Viața pe cont propriu în statul eșuat

748 de vizualizări
Dan Tăpălagă / Foto: Arhiva personală
România arată în aceste zile ca țara nimănui. Mor sute de oameni pe zi, iar președintele Iohannis și cu al său Guvern făcut țăndări se prefac doar că adoptă restricții, în loc să impună un lockdown strict pentru trei-patru săptămâni, așa cum recomandă majoritatea specialiștilor.

Medicul Radu Lupescu, decorat de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru meritele sale în lupta împotriva pandemiei, a explicat pe larg într-o analiză pentru G4Media.ro de ce este nevoie de restricții dure.

Au ajuns până și elevii, deci vorbim de minori, să manifeste mai multă responsabilitate decât adulții, cărora le-au cerut măsuri mai ferme dacă tot pretind că le pasă de educație. Și tot cei mici, elevii, au făcut o constatare de care adulților din politică ar cam trebui să se rușineze: ”Liber peste tot, dar ținem școlile închise”.

Deși au promis că ”școlile se închid ultimele”, iată-le primele sacrificate, din cauza neputinței președintelui Iohannis și a guvernului său praf și pulbere de a limita mobilitatea. Cei care conduc azi România și-au pierdut orice urmă de autoritate în fața cetățenilor.

Șmecherii profită de dispariția cvasi-totală a autorității pentru a-și face propriile reguli. A fost și cazul mallurilor, despre care Arafat ne-a spus vineri că trebuie să ceară clienților Certificatul verde, dar în Monitorul Oficial a dispărut prevederea. În acest vid de putere fiecare se descurcă pe cont propriu.

Cum este posibil ca cineva din guvern, oricine ar fi el, să modifice cu de la sine putere o hotărâre astfel încât școlile private să-și poată continua activitatea în timp ce școlile de stat intră două săptămâni în vacanță?

Ce-a ajuns România, sat fără câini, unde fiecare face ce-l taie capul? Hotărârile de guvern sunt scrise și rescrise în funcție de cum au chef diferite grupuri de interese? Oamenii au ajuns să nu mai priceapă nimic din deciziile contradictorii și confuze anunțate de Raed Arafat, devenit un fel de purtător de cuvânt al haosului instituționalizat.

România ocupă azi primul loc în topul țărilor cu cele mai multe decese la mia de locuitori din cauza COVID (peste 20), la mare distanță de Statele Unite (4,9) sau Marea Britanie (1,9). Medicii fac apeluri disperate la lockdown, însă politicienii evoluează mai departe în lumea lor paralelă, rupți de realitate și indiferenți la dramele din jur.

Drept dovadă, liderul PNL, Florin Cîțu, face tot ce-i stă în putință pentru a sabota negocierile premierului desemnat, aruncând în aer orice negocieri cu USR sau cu PSD. De asta avem nevoie acum? De o criză politică prelungită?

Atitudinea revanșardă a lui Cîțu vine din frustrarea că n-a mai fost nominalizat premier și caută să-i dovedească președintelui Iohannis că nu se poate fără el. N-are niciun interes, desigur, de a-l ajuta pe Ciucă să ajungă la Palatul Victoria. Din acel moment, zilele sale în fruntea PNL vor fi numărate.

Ce ar putea ilustra mai bine criza de autoritate și de viziune de la vârful statului decât trădarea lui Cîțu, întoarcerea lui împotriva lui Klaus Iohannis, căruia îi datorează funcția de lider PNL și cea de fost premier? Așa se întâmplă când instalezi un mic oportunist pe post de mare lider: trădarea este inevitabilă.

Citește analiza integrală pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii din România își pierd abrupt interesul pentru cariera didactică, semnalează cel mai mare studiu internațional privind profesorii de gimnaziu / Sub 60% dintre cei aflați în primii ani de muncă declară că predarea a fost prima lor opțiune profesională – mult mai puțin decât în cazul profesorilor cu experiență

Opțiunea tinerilor pentru cariera didactică este considerată drept un indicator al satisfacției pe care această profesie o produce, în pofida unor neajunsuri precum cele produse de salarii, reiese din cel…
Vezi articolul

Cum resimt pandemia tinerii care vor să urmeze facultatea în străinătate, așa cum se întâmplă și cu mulți români. Un studiu Quacquarelli Symonds descrie șocul prin care trece învățământul superior global

Aproape două treimi dintre tinerii lumii care intenționau să înceapă facultatea într-o altă țară și-au văzut planurile date peste cap anul acesta. Iar opiniile lor diferă profund, adesea, de ceea…
Vezi articolul

Cele mai bune universități românești: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București – Metarankingul Național 2024, clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării

Universitățile Universitatea Transilvania din Brașov intră în top 5 universități din România, alături de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Politehnica București și UMF Carol Davila din București,…
Vezi articolul

România se numără printre liderii europeni în privința învățării limbilor străine în gimnaziu și liceu, dar profesorii români care predau aceste limbi sunt în topul celor care călătoresc cel mai puțin în străinătate – raport

România se numără printre țările europene cu cea mai mare pondere a elevilor de gimnaziu și liceu care învață cel puțin două limbi străine. Totodată, sistemul românesc a crescut semnificativ…
Vezi articolul