VIDEO Celebrarea Zilei Educației la Realitatea TV. Cadrele didactice care nu vor să predea online sunt „reticiente”, spune Ministrul Educației, Monica Anisie, profesoară de Limba română / Moderatoarea îl prezintă pe Anton Hadăr ca președintele „Alma Metăr”

3.029 de vizualizări
„Sunt cadre didactice care sunt „reticiente” și trebuie să spunem lucrul acesta”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea TV, întrebată ce se întâmplă cu profesorii care nu vor să predea online. Ministrul este profesor de Limba română. Potrivit Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, a Academiei Române, cuvântul „reticient” nu există, formularea corectă fiind „reticent”.

Ministrul a spus de două ori același cuvânt inexistent, la câteva fraze distanță. Redăm declarația Monicăi Anisie.

„Sunt mai multe aspecte referitor la modul în care se desfășoare activitatea în sistem online. Sunt cadre didactice care sunt reticiente și trebuie să spunem lucrul acesta. Însă am încredere că fiecare profesor își dă seama cât de important este să predea copiilor, să fie alături de ei, să modeleze caracterele acestora. Numai așa putem să învingem tot ceea ce se află astăzi în jurul nostru. În perioada în care au fost suspendate cursurile și am fost în stare de urgență, vreau să vă spun că foarte mulți profesori s-au mobilizat și au continuat învățarea. Și acum sunt profesori care fac lucrul acesta, iar cei care sunt reticienți sunt convinsă că urmând exemplul celorlalți colegi vor veni în sprijinul copiilor și vor înțelege că nu au de ce să aibă anumite temeri.

Avem toate elementele necesare în așa fel încât să nu se simtă vreo secundă, acești profesori, în pericol. Avem o metodologie prin care am interzis înregistrarea acestor lecții și îi asigur pe colegii mei profesori că își pot desfășura activitatea în condiții de siguranță, a mai declarat Monica Anisie.

Emisiunea a continuat, iar în a doua parte au fost invitați mai mulți profesori, printre care și Anton Hadăr, președintele Federației „Alma Mater”, cel care reprezintă sindicatele din învățământul universitar. Moderatoarea emisiunii l-a prezentat drept „președintele Federației Alma Metăr”. Alma Mater înseamnă „universitate”.

Reamintim că 5 octombrie este Ziua Internațională a Profesorului/Ziua Educației.


8 comments
  1. Ne punem întrebarile.-Cum a promovat d na Anisie facultatea ,examenul de titularizare,examenele pentru gradele didactice si ce calificative obtine dupa cum preda elevilor?Recunosc ca singurul raspuns este ca ,,profesionalismul” d nei ministru a fost demonstrat doar prin
    influența ,relatii si bani.Din nefericire ,pentru noi parintii si copiii nostri ,asta este ,,valoarea”profesorilor si automat a ,,educatiei” elevilor lor.

    1. Hello, doamna, eu sunt ala care se crucea de toti sfintii. Ti se pare ca-s la fel de cretin? De ce bagi in aceeasi oala toate cadrele didactice din cauza acestei agramate incompetente???

  2. Chiar așa?…Folosește și a doua oară ,,reticient”? Înseamnă că nu e o greșeală întâmplătoare, ci chiar nu știe să vorbească…

  3. Vai de noi! Cu astfel de miniștri și moderatori tv, te și miri că mai există oameni care vorbesc corect!….

    1. Sa ma fereasca Dumnezeu si Maica Domnului si toti sfintii pomeniti in calendar, descoperiti si nedescoperiti:) Tata de Sus, suntem pierduti!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici: N-ar trebui să privim înotul ca pe un privilegiu, ci ca pe un drept. Așa cum ar trebui să știi să alergi, să sari, ar trebui să știi să și înoți / Sunt multe lucruri pe care putem să le integrăm în sistemul educațional

„Înotul nu ar trebui să fie văzut ca un privilegiu, ci ca pe un drept”, spune într-un interviu acordat Edupedu.ro antrenorul Adrian Rădulescu, cel care îl pregătește pe campionul olimpic…
Vezi articolul

UPDATE Premierul Ciucă anunță o întâlnire duminică, la guvern, cu sindicatele din Educație, în contextul grevei generale din școli, anunțată pentru luni, după ce șeful PSD, Marcel Ciolacu, ar fi suspendat negocierile pentru noul guvern până la „rezolvarea solicitărilor sindicatelor”

Întâlnire duminică, la Palatul Victoria, anunțată de Nicolae Ciucă pentru ora 14:00, cu sindicatele din Educație, după ce inițial era anunțată pentru ora 12:00 „Am convocat o întâlnire cu sindicatele,…
Vezi articolul

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov solicită directorilor de școli şi Poliţiei să crească numărul de activităţi de conştientizare şi prevenţie a violenţei şcolare, după incidentul de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov solicită directorilor de unităţi de învăţământ şi Poliţiei creşterea numărului activităţilor de conştientizare şi prevenţie a violenţei şcolare, în contextul incidentului grav petrecut…
Vezi articolul