Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer are o eficacitate ridicată în rândul adolescenților – studiu

1.266 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech are o eficacitate ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu axat pe varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, care a arătat că, pentru tinerii vaccinaţi cu schemă completă, riscul unei boli simptomatice a scăzut cu 93% în comparaţie cu cei nevaccinaţi, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine și are la bază datele medicale obţinute de la populaţia adolescentă din Israel. A fost realizat de Institutul israelian de Cercetare Clalit, în colaborare cu Universitatea Harvard din Statele Unite.

Cercetătorii au examinat datele obţinute de la 94.354 de adolescenţi vaccinaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Aceştia au fost analizaţi împreună cu alţi 94.354 de adolescenţi nevaccinaţi, în baza unui amplu context de caracteristici demografice, geografice şi de sănătate asociat riscului de contagiere.

Rezultatele arată că la adolescenţii vaccinaţi cu schemă completă (7 – 21 de zile după cea de-a doua doză), riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 93% faţă de grupul tinerilor nevaccinaţi, în timp ce riscul de infectare a scăzut cu 90%. Nu există suficiente date pentru a putea estima reducerea incidenţei privind formele grave de COVID-19, spitalizarea şi mortalitatea, întrucât aceste situaţii sunt puţin frecvente în rândul adolescenţilor, notează centrul israelian, potrivit sursei citate.

Cercetarea a fost realizată în perioada 8 iunie – 14 septembrie, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, când varianta Delta a fost predominantă în noile infectări cu coronavirus.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Dar un vaccin ROMÂNESC – de exemplu vaccinul anti-Covid conceput/dezvoltat de directorul Institutului ONCOGEN din Timișoara, Virgil Păunescu – CÂND VA APĂREA PE PIAȚĂ???… Sau Institutul Cantacuzino a fost reactivat doar pentru Polidin?… Aș dori un răspuns calificat!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025

Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025. Elevii de clasa a IX-a se pot transfera în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite. Care sunt excepțiile care permit transferul și în timpul cursurilor școlare. Lista documentelor necesare

Transferurile în care se păstrează forma de învățământ, filiera, profilul și specializarea se efectuează, de regulă, în perioada vacanțelor școlare, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu, despre imposibilitatea școlilor de a alege profesorii: E frustrant că școala nu poate păstra oameni valoroși doar pentru că legislația nu permite asta în multe cazuri. Mulți profesori buni trebuie să plece după un an de muncă doar pentru că nu există un post „viabil” pe perioadă nedeterminată

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, semnalează pe pagina de socializare că că mulți profesori buni „trebuie să plece după un an de muncă doar pentru că…
Vezi articolul