Vestigiile istorice de la Universitatea din București vor fi parțial accesibile publicului – arheolog

291 de vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
O parte dintre vestigiile descoperite în urma cercetării arheologice a curţii interioare a Universităţii din Bucureşti, efectuată în paralel cu lucrările de reabilitare a clădirii acestei instituţii, vor putea fi admirate de public la finalizarea lucrării, a afirmat arheologul Theodor Ignat, şeful biroului de Arheologie Preventivă şi Sistematică – Secţia Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti, citat de Agerpres.

“Inclusiv ca la Banca Naţională, adică undeva înspre Facultatea de Matematică, unde am descoperit nişte case de început de secol XIX, acolo ne-am propus să punem sub sticlă nişte podele ale casei respective”, a declarat arheologul pentru sursa citată.

Theodor Ignat a arătat că, în urma săpăturilor începute încă din 2017 şi 2018, au fost descoperite ziduri din fosta clădire a Universităţii, ridicată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar şi din Academia Domnească ridicată de Alexandru Ipsilanti, între 1776-1779 şi ruine ale unor case de secol XIX.

“Până acum am descoperit două, chiar trei case de la început de secol XIX. Una dintre ele e posibil să fie chiar şi un pic mai veche, dar încă nu ştim. Trebuie să investigăm ceva mai bine. Pe lângă casele respective am mai descoperit resturi ale vechii universităţi, aceea construită în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, prima Universitate, din care, este încă în picioare, nu integral, corpul Facultăţii de Chimie, care datează încă de atunci. Şi poate cel mai important lucru descoperit sunt zidurile vechii Academii Domneşti construită de Alexandru Ipsilanti, cândva la 1776 – 1779”, a spus Ignat.

Printre artefactele descoperite se află, în principal, vase. “La nivel de artefacte, chestiuni absolut normale pentru perioada secolului XIX: vase din ceramică, vase din sticlă, faianţă, porţelan, Nimic spectaculos, lucruri tipice pentru perioada respectivă”, a precizat arheologul.

El a arătat că săpăturile nu sunt încheiate.

Alte şantiere arheologice vor fi deschise în Capitală, oraşul fiind ‘o carte de istorie deschisă’, a spus arheologul.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesaj eveniment pentru profesori și studenți, din partea Consiliului Național al Rectorilor: Vă îndemnăm să participați la vot pe 8 decembrie, să vă informați corect, din surse credibile, să verificați faptele și să evitați capcanele zvonurilor sau ale propagandei. Apartenența României la Uniunea Europeană și NATO nu reprezintă doar garanții ale securității și stabilității, ci și oportunități de progres economic și social

„Fiți arhitecții propriului viitor! Alegeți să faceți parte din procesul decizional. Votul vostru contează mai mult ca oricând. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru”, scriu reprezentanții Consiliului…
Vezi articolul

UPDATE Solidarizare fără precedent a Facultăților de Drept de la Cluj, Iași, Sibiu, Timișoara și Craiova cu decizia Universității din București de a-i exmatricula pe cei 45 de studenți „care au fraudat mai multe examene”

Gest de solidarizare fără precedent făcut de Facultățile de Drept din trei mari centre universitare, cu decizia de astăzi a Universității din București de a exmatricula 45 de studenți de…
Vezi articolul

Ministerul Educației va lansa în curând un apel PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori pe zona de pedagogie digitală, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Nu ne gândim să învățăm profesorii să facă teleșcoală sau învățământ online, ci să integreze tehnologia în conținutul lecțiilor

„Vom lansa un apel prin PNRR de formare a profesorilor. Nu mai puțin de 100.000 de profesori ne-am propus să formăm pe zona de competențe digitale sau de pedagogie digitală.…
Vezi articolul