VIDEO Aproape 23 de mii de elevi refugiați din Ucraina „doresc să continue școala după curriculum ucrainean”, potrivit ministrului Educației

659 de vizualizări
FOTO: pexels.com
„Cea de a doua categorie, care este cea mai numeroasă, este aceea a elevilor ucraineni care doresc să continue școala după curriculum ucrainean. Pentru acest lucru, au nevoie de sprijin logistic, în primul rând, din partea școlilor românești, este vorba de spații, este vorba de echipamente electronice care le vor fi puse la dispoziție”, a spus Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, într-o conferință de presă.

El a precizat că cei mai mulți elevi din Ucraina, care au ajuns în România, vor să continue școala după curriculum ucrainean.

Ministrul Educației a declarat că „această decizie are legătură cu siguranță și cu ceea ce au anunțat autoritățile ucrainene că suspendă examenele naționale în acest an. Este suficient să frecventezi cursurile online pentru a avea certificat de absolvire, fie că vorbim de gimnaziu, fie că vorbim de liceu”.

  • Menționăm că a existat o informație că autoritățile de la Kiev se gândesc să anuleze examenele naționale pentru acest an școlar, conform unui anunț al ministerului Educației din Ucraina. Decizia finală va fi luată pe Parlament.

Amintim că școlile din capitala Ucrainei își vor relua de astăzi activitatea în format online, după cum a declarat duminică primarul Kievului, Vitali Klitschko.

Mai amintim că șeful ISJ Arad, Marius Gondor, a declarat săptămâna trecută că o parte dintre copiii refugiați au primit tablete de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), pentru că şi-au exprimat dorinţa de a învăţa de la locul de cazare, conectaţi la o platformă guvernamentală pusă la dispoziţie de ţara lor.

„Da, într-adevăr din cei aproape 79.000 de refugiați care au rămas pe teritoriul României, peste 40%, mai exact 43% sunt minori. Este vorba de 33.691 de minori. Dintre aceştia, peste 24.000 au vârstă școlară. Am avut întrevederi atât cu elevii ucraineni, cât și cu profesori din Ucraina. În urma acestor discuții, a rezultat foarte clar că sunt două categorii de elevi. În primul rând, sunt acei elevi care doresc și au făcut cereri pentru a fi audienți în sistemul de învățământ românesc, pe curriculum românesc. Săptămâna trecută am avut 601 elevi înscriși ca audienți în școlile din România. În acest moment avem 810 elevi înscriși ca audienți în școlile din România și mai sunt de procesat încă 330 de cereri, până la 1.140”, a spus ministrul.

Ministrul Educației a anunțat că vor fi sprijiniți logistic, făcând referire la numărul de clase în care vor învăța acești elevi: „Mai mult decât atât, dacă revenim asupra numărului de 810 elevi, care sunt într-adevăr înscriși ca audienți în școlile românești, aș vrea să vă aduc la cunoștință că numărul total de clase în România este de 138.000. Cred că este simplu de ajuns la concluzia că, primind 810 elevi ucraineni în 138.000 de clase, nu va fi afectat semnificativ actul educațional în România în detrimentul copiilor români”.

„Deci, la începutul săptămânii viitoare, vom avea 1.140 de elevi înscriși în școlile din România pe curriculum românesc, dintr-un total de aproape 34.000”, a menționat acesta.

O clasă are 25 de elevi, ceea ce înseamnă că cei 1.140 de copii refugiați înscriși la audienți vor forma aproximativ 45 de clase.

Pentru cei aproape 23.000 de elevi care vor să învețe după curriculum ucrainean sunt necesare peste 910 săli.

  • Precizăm că aceste calcule sunt aproximative și orientative, pe baza cifrelor anunțate de Ministerul Educației.

Video la minutul 12:20


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Orarul de iarnă practicat de unele școli este dezaprobat oficial de Ministerul Educației, care a cerut inspectoratelor ca școlile sa își păstreze orarul normal: „Orice minut de școală contează”

„Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor”, se arată într-o informare oficială a Ministerului. Instituția transmite că…
Vezi articolul

Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un…
Vezi articolul

Fosta directoare Felicia Stroe de la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București, ajunsă în atenția Parchetului după ce ar fi semnat acte ca să-și angajeze soțul ca profesor în liceu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, marţi, că a sesizat Parchetul, după ce a descoperit că Vasilica Felicia Stroe, fostă directoare [editare ulterioară] la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din…
Vezi articolul

Oficial guvernamental: „Peste 90% din personalul școlar din Italia s-a vaccinat împotriva COVID-19” / În România, 60% dintre angajații sistemului de Educație sunt vaccinați

„Aproximativ 90,45% din angajații școlilor din Italia au primit cel puțin prima doză de vaccin”, au afirmat membrii departamentului comisarului extraordinar pentru situații de urgență, generalul Francesco Figliuolo, care difuzează…
Vezi articolul