VIDEO FOTO O lună de proteste ale sindicatelor din învățământ față de Legea Bolojan, la sediul Ministerului Educației / Săptămâna viitoare sunt programate proteste și în Piața Victoriei

1.835 de vizualizări
Sursa: FSE Spiru Haret
Protestele organizate de sindicatele din învățământ, începând din 30 iulie, față de tăierile din Educație incluse în Legea Bolojan, au ajuns în cea de-a 21 zi, iar de săptămâna viitoare sunt prevăzute demonstrații și în Piața Victoriei, înaintea unei acțiuni mai ample pregătite pentru 8 septembrie. „Demisia” – au strigat din nou protestatarii, vineri dimineață, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării.

Această cerere adresată ministrului Daniel David a fost constantă pe parcursul manifestațiilor din ultima lună, în condițiile în care liderul sindical Simion Hăncescu spunea, miercuri, că David „este vinovatul principal pentru măsurile care s-au luat”.

Un apel semnat de colegiul liderilor celor două federații sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” îndemn, săptămâna aceasta, la un protest național în educație anunțat pentru 8 septembrie 2025. Prin documentul consultat de Edupedu.ro sindicatele cheamă membrii și ceilalți angajați din școli care nu fac parte din sindicat, plus părinții și elevii, să boicoteze deschiderea anului școlar – detalii.

Imagini de la protestele de vineri, 29 august (surse: FSE Spiru Haret, FSLI):
Calendarul următoarelor proteste, până la începutul anului școlar, așa cum a fost anunțat de sindicatele din Educație:

29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;

3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00;

3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;

4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;

5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;

8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 11.00 – 16.00.


3 comments
  1. DEMISIA, david!

    1. Aș recomanda celor asemenea dvs să își dea demisia. Elevii ar fi mai fericiți să scape de profesorii cu o asemenea mentalitate

  2. Situația de față, cu grevele pe care le susțin, sunt un exemplu de indiferență și nu o singură dată au sacrificat binele elevilor în detrimentul intereselor personale.

    Personal nu am nici o simpatie și nici o urmă de compasiune față de cadrele didactice din învățământul de stat, care știm că este corupt, începând cu clasele primare. Înca de la acest nivel sunt profesori care folosesc spațiile scolii pentru a face meditații, cu un grup de elevi și nu oferă note în funcție de merit, lăsându-i pe elevii ce nu „contribuie financiar”, undeva la marginea clasei. Lucrurile acestea se cunosc dar nimeni nu vorbește despre ele. Școala ar trebui să fie locul în care fiecare copil primește o șansă dar indiferența este mult prea mare pentru a se produce o schimbare. Însă da, mai sunt și excepții deși principiile pedagogice și profesionalismul ar trebui să fie regula.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții a cel puțin 200 de mii de elevi și copii aflați acum în școală online, induși în eroare de ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a anunțat de la Guvern o informație falsă pusă apoi pe Facebook și preluată de aproape toată presa

Ministrul Muncii a declarat public, de la Guvern, la briefingul de după ședința Executivului, de lângă premierul Florin Cîțu, după care a scris și pe contul său de Facebook informația…
Vezi articolul

Repartiția candidaților care au promovat examenul de Rezidențiat 2024 se desfășoară în perioada 27 – 29 noiembrie / Locurile și posturile se vor actualiza în fiecare minut pe un site al ministerului Sănătății

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire pentru candidații care au promovat concursul de Rezidențiat 2024 se face în zilele de 27, 28 și 29 noiembrie 2024 prin…
Vezi articolul