unde riscul medical propriu-zis pentru persoana în cauză nu este semnificativ. Vaccinarea personalului din învățământ, în momentul acesta, depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri de la AstraZeneca vor ajunge în România, după ce se obține autorizarea de punere pe piață și, în momentul acela, noi vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învățământ. Dar, am mai menționat și cu alte ocazii, deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare, este o decizie interministerială care depinde de situația epidemiologică.

Reporter: Și în luna februarie, din ce ați spus dumneavoastră, așteptăm să vină mai puține doze, practic când se va putea da drumul la programări din nou, sunt foarte mulți bolnavi cronici care așteaptă, multe eprsoane peste 65 care nu au apucat să se programeze. Un orizont, adică așteptăm finalul lunii februarie, înțeleg.

Valeriu Gheorghiță: În momentul în care vom avea un calendar de livrare de la Moderna pentru a doua jumătate a lunii februarie, pentru că nu avem un calendar precizat, nu știm o dată la care urmează să ni se livreze nici pentru luna martie, de asemenea, nu avem un calendar stabilit pentru compania AstraZeneca… Nu putem la acest moment să spunem o dată concretă în care pot să fie deschise alte centre de vaccinare. Ceea ce pot să vă asigur este că numărul de doze pe care noi l-am recepționat a fost folosit în beneficiul persoanelor care s-au programat la vaccinare. Până pe 14 aprilie, 72% dintre locurile ocupate pentru vaccinare sunt pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice, deci practic se respectă proporția menționată de 75%, respectiv 25%. Este evident că numărul de doze disponibile ne limitează capacitatea pe care o avem de programare și de vaccinare. Nu putem să deschidem mai multe sloturi pentru programare, neavând certitudinea datelor la care sosesc aceste vaccinuri. Altfel vom fi puși în situația să reprogramăm, ceea ce este total neplăcut și este un lucru pe care nu trebuie să-l repetăm.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că s-ar fi vaccinat deja 6.000 de angajați din învățământ, iar 80.000 de cadre didactice ar fi programate pe platforma de vaccinare. Vineri, când a insistat că profesorii vor începe să fie vaccinați prioritar, înainte de data de 8 februarie, el a afirmat: „Am deplină încredere că cei care sunt în măsură să organizeze campania de vaccinare vor identifica soluția prin care personalul din învățământ, îndeosebi cel care lucrează nemijlocit cu elevii și studenții, va fi vaccinat prioritar. Modalitatea tehnică în care acest lucru se va face, fără a afecta niciuna dintre programările deja făcute până acum, sunt convins că va fi identificată și procesul de vaccinare va începe înainte de data de 8 februarie.”

Sursă foto: gov.ro


8 comments
  1. Prioritizarea profesorilor…..probabil in etapa a treia, asa pe la sfarsit .

  2. Tov.Gheorghita pe cei cu boli asociate cînd îi vaccinați,puțin va pasa v-ați vaccinat voi prostimea ce mai contează.A-ti introdus o groaza de categorii la vaccinare sa puteți face voi ce doriți.Dezordinea de la vaccinare seamănă cu cea din armata.Tara de nemernici,de papuași.Nu cred.

  3. Atunci „decalati” si începerea școlilor. Sau….nu mai e asa important vaccinul..sau…da-i naibii pe profesori sau….denigram profesorii ca nu se vaccinează deși începe scoala..sau…De fapt, care e prioritatea, domnilor? Ce vreți de fapt? Inceperea scolii? Da. Prioritate fireasca în a vaccina profesorii? Nu. Acuzam profesorii ca nu se vaccinează? Da. De ce ii acuzam dacă tot sunt mereu lăsați deoparte? Nu stim…Dar sa înceapă scoala!!!

  4. Vaccinul nu ii scapa pe „seniori” de boala. Tot o vor face, doar ca nu cu final nefericit. Sechele, si grave, tot pot sa aiba. Nu mai bine stau ei in casa, izolați ca tot nu frecventează restaurantele, concedii, lasa mai libere mijloacele de transport etc.? Si lăsați să se vaccineze profesorii ca sa înceapă scoala si sa se poata duce lumea la munca, pacanele, cinematografe, concerte, restaurante etc. Sa mai meargă si niste bani la buget. Sau si-au dat seama ca au băgat multi bani in tratamentul din spital al seniorilor? Si de ce nu avem acea ivermectina aprobată, si in farmacii, ca sa o putem lua profilactic? E prea ieftina si le e frica guvernanților ca nu ne mai imbolnavim? Nu si-au facut numarul de victime? Nu au dezvoltat destui sechele de covid care sa asigure sistemului de sănătate „clienti” viitori?

  5. Bine „domn” ministru! Fix asa a fost, cum le-ai prezis mata! Vizionar, nu alta! Si acu zi-o p-aia cu „preocuparea de a deschide scolile ramane”!

  6. Atunci de ce ne batem cu cărămidă in piept că Profi pot merge la școală când nu se vede clar condiția de imunizare realizată. Iar vrem sa trimitem ,,miei,, la sacrificare?

    1. Era gargară politică.
      Prinde!
      Nu toți urmăresc stirile!
      Oamenii vor rămâne cu senzația ca toti profesorii au avut prioritate si s-au vaccinat!
      Deja se minte de îngheață apele(fără ger)

      1. Ca sa denigreze profesorii: au inveninat poporul ca ne-a dat ceva prioritar dar noi nu vrem. Realitatea este ca modalitate de programare atat de prioritara s a trimis in scoli luni, cu aplicabilitate marti, iar miercuri nu mai erau locuri nicaieri. Prioritar. In acest rastimp, ATENTIE, profesorii fara boli nu au avut voie sa se inscrie prin nicio metoda: callcenterul ne-a refuzat, platforma nu permitea, medicii de familie strigau ca intai sa bage scolile codurile unice. Tot prioritar. Dar voi, BOBORUL, credeti pe cine vreti. Intre un politician si un profesor, cat de prost si de slab pregatiti, credeti, oameni buni, prostul!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățător înregistrat când țipă și își amenință elevii de clasa a II-a, după ce anul trecut a fost acuzat de lovirea unei eleve. Inspectoratul anunță concedierea profesorului, care este consilier județean PNL Iași și desemnat de liberali în conducerea școlii

Înregistrări în care învățătorul Constantin Șerban din Iași se aude cum țipă la copiii de-a II-a din clasa sa și îi amenință au fost făcute publice de părinții unuia dintre…
Vezi articolul

Testări la limba română și matematică între 10 și 11 decembrie pentru elevii de clasa a VIII-a din județul Ilfov / Inspectorul școlar adjunct, Cristina Petre-Ghiță: Nu este o simulare județeană, ci doar o monitorizare a progresului elevilor de la ultima evaluare

Elevii de clasa a VIII-a din județul Ilfov vor susține testări în pregătirea pentru Evaluarea Națională, anunță Inspectoratul școlar județean. „Nu este o simulare județeană, vrem să ajutăm elevii în…
Vezi articolul

Daniel David, la ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie. Mai e nevoie de componenta de cultură națională și de disciplinele care pregătesc elevii pentru viață / Mitropolitul Banatului, către ministru: Thanks! că l-ați păstrat pe Hristos în școală

Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să asigure un echilibru între patru componente fundamentale ale educației: știința, religia, cultura națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, a afirmat ministrul Educației…
Vezi articolul

Inspectorul școlar general din Sălaj, Vasile Bulgărean, membru PNL și colaborator al fostei Securități, demis de Ligia Deca abia după o solicitare de presă, deși Ministerul Educației avea de 5 luni informații despre decizia instanței în cazul acestuia

Ministerul Educației l-a demis joi, 11 iulie 2024, pe inspectorul școlar general al Județului Sălaj, Vasile Bulgărean, la cinci luni după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat…
Vezi articolul

Cele 8 promisiuni pentru școli ale noului primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, absolvent al Facultății de Matematică a Universității București: De la Școală după școală în tot sectorul, până la autobuzul verde pentru transportul școlar

Radu Mihaiu este noul primar al Sectorului 2 din București, potrivit exit-poll-ului CURS Avangarde. Are 43 de ani și este un apropiat al lui Dan Barna, scrie G4Media.ro. Antreprenor în…
Vezi articolul