Verificarea plagiatelor: Cele mai mari universități din România cer Ministerului Educației ca fondurile pentru analiza doctoratelor „să poată fi reportate pentru anii viitori”

[jp_post_view]
verificarea plagiatelor
Foto: Consorțiul „Universitaria”
Consorțiul Universitaria, ce reunește unele dintre cele mai mari universități din România, solicită ca fondurile alocate de Ministerul Educației pentru verificarea doctoratelor „să poată fi raportate pentru anii viitori, eventual sub forma unor granturi multianuale”. Cererea vine la o lună și jumătate după ce Ministerul a emis Ordinul privind verificarea tezelor de doctorat din perioada 1990-2016, prin care universităților li se cere să elaboreze și să publice o strategie în acest sens până la sfârșitul anului 2021 și în baza acestei strategii să analizeze tezele de doctorat, finanțarea pentru anul în curs a acestui proces fiind de 25 de milioane de lei. Nu e clar, pentru moment, dacă solicitarea se referă și la amânarea verificărilor efective ale plagiatelor în tezele de doctorat.
  • Consorțiul Universitaria reunește Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și doi noi membri asociați, Universitatea din Craiova și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Acestora din urmă li s-au adăugat alți doi noi membri asociați la sfârșitul săptămânii trecute: Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

În urma unei întâlniri desfășurate în ultimele zile, Consorțiul Universitaria a emis o rezoluție în care cere, printre altele, ca fondurile pentru procesul de verificare a tezelor de doctorat să fie raportate și, în plus, acestea să poată veni sub forma unor “granturi multianuale, concomitent cu eliminarea restricțiilor în privința cheltuielilor eligibile”. În acest sens, organizația invocă motivul „constrângerilor temporale din acest an”.

Mai precis, rezoluția cere, între alte solicitări legate în bună măsură de pandemie și de finanțarea cercetării:

  • “Solicităm ca fondurile alocate de Ministerul Educației în baza Ordinului nr. 5255/2021, având în vedere constrângerile temporale din acest an, să poată fi reportate pentru anii viitori, eventual sub forma unor granturi multianuale, concomitent cu eliminarea restricțiilor în privința categoriilor de cheltuieli eligibile.”

Ordinul 5255/2021, emis în septembrie, este cel referitor la „verificarea respectării eticii și deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat din perioada 1990-2016”.

Acesta prevede, pentru verificare plagiatelor, între altele:

  • “Instituţiile de învăţământ superior care au eliberat diplome de doctor, conform prevederilor legale, în perioada ianuarie 1990 – iunie 2016, au obligaţia să elaboreze o strategie proprie de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat şi să demareze activitatea de verificare a respectării eticii şi deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat.”
  • “Strategia proprie de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat menţionată la alin. (1) va fi elaborată şi publicată pe site-ul fiecărei universităţi până la sfârşitul anului 2021.”
  • “Analiza tezelor de doctorat se realizează conform unei planificări stabilite de fiecare instituţie de învăţământ superior. Conducerea şcolilor doctorale susţine activitatea de verificare.”
  • “Verificarea tezelor de doctorat în universitatea în care s-a susţinut doctoratul este independentă de verificarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi se face în cadrul mecanismelor interne de asigurare a calităţii. CNATDCU analizează orice sesizare, conform regulamentului propriu.”
  • “Ministerul Educaţiei asigură finanţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru activitatea de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat – verificarea plagiatelor.”
  • “Finanţarea activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat se face în anul 2021 din fondul pentru finanţarea situaţiilor speciale conform prevederilor legale, în cuantum de 25.017.031 lei.”

Vezi textul complet al Rezoluției Consorțiului Universitaria:

Citește și:
OFICIAL Ordinul care prevede verificarea tezelor de doctorat de către universități a intrat în vigoare
Daniel David: Ordinul ce obligă universitățile să verifice toate tezele de doctorat de după 1990 nu oferă “un câștig clar” / Tezele persoanelor cu funcții publice “ar trebui verificate cu prioritate”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Repartizarea la liceu 2024, exemplul dat de Inspectoratul Școlar Județean Iași: Dacă vei nota în fişa de înscriere un număr mic de opţiuni, există pericolul să nu fii repartizat

Volumul I al broșurii de admitere la liceu 2024 a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul conține atât recomandări pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională 2024, cât…
Vezi articolul

Elevi de la Olimpiada de Limba engleză, clasați pe primele locuri în județul Galați după ce la contestații au obținut cu aproape 20 de puncte mai mult față de notele inițiale. Subiectul de redactare și formarea profesorilor, problematice – surse

Doi elevi de clasa a VII-a care au participat faza județeană a Olimpiadei de Limbă engleză, pe 16 martie 2024 la Galați, au obținut fiecare aproape 20 de puncte în…
Vezi articolul

Peste 50% dintre elevii din România ar trebui să aibă burse de merit în acest semestru, „au medii peste 8.50”, potrivit ministrului Educației / Ministerul susține că ar fi de fapt doar 532 de mii

Peste 50% dintre elevii din România ar trebui să aibă burse de merit în acest semestru fiindcă „au medii peste 8,50”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la videoconferinţa „Educaţie:…
Vezi articolul