Vestigiile unui oraș comercial antic, descoperite în sudul Ciprului de o echipă de cercetători suedezi

164 de vizualizări
Foto: Universitatea din Gothenburg – gu.se
Vestigiile unui oraş portuar şi comercial antic au fost descoperite în sudul Ciprului în urma unor săpături efectuate de universitatea din Göteborg, Suedia, a anunţat miercuri Departamentul de antichităţi din insula mediteraneeană, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Situat pe malul Lacului Sărat din Larnaca, în sudul insulei, aşezarea, a cărei suprafaţă este estimată la cel puţin 25 de hectare, datează de la finele Epocii Bronzului şi a atins perioada maximă de dezvoltare între 1.600 î.e.n. şi 1.100 î.e.n., a declarat Giorgos Georgiou, director interimar al Departamentului de antichităţi din Cipru.

”Bogăţia oraşului pare să fi avut la bază producţia de cupru şi negustoria cu culturi apropiate sau îndepărtate”, a mai adăugate el într-un răspuns scris pentru AFP.

Obiectele descoperite cu prilejul lucrărilor de excavare sugerează prezenţa unui centru comercial, a mai precizat el.

În plus, mormintele descoperite în sit în luna iulie de o echipă de la Universitatea din Göteborg, se numără printre cele mai fastuoase descoperite vreodată în regiunea mediteraneeană, potrivit echipei suedeze, mai scrie sursa citată.

”Având în vedere bogăţia obiectelor funerare, putem deduce logic că este vorba despre monumente regale”, a precizat Peter Fischer, profesor de arheologie şi conducătorul expediţiei, pe pagina web a universităţii.

Mormintele sunt alcătuite din încăperi subterane unde accesul se face printr-un pasaj îngust pornind de la suprafaţă.

”Am găsit peste 500 de obiecte întregi răspândite în două morminte”, a adăugat liderul expediţiei suedeze, care realizează săpături în regiune Hala Sultan Tekke din 2010.

Potrivit lui, circa jumătate din obiectele descoperite au fost importate mai ales din Egipt, Afganistan şi India.

”Mormintele conţin o întreagă serie de obiecte funerare, în special ceramică şi obiecte de decor produse local, precum şi numeroase bijuterii şi alte obiecte importate”, potrivit lui Georgiou.

Au mai fost descoperite şi alte obiecte metalice precum bijuterii din metale preţioase, diademe, pumnale, cuţite, vârfuri de lance şi o oglindă din bronz, a mai spus responsabilul cipriot, potrivit surselor citate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

An școlar 2025-2026. Aplicarea metodologiei de acordare a burselor elevilor este monitorizată în cadrul inspecțiilor tematice din județul Hunedoara. Rezultatele slabe la Evaluarea Națională și la BAC, criteriu pentru selecția școlilor – document

Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Hunedoara se referă la monitorizarea aplicării metodologiei de acordare a burselor școlare, potrivit unui document publicat de Sindicatul Învățământ Preuniversitar…
Vezi articolul

Pedeapsă cu închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioadă de până la 5 ani de a mai preda pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți – noua prevedere din Codul Penal se aplică din 6 ianuarie

Pedepse mai mari pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți, din 6 ianuarie. Noua lege adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Avem informații din școli că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora, spune liderul sindical Marius Nistor: În momentul în care o oră plătită în regim de plata cu ora este echivalentul orei unui zilier din România, este clar că ea nu mai prezintă niciun fel de interes

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte…
Vezi articolul