Vasile Dîncu, despre plagiatul de care este acuzat premierul Ciucă: Ministerul Educației a scăpat de sub control această situație a învățământului superior. Ar trebui ca multe școli doctorale să fie desființate

570 de vizualizări
Vasile Dîncu / Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care este și profesor universitar, a declarat sâmbătă, la Digi24, că nu a discutat cu premierul Nicolae Ciucă despre recentele acuzații de plagiat în teza sa de doctorat.

Dîncu a afirmat, întrebat în legătură cu o eventuală demisie a premierului Ciucă, că ar fi „un act unilateral, de voință și conștiință”.

Chestionat dacă ar trebui ca lucrarea de doctorat a prim-ministrului să ajungă la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru o verificare pertinentă, Vasile Dîncu, fost membru CNATDCU, a spus că „nu ar trebui” să ajungă acolo, că „deocamdată procesul este unul logic și corect”, dar că va ajunge „cu siguranță și la CNATDCU”.

El a mai spus că „Ministerul Educației a scăpat de sub control situația învățământului superior” și că „este o slăbiciune a statului român că noi nu am avut o strategie de calitate în ceea ce privește învățământul superior” până în prezent. De asemenea, Vasile Dîncu a mai precizat că „ar trebui ca multe școli doctorale să fie desființate”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Tarele de care suferă învățământul românesc sunt numeroase: metodici interpretabile, care cer munți de acte, de multe ori fără nicio logică, o supraîncărcare hidoasă a materiei (doar suntem țara lui BURTĂ PE CARTE), meditațiile devenite endemice, unde meditatorii încearcă să curețe cu furca muntele de materie etc.
    Soluția? 1) simplificarea programelor; 2) cei care alcătuiesc aceste programe să fi lucrat cu grupa de vârstă respectivă, pe modelul rezidențiatului medical (degeaba ești specialist dacă n-ai operat niciodată).
    Important e să existe voință.

  2. Nu cred ca problema e a invatamantului superior. Dupa sustinere, tezele erau trimise la minister care le analiza din nou si le accepta sau respingea… Dura luni de zile pana se dadea decizia de la minister! Deci, punctul slab acolo a fost … in varf …

    Dar no, e mai usor sa ataci doctoranzii decat leul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„În 2-3 ani vom intra pe o pantă descendentă care nu își va mai reveni” în evoluția demografică a României, ceea ce impune „să investim mai mult în educație, în prevenirea abandonului școlar și universitar” – rectorul Politehnica Timișoara, Florin Drăgan

„Problema principală este că în doi-trei ani vom intra pe o pantă descendentă care nu își va mai reveni”, din punct de vedere al evoluției demografice în România, apreciază, într-un…
Vezi articolul

Casele de Cultură ale studenților și direcțiile județene de familie și tineret vor trece „în regim de urgență” de la Ministerul Muncii în subordinea primăriilor sau a consiliilor județene – proiect de lege

Casele de Cultură ale studenților (CCS) vor fi cedate către administrația publică locală, propune un proiect de lege elaborat de Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Proiectul vizează…
Vezi articolul

Modelul francez de ascensiune în clasamentul Shanghai al universităților, în care România nu mai apare anul acesta: în top sunt universități noi, formate prin asocierea unora vechi și prin integrarea unor institute de cercetare, plus finanțări prin programe speciale, sprijinite sistematic de autorități

“Vă mulțumesc!”, a transmis președintele francez, Emmanuel Macron, mediului academic și de cercetare, după ce, săptămâna aceasta, a fost anunțată ultima ediție a rankingului universitar internațional Shanghai. “Vom continua să…
Vezi articolul