VIDEO Alexandru Rafila: Învățământul postliceal trebuie să ajungă într-o situație în care admiterea la aceste școli de asistente să presupună promovarea examenului de bacalaureat

6.222 de vizualizări
Foto: Captură – Alexandru Rafila / Facebook.com – Ministerul Sănătății
„Trebuie să înțelegem că și învățământul postliceal trebuie să ajungă într-o situație în care admiterea la aceste școli (de asistente – n.red) să presupună promovarea examenului de bacalaureat. Este un punct de vedere pe care îl am eu, ca profesor, nu neapărat ca ministru al Sănătății”, a declarat ieri ministrul Sănătății, la finalul Forumului Național al Copiilor organizat de Salvați Copiii.

„Calitatea și modul în care se dezvoltă profesionalul un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la școlile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească”, a spus Alexandru Rafila.

Reporter: Au avut loc, în ultimele săptămâni, examenele pentru cei angajați în starea de alertă și sunt foarte mulți medici care spun că există o problemă în privința asistentelor care au picat acest examen, în număr foarte mare, pentru că nu știu lucruri elementare. Medicii spun că ar fi nevoie de o discuție cu Ministerul Educației pentru o reevaluare a școlilor postliceale pentru asistente, care sunt în număr foarte mare în România. Întrebarea este dacă veți vorbi cu ministrul Educației să vedeți ce se întâmplă.

Alexandru Rafila: Acolo avem o problemă pe care eu o cunosc, am discutat-o cu Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România. O cunosc chiar foarte bine, președintele acestei organizații este consilierul meu onorific. În mod evident cred că trebuie să înțelegem că această profesiune de asistent medical, care este o profesiune liberală în Uniunea Europeană, la fel ca și cea de medic, presupune competențe profesionale solide. Și dacă am făcut acest pas spre asistenții medicali cu studii superioare, pentru că există facultăți de asistenți medicali la toate universitățile de medicină și farmacie din România, trebuie să înțelegem că și învățământul postliceal trebuie să ajungă într-o situație în care admiterea la aceste școli să presupună promovarea examenului de bacalaureat. Este un punct de vedere pe care îl am eu, ca profesor, nu neapărat ca ministru al Sănătății, dar dumneavoastră aveți dreptate, calitatea și modul în care se dezvoltă profesionalul un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la școlile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească.

Reporter: Veți avea o discuție cu ministrul Educației?

Alexandru Rafila: Da, pot să am o discuție cu ministrul Cîmpeanu, avem o relație de colaborare foarte, foarte bună. Trebuie o discuție mai largă și cu organismul profesional al asistenților medicali, încât să existe o poziție comună și să găsim o soluție încât să crească calitatea pregătirii și a celor care acced până la urmă la aceste școli postliceale.

Informații de context

Pe 10 mai, Camera Deputaților a respins propunerea legislativă pentru modificarea Legii educației, ce prevedea introducerea unei excepții la regula potrivit căreia în învățământul postliceal se pot înscrie absolvenții de liceu indiferent dacă au sau nu diplomă de bacalaureat. Mai multe detalii aici.

Peste 50% din elevii din IPS (Învățământul Post-Secundar – n.red.) urmează cursuri postliceale în domeniul de asistent medical”, arată raportul “Învățământul Post-Secundar în România”, publicat anul acesta de UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării), document ce analizează pe larg sistemul școlilor postliceale din România. În același timp, “datele existente sugerează că, în prezent, domeniul postliceal este dominat de calificări sanitare, cu peste două treimi dintre elevi”. Câți elevi înseamnă aceste procente? Datele de referință folosite în raport sunt cele raportate de INS, aferente anului 2019: în întregul învățământ post-secundar, erau înregistrați atunci peste 87.000 de elevi. Aceasta ar însemna că în școlile de asistente medicale/de calificări sanitare ar fi înscriși, în funcție de referințele folosite, între 40.000 și 60.000 de elevi.

  • Învățământul postliceal (ISCED 4 – învățământul terțiar nonuniversitar) figurează, în clasificarea studiilor din România, separat de studiile liceale (ISCED 3) și de cele superioare (ISCED 5-8) și, drept urmare, revine permanent în discuțiile privind accesul pe piața muncii, accesul la studii superioare, opțiunile elevilor fără bacalaureat etc..
Citește și:
Cu bac, fără bac sau cu altfel de bac: școlile de asistente medicale, unde învață peste jumătate dintre elevii de postliceală din România, prinse între scandaluri vechi, voturi politice, lipsa de reformă și nevoia de a da o șansă câtorva zeci de mii de tineri


1 comment
  1. Analfabeți funcționali și nefunctionali, cu 12 clase făcute la seral în licee unde seralul e important doar să producă posturi și ore grămadă și implicit salarii de 8- 9000 de lei și ca urmărind doar adeverință de absolvire a 12 clase pt a se înscrie în postliceale sanitare dau o palma serioasa învățământului liceal . Postliceal înseamnă după liceu și un liceu finalizat înseamnă promovarea bacalaureatului . De ce nu se numesc scoli tehnice post 12 clase și sa fie angajați xa infirmiere, brancardieri și nu ASISTENT MEDICAL. De ce trebuie ca unii sa facă scoala de asistenți ca un colegiu universitar și ca alții fără bac sunt salariați tot asistenți medicali ??? Halooooo guvernul!!! E de noaptea mintii !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Responsabilitatea pentru deschiderea școlilor și grădinițelor cu prezență fizică, prin creșterea ratei de vaccinare, este a directorilor, spune ministrul Educației: Noi nu putem face nimic, dumneavoastră, directorii, puteți să discutați cu colegii

„Noi nu putem face nimic, dumneavoastră, directorii, puteți să discutați cu colegii”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la TVR1, vineri seara, amintind că a primit mesaje de la directorii…
Vezi articolul

Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu: Dacă am fi fost neafiliați NATO, eram vulnerabili la același gen de agresiune / Putin joacă la loterie soarta țării sale, poate chiar și soarta lumii / Ceea ce se va întâmpla va depinde foarte mult de capacitatea Ucrainei de a rezista

România se află într-o poziție foarte bună fiind membră NATO în contextul agresiunilor actuale, altfel eram la fel de vulnerabili ca Ucraina, a explicat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Bogdan Murgescu…
Vezi articolul

Drept la replică

Bogdan Cezar Alexandru a trimis redacției Edupedu.ro un drept la replică referitor la articolul Numire controversată în guvern: Bogdan Cezar Alexandru, șeful comisiei de BAC în cazul suspiciunilor de fraudă…
Vezi articolul

Admitere la liceu 2023. Luni și marți au loc înscrierile pentru probele de aptitudini sau pentru probele de limbi străine / Lista centrelor, publicată de Inspectoratul Școlar București, plus actele necesare / Calendar complet

Elevii de clasa a VIII-a încep luni procedurile premergătoare admiterii la liceu, dacă vor să opteze pentru licee vocaționale sau pentru licee cu clase cu program bilingv de predare a…
Vezi articolul

Fostul rector Puiu Lucian Georgescu, un fost președinte al Senatului și un membru corespondent al Academiei – printre cei 36 de profesori care nu mai pot fi titulari la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, după depășirea vârstei legale de pensionare

Consiliul de Administrație al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, condus de rectorul Marian Barbu, a decis săptămâna aceasta să nu mențină calitatea de titular pentru 36 de cadre didactice…
Vezi articolul