Patru profesori de la Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB) au vorbit despre cărțile care i-au influențat profund. Volumele alese nu sunt doar repere academice, ci și puncte de plecare pentru reflecții mai largi asupra artei, limbajului, istoriei și vieții cotidiene. Recomandările lor pot fi o sursă valoroasă pentru studenți, cititori pasionați sau oricine caută lecturi care deschid perspective.
Fiecare titlu vine cu o justificare personală și conceptuală, conturând un portret al unei gândiri formată nu doar în sălile de curs, ci și prin lecturi cu impact durabil. Iată cele patru cărți propuse.
Rodica Zafiu: „Arta și percepția vizuală”, de Rudolf Arnheim
- O carte de teorie a artei care deschide drumuri și în lingvistică
„Am citit-o într-un mod în care n-am mai citit alte cărți”, spune Rodica Zafiu despre volumul „Arta și percepția vizuală” de Rudolf Arnheim. Publicată pentru prima dată în 1954 și tradusă în română în 1979, cartea i-a modelat felul de a gândi imaginile și nu doar pe cele vizuale. „Mă opream la fiecare frază, aveam impresia că mi se deschid niște orizonturi noi… când am ajuns la sfârșitul ei, am fost foarte dezamăgită că s-a terminat.” Cartea explorează cum percepem forma și echilibrul în imagini, fără a recurge la măsurători sau compuneri algoritmice, ci printr-o intuiție globală, modelată de experiență și cultură.
Zafiu remarcă influența psihologiei gestaltiste în felul în care interpretăm nu doar vizualul, ci și limbajul: „Sensul nu se compune cuvânt cu cuvânt, ci îl percepem prin schemele noastre preexistente”. Cartea devine astfel un instrument de înțelegere a comunicării, a frazelor incomplete, a tăcerilor care spun mai mult decât cuvintele. „Citind această carte, am înțeles mai bine cum funcționează limbajul… nu totul e spus, foarte mult rămâne implicit, dar noi integrăm și implicitul acela într-un întreg”.
Carmen Mușat: „Sala de așteptare”, de Bedros Horasangian
- O frescă narativă a secolului 20 și o lecție despre suferință și conștiință
„Sala de așteptare este o lectură obligatorie nu doar pentru studenții la Litere”, afirmă profesoara Carmen Mușat. Romanul lui Bedros Horasangian, reeditat recent, a fost descris de Monica Lovinescu ca „un roman care zgârie pe piele conștiința”. Este un text care adună istoriile personale și le împletește cu ritmurile adesea tragice ale secolului XX, construind „o foarte complexă arhitectură narativă”.
Cartea nu ocolește întrebările dureroase despre etică, ideologie și umanitate. „Suferința nu-i face pe oameni nici mai buni, nici înțelepți, poate niște sfinți, martiri sau revoltați”, spune un personaj. Este o reflecție amară asupra propagandei care a ignorat realitatea lagărelor sovietice sau a „vigilenței” naziste. „Roma n-avea nevoie de handicapați și nenorociți… ideile lor nenorocite despre viitorul omului se întâlnesc cu idioțeniile aparent logice ale rasei superioare”. Un roman despre memoria colectivă și conștiința individuală.
Adrian Stoicescu: „Mitul și literatura”, de Silviu Angelescu
- O carte care „clatină exemplar clișeele” despre mit și ficțiune
Pentru Adrian Stoicescu, alegerea este clară: Mitul și literatura de Silviu Angelescu. „Am ales o carte a unui profesor care a fost și un formator”, spune el. Volumul este „exemplar prin densitate” și oferă o analiză care nu doar că demontează clișee, ci oferă și un model de replicare analitică. „Mitul își păstrează nealterată forța generativă, însă în ordine estetică”, afirmă Angelescu, explicând cum mitul supraviețuiește în literatură prin metamorfoză și adaptare.
Cartea parcurge un traseu de la substanța ezoterică a miturilor la exprimările lor estetice, analizând teme precum Meșterul Manole sau Miorița. „Eroul de basm este astăzi jucătorul care își epuizează nevoia de eroic în gaming”, observă Stoicescu. Cartea deschide o nouă perspectivă asupra ficțiunii contemporane ca formă de mitologizare, dar și ca teren de experimentare a imaginarului colectiv.
Adela Toplean: „Redescoperirea conversației”, de Sherry Turkle
- Despre cum pierdem relațiile și democrația dacă nu mai vorbim
„În loc să schimbăm două vorbe, mai bine schimbăm 15 mesaje”, spune Adela Toplean, pornind de la cartea lui Sherry Turkle – „Redescoperirea conversației”. Autoarea avertizează asupra consecințelor grave ale rarificării dialogului autentic în epoca digitală. „Conversația este viața în toate aspectele ei… conversația se trăiește, nu se tastează”. Spontaneitatea, cunoașterea, versatilitatea afectivă și democrația sunt patru elemente amenințate de pierderea acestei practici fundamentale.
Toplean explică: „Conversația face ca democrațiile să funcționeze, pentru că doar acolo, în dialog, oamenii învață să se descurce cu diferența”. Dialogul în timp real e locul în care se formează „coerența unei minți colective”, nu doar pentru gândire, ci și pentru viața afectivă. „Nu le putem regla [democrațiile] din hashtag-uri, cu atât mai puțin cu chatbot-uri”. O pledoarie vibrantă pentru revenirea la prezență, ascultare și înțelegere.
3 comments
Hopa! Pai unde sunt Fratii Karamazov, Razboi si pace, Un veac de singuratate sau eventual mai incoace, IQ84 si multe altele mah nene?!
Probabil pe rafturile bibliotecilor. De ce?
Presupun ca autorii clasici sunt demult cititi. Ar fi culmea sa le citeasca abia acum!