Vasile Dîncu, despre plagiatul de care este acuzat premierul Ciucă: Ministerul Educației a scăpat de sub control această situație a învățământului superior. Ar trebui ca multe școli doctorale să fie desființate

566 de vizualizări
Vasile Dîncu / Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care este și profesor universitar, a declarat sâmbătă, la Digi24, că nu a discutat cu premierul Nicolae Ciucă despre recentele acuzații de plagiat în teza sa de doctorat.

Dîncu a afirmat, întrebat în legătură cu o eventuală demisie a premierului Ciucă, că ar fi „un act unilateral, de voință și conștiință”.

Chestionat dacă ar trebui ca lucrarea de doctorat a prim-ministrului să ajungă la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru o verificare pertinentă, Vasile Dîncu, fost membru CNATDCU, a spus că „nu ar trebui” să ajungă acolo, că „deocamdată procesul este unul logic și corect”, dar că va ajunge „cu siguranță și la CNATDCU”.

El a mai spus că „Ministerul Educației a scăpat de sub control situația învățământului superior” și că „este o slăbiciune a statului român că noi nu am avut o strategie de calitate în ceea ce privește învățământul superior” până în prezent. De asemenea, Vasile Dîncu a mai precizat că „ar trebui ca multe școli doctorale să fie desființate”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Tarele de care suferă învățământul românesc sunt numeroase: metodici interpretabile, care cer munți de acte, de multe ori fără nicio logică, o supraîncărcare hidoasă a materiei (doar suntem țara lui BURTĂ PE CARTE), meditațiile devenite endemice, unde meditatorii încearcă să curețe cu furca muntele de materie etc.
    Soluția? 1) simplificarea programelor; 2) cei care alcătuiesc aceste programe să fi lucrat cu grupa de vârstă respectivă, pe modelul rezidențiatului medical (degeaba ești specialist dacă n-ai operat niciodată).
    Important e să existe voință.

  2. Nu cred ca problema e a invatamantului superior. Dupa sustinere, tezele erau trimise la minister care le analiza din nou si le accepta sau respingea… Dura luni de zile pana se dadea decizia de la minister! Deci, punctul slab acolo a fost … in varf …

    Dar no, e mai usor sa ataci doctoranzii decat leul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Consiliul Rectorilor susține creșterea temporară a normei didactice în învățământul superior cu două ore, ca măsură de solidaritate în contextul socio-economic actual / Decizia a fost luată în unanimitate

Consiliul Național al Rectorilor (CNR) anunță că o măsură de solidaritate „care ar putea fi acceptată de comunitatea academică” poate fi creșterea temporară a normei didactice pentru profesorii din mediul…
Vezi articolul

Jurnalista Emilia Șercan, despre hotărârea Comisiei de Etică a ASE în cazul acuzațiilor de plagiat aduse lui Mircea Geoană: O decizie „mizerabilă” / Comisia „se face că nu vede grosul plagiatului”

Jurnalista Emilia Șercan, cea care a lansat acuzația de plagiat la adresa secretarului general adjunct al NATO Mircea Geoană, printr-un articol publicat în Pressone.ro, califică drept „mizerabilă” decizia exprimată de…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților cer autorităților române să sprijine studenții și profesorii refugiați din Ucraina și să le ofere programe și acces la învățământul superior românesc. ANOSR cheamă tinerii în fața ambasadei Ucrainei, joi seara, în semn de solidaritate

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită autorităților române să sprijine studenții și cadrele didactice care vor fi grav afectați de războiul din Ucraina și să le acorde…
Vezi articolul

Înscrierile internaționale la Harvard au crescut în 2025 la cel mai mare nivel din 2002 încoace, în pofida atacurilor lui Donald Trump asupra studenților străini / Aproape 28% din populația academică este din afara SUA

Numărul studenților internaționali de la Universitatea Harvard a crescut în acest an universitar la cel mai ridicat nivel din 2002 încoace, în pofida atacurilor repetate ale administrației Trump asupra universității…
Vezi articolul